Povestea adăpostului de animale de la Cernavodă care face ateliere de jucării și aduce deținuți să interacționeze cu măgărușii: „E o chestie de civilizație să facem astfel de activități”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La o aruncătură de băț de Autostrada Soarelui, pe o suprafață de șapte hectare, adăpostul pentru animale „Urme de bucurie” de la Cernavodă găzduiește câini, pisici, cai și măgăruși, alături de o clinică pentru sterilizare și alte intervenții. A fost fondat în urmă cu 20 de ani de italianca Sara Turetta, care a părăsit Milano și s-a stabilit în România pentru a oferi o nouă șansă animalelor abandonate și maltratate. Am vizitat adăpostul ca să înțelegem mai bine ce presupune să ai grijă de câteva sute de animale.
Cuprins:
Pe o caniculă în soarele care aproape îți prăjește pielea, Roxy, Ionuț, Gabrielle și prietenii lor se plimbă liniștiți și privesc curioși peste gard. Simțind forfota, încă 3-5 prieteni li se alătură și acum parcă se uită cu toții la televizor.
Cei trei măgăruși, alături de gașca lor, stau la mângâiat, dar nu le e familiară noțiunea de spațiu personal: te adulmecă de la adidași până peste brâu, îi intrigă ghiozdanele, sticlele sau sacoșele. Dacă nu ești atent, îți molfăie orice colț de tricou care le stârnește curiozitatea sau rămân cu bucățica de îmbrăcăminte în gură, nemișcați.
Ca să ne obișnuim unii cu alții, la intrarea în grajduri, Steli și Adriana, două dintre angajate, țin un mic training vizitatorilor: măgărușii sunt blânzi și empatici, deci nu trebuie să-ți fie frică sau să te panichezi, pentru că îți simt și preiau imediat starea. Toate bagajele rămân în afara grajdului, ca animalele să nu poftească la deschis fermoare. Și musai să nu stai în spatele lor, căci e un unghi mort și nu știi cum îți servesc, nevinovat, o copită.
Ne aflăm la Cernavodă, iar pe lângă grajdurile cu măgăruși jucăuși există și cele ale cailor, dar și multiple spații destinate câinilor și pisicilor. Alături de clinică și fânar, toate reprezintă proprietatea adăpostului „Urme de bucurie”, centrul de excelență al organizației Save the Dogs and Other Animals Romania, asociație ce conduce campanii de prevenție și sterilizare a câinilor și pisicilor, alături de găzduirea pe termen lung a celor care nu pot fi adoptate.
Adăpostul „Urme de bucurie” a început timid, acum mai bine de două decenii, când italianca Sara Turetta a lăsat Milano pentru Cernavodă și s-a dedicat îngrijirii animalelor abandonate și rănite.
În 2001, a dat peste o pagină care arăta modul barbar în care câinii fără stăpân din România erau omorâți. Momentul a marcat-o atât de tare și, în loc să vină în vacanță, a venit pentru o săptămână în România cu ajutoare.
„A fost un punct de cotitură”, povestește Sara despre acel moment într-un interviu, „m-am întors acasă după o săptămână impresionată și copleșită, nu m-a mai interesat profesia mea”. Astfel, femeia și-a depus demisia și s-a hotărât să se dedice full time salvării și îngrijirii animalelor.
După un an, a revenit la Cernavodă, unde o familie de italieni care lucrau la centrala nucleară i-a cerut ajutorul în speranța că vor reuși să înduplece primarul de atunci, care otrăvea câinii fără stăpân. Cu cele câteva mii de euro pe care le avea în cont, a hotărât că e mai fezabil să încerce o schimbare într-un oraș mai mic, precum Cernavodă, în loc să se mute în capitală.
Dacă primarul a primit cu înțelegere și bucurie inițiativa unei campanii de sterilizare, comunitatea a privit-o cu ochi iscoditori pe italianca care se muta dintr-odată în comunitatea lor și propunea lucruri.
„Comunitatea răspândea tot felul de zvonuri despre motivul pentru care am venit”, continuă Sara în același interviu, „că există niște gânduri ascunse, suspiciune care în timp s-a topit.”
Între timp a învățat și limba română – după mai bine de 20 de ani de trăit în România, vorbește aproape perfect – iar comunitatea s-a dat pe brazdă. Dacă la început ducea muncă de lămurire cu fiecare în parte, acum oamenii sună sau vin singuri cu câinii și pisicile la sterilizat sau când animalele se îmbolnăvesc ori sunt rănite.
Anual, adăpostul sterilizează peste 1.200 de animăluțe
La scurt timp, familia de italieni a plecat și Sara a rămas singură pentru următorii patru ani, doar ea și țelul pentru care se mutase în România.
A început munca la adăpost cu o clădire mică, dărâmată, dată în comodat, care astăzi găzduiește sute de animale într-un spațiu de șapte hectare, adăpost despre care Sara spune că este cel mai frumos loc pentru animale abandonate din România, ba chiar din Europa de Est.
Adăpostul de câini l-au deschis în 2012, iar acum structura însumează 5.300 de metri pătrați cu o capacitate totală de 200 de câini. Zona e împărțită în mai multe spații pentru locuit propriu-zise și pentru joacă.
Adăpostul pentru pisici a apărut în 2016 și găzduiește în jur de 20 de feline. Spațiul este în apropierea grajdurilor pentru cai, iar acestea au la dispoziție două zone.
