La aproximativ un an de la turneul final Euro 2000, nationala ramanea fara antrenor, dar cu o situatie buna in clasamentul grupei preliminare a CM si cu o „fata” intinerita, avand in componenta multi jucatori de perspectiva.
Considerand ca procesul de reconstructie al echipei nationale e incheiat si fiind „receptiv” la anumite presiuni, presedintele FRF, Mircea Sandu, i-a incredintat conducerea tehnica a echipei nationale lui Gheorghe Hagi, care abia isi incheiase cariera de jucator. Greseala desemnarii lui Hagi in detrimentul unor tehnicieni experimentati avea sa fie platita scump mai tarziu.
Primul meci al echipei nationale conduse de Gheorghe Hagi a fost amicalul cu Slovenia, disputat la Ljubljana si incheiat la egalitate, scor 2-2. Hagi si-a condus echipa prin telefon, din tara, din cauza unei crize renale care l-a impiedicat sa fie prezent in capitala Sloveniei. A urmat apoi meciul cu Ungaria, de la Budapesta, cand Romania a obtinut prima victorie (scor 2-0) pe terenul tarii vecine din istoria confruntarilor directe. Entuziasmul acestui rezultat a fost cu greu stapanit, mai ales ca de numele lui Hagi se lega si prima victorie obtinuta impotriva reprezentativei Ungariei, pe vremea cand era jucator. S-a tinut prea putin cont de faptul ca selectionata maghiara se afla de multa vreme intr-o criza profunda si, probabil, echipa romana a invins una din cele mai slabe reprezentative ale Ungariei din ultimii ani, fapt confirmat si de infrangerea categorica (scor 1-3) suferita de coechipierii lui Vasile Miriuta in fata Georgiei, la cateva zile dupa meciul cu formatia lui Hagi.
Ultimul meci din grupa al „tricolorilor” a fost cel cu Georgia, de pe stadionul Steaua (scor 1-1), cand numai un gol tarziu al lui Gica Popescu a impiedicat o infrangere rusinoasa. Nimeni nu a facut o tragedie din rezultatul meciului cu Georgia, desi jocul aratat de echipa Romaniei a fost ingrijorator de slab. Insa a ramas numai faptul ca selectionata antrenata de Hagi a obtinut locul al doilea in grupa – dupa Italia, considerata mare favorita inca inainte de debutul preliminariilor – si, implicit, dreptul de a participa la barajul de calificare pentru CM.
Adversara „tricolorilor” la baraj, desemnata in urma tragerii la sorti, a fost nationala Sloveniei. Numele adversarei a fost primit la Bucuresti cu destul de mult entuziasm, reprezentativa micutului stat din spatiul fostei Iugoslavii, cu o populatie ceva mai mica decat a capitalei Romaniei, fiind considerata net inferioara selectionatei pregatite de Hagi. Bucuria a fost cu atat mai mare cu cat Romania nu intalnea Germania, Cehia, Turcia sau Belgia, adversari considerati mult mai dificili si cu cat Slovenia eliminase din calea tricolorilor reprezentativa Iugoslaviei, de care nu ne leaga amintiri prea placute din intalnirile directe. Luati prin comparatie, jucatorii pregatiti de Srecko Katanec pareau o prada usoara pentru vedetele echipei Romaniei. Mai mult, jucatorul cel mai valoros al formatiei Sloveniei, Zlatko Zahovic, era accidentat si nu putea fi folosit in dubla mansa cu Romania. Romanii, la fel ca si iugoslavii sau ucrainenii, au subestimat capacitatea selectionerului Katanec de a forma o echipa care sa se ridice peste valoarea individuala a jucatorilor componenti.