Steven Gerrard, legenda lui FC Liverpool, și-a anunțat azi retragerea din activitate, după 18 ani de carieră. Cea mai mare parte a carierei, acesta a jucat la „cormorani”, echipă cu care n-a câștigat niciun titlu de campion, dar a cucerit uluitor Liga Campionilor, în 2005, într-o finală magică împotriva celor de la AC Milan.
„Mă simt norocos pentru că am trăit atât de multe momente minunate de-a lungul anilor. Am avut o carieră incredibilă şi sunt recunoscător pentru fiecare clipă trăită la Liverpool, la naţionala Angliei şi la LA Galaxy”, a afirmat Gerrard.
A jucat de trei ori în România!
Gerrard, în vârstă de 36 de ani, a jucat 690 de meciuri oficiale pentru Liverpool şi a câştigat 11 trofee, în perioada 1998-2015. Până în vara anului 2016, Gerrard a mai evoluat pentru echipa LA Galaxy, din liga nord-americană de fotbal (MLS). Care e cel mai mare regret? A spus-o chiar el nu cu mult timp în urmă.
Gerrard ocupă locul 4 în topul celor mai selecţionaţi jucători la naţionala Angliei, cu 114 meciuri. Mijlocaşul a participat cu naţionala sa la şase turnee finale de Campionat Mondial şi European, iar la trei dintre ele a fost căpitan de echipă.
Steven Gerrard a jucat de două ori la București, pe Ghencea, în 2003 și în 2005. De fiecare dată, meciurile Steaua – FC Liverpool s-au încheiat cu același scor, 1-1. Ultima oară a venit tot în Ghencea, în 2011, la Unirea Urziceni – FC Liverpool, scor 1-3.