Una dintre ele este casa mobilă iluminată și încălzită, cu interiorul amenajat de o angajată a adăpostului, cu studii în comportamentul felin. Astfel, la intrare există niște cuști care să le permită pisicilor o bună tranziție și o împrietenire treptată cu celelalte colege de cameră.
O a doua zonă dedicată felinelor este spațiul din aer liber din preajma casei mobile, unde pisicile umblă libere și petrec timp împreună în găști. În curte există mai multe căsuțe speciale, ca niște terase pe care să se poată relaxa și odihni, iar sistemul de împrejmuire „dublu escape” e conceput astfel încât ele să nu poată evada, dar nici să li se alăture alți pisoi.
Spațiul cailor le oferă suficientă libertate de explorare: cele 22 de cabaline sunt împărțite în patru grajduri. Cele mai multe dintre exemplare au ajuns la adăpost maltratate și grav rănite sau au fost aduse de bunăvoie, din cauză că erau prea bătrâne și nu mai puteau ajuta la transport.
Măgărușii sunt, de departe, oprirea cea mai voioasă din turul adăpostului. Privirea blândă, ceafa subțire și urechiușele lunguiețe îmbie la îmbrățișări, aproape toți acceptându-le cu bucurie.
Adăpostul pentru măgari a fost înființat în 2008 printr-o sponsorizare din Marea Britanie și de atunci, peste 100 de măgari au trecut prin mâinile angajaților de la „Urme de bucurie”.
Steli – Steliana Mazilu, directoare adjunctă, care a dat viața de corporatistă din București pe îngrijit animale full time – povestește că măgărușii au început să fie abandonați prin 2005, stăpânii lăsându-i pe unde apucau, pe câmp sau pe căile ferate. Fără un spațiu special amenajat pentru ei pe-atunci, adăpostul i-a luat totuși în grijă.
În următorii trei ani, până în 2008, când s-a înființat spațiul dedicat – din cauza secetei din acea perioadă, care a culminat cu criza financiară care bătea la ușă – ajunseseră la 28 de exemplare.
Acum, cei 60 de măgari salvați sunt împărțiți în trei grajduri, după categorii de vârstă, de sex, nevoi speciale de îngrijire și, printre cele mai importante criterii, preferințe sociale.
Chiar dacă n-au un simț al intimității și îți invadează cu inocență spațiul personal, măgărușii dezvoltă prietenii durabile între ei. Asta se poate observa ușor, căci seamănă cu copiii – de la timpul petrecut împreună cu cei mai buni prieteni la faptul că mănâncă împreună, se joacă și se aleargă.
Adăpostul are atât adolescenți (13-15 ani), cât și veterani, peste 25 de ani. Măgărușii, dacă sunt bine îngrijiți, pot trece de 40 de ani.
De multe ori, un alt motiv al abandonului îl reprezintă și costurile de îngrijire: dincolo de controale regulate și curățatul copitelor o dată la două luni, adăpostul îi hrănește cu fân de munte, preferatul lor, care se distinge și prin mirosul puternic și îmbietor și care e mai scump decât fânul obișnuit și mai accesibil ca preț.
Vizite ghidate și terapie pentru copii instituționalizați sau cu dizabilități
Dincolo de componenta de prevenție, prin sterilizare și îngrijirea propriu-zisă a animalelor – adăpostul are 51 de angajați cu carte de muncă –, pe Sara, fondatoarea adăpostului, o interesează și componenta socială, și anume să schimbe concepția că unele animale sunt doar instrumente de muncă.
Astfel, adăpostul organizează diverse activități și ședințe de terapie asistată prin care copiii instituționalizați sau cu dizabilități interacționează cu animalele în încercarea de a le dezvolta dragostea față de animale și a le insufla ideea că animalele sunt niște tovarăși de viață, care ne ușurează traiul prin compania lor.
Ateliere pentru deținuții de la Penitenciarul Spital Poarta Albă
Dincolo de sprijinul comunității, care a înțeles în timp importanța și beneficiile existenței adăpostului, un vot de încredere a venit și din partea Penitenciarului Spital Poarta Albă.
În februarie anul trecut, „Urme de bucurie” a primit o propunere de a face un parteneriat cu închisoarea prin care deținuții să interacționeze și să sprijine totodată adăpostul.
În prezent, există două tipuri de activități. Au conceput un atelier care se desfășoară la închisoare, în cadrul căruia deținuții confecționează jucării pentru câini și pisici, sub îndrumarea persoanelor de la adăpost. La final, cei care au animale de companie acasă le pot trimite jucăriile familiilor, iar ceilalți le pot dona adăpostului.
„După care facem niște albume cu poze”, povestește Sara „și ei văd că niște animale plictisite, aflate și ele «la pușcărie», s-au bucurat de ceea ce au făcut ei.”
Cea de-a doua activitate presupune ca, o dată pe lună, câțiva deținuți să viziteze adăpostul și să interacționeze cu măgărușii și celelalte animale. Ocazie prin care se simt utili și formează o legătură cu animalele care trăiesc aici.
„Le perie, le hrănesc și încercăm să dezvoltăm în ei empatie și să înțeleagă că și animalele suferă și sunt sensibile”, explică Sara, „pentru că noi considerăm că îi va ajuta ca atunci când se întorc în societate, să simtă ce-i în jurul lor”.
În cadrul acestor interacțiuni, adăpostul oferă și ocazia de a primi feedbackul deținuților la începutