România participă sâmbătă și duminică, la Malmo (Suedia), la prima etapă contând pentru Rugby Europe Sevens Men’s Trophy, al doilea eșalon valoric al rugbyului în 7, informează site-ul oficial al federației române de specialitate, citat de Agerpres.

În prima zi a turneului, România va juca cu Suedia, Cehia și Cipru. Anul acesta, lotul național de rugby în 7 a efectuat o serie de pregătiri, dar a și participat deja la un turneu internațional, organizat în Franța, Stanislas Sevens.

‘“Practic am început pregătirile pentru participarea la Rugby Europe Trophy încă din luna martie când a avut loc primul stagiu de pregătire, pentru ca apoi să revenim la Snagov, ocazie cu care am putut vedea și analiza o serie de jucători din care am ales lotul cu care vom aborda prima etapă de la Malmo” a declarat Alexandru Lupu, antrenorul naționale României de rugby în șapte.

Următoarea etapă va avea loc în Cehia, la Ricany, între 2 și 3 iulie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.