Conform AIU această decizie vine după ce atleta din Bahrain, în vârstă de 22 de ani, a ratat patru controale antidoping inopinate.

“Sper că lucrurile se vor rezolva, pentru că nu îmi place această imagine. Va fi bine. Este foarte greu să ai această pată legată de numele tău”, a declarat Salwa Naser, după ce a aflat vestea suspendării sale.

Conform regulilor WADA, ratarea a trei controale doping, inclusiv prin neprezentarea datelor de localizare, într-o perioadă de 12 luni de către un sportiv se consideră o încălcare a codului antidoping.

Sancţiunea se încadrează de la un an, în cazul unor circumstanţe atenuante, la doi ani de suspendare.

Salwa Eid Naser a câştigat titlul mondial la CM 2019 de la Doha (Qatar).

Citeşte şi:

Cluj Arena, primul stadion din România care se transformă în teatru în aer liber

Ilie Năstase și Ioana Simon s-au cununat. În urmă cu două săptămâni au fost la un pas de divorț

Principele Radu a împlinit 60 de ani. Unde și-a sărbătorit ziua Alteța Sa Regală

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Florin Busuioc, UMILIT public de fiul pe care a ales să îl uite. Tânărul a devenit obscen pe social media VIDEO
Playtech.ro
Florin Busuioc, UMILIT public de fiul pe care a ales să îl uite. Tânărul a devenit obscen pe social media VIDEO
Animație grafică. Cum s-a petrecut accidentul cu cinci morți de la Nistorești. Martor: ”A zburat prin aer şi altă maşină a trecut pe sub el”
Observatornews.ro
Animație grafică. Cum s-a petrecut accidentul cu cinci morți de la Nistorești. Martor: ”A zburat prin aer şi altă maşină a trecut pe sub el”
Horoscop 19 mai 2021. Racii ar fi bine să nu acorde prea multă atenție replicilor acide ale apropiaților
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2021. Racii ar fi bine să nu acorde prea multă atenție replicilor acide ale apropiaților
Iluzia optică a fetiței care se scufundă în beton ”topește creierul oamenilor”. Îți poți da seama ce s-a întâmplat, de fapt?
Știrileprotv.ro
Iluzia optică a fetiței care se scufundă în beton ”topește creierul oamenilor”. Îți poți da seama ce s-a întâmplat, de fapt?
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)
PUBLICITATE
CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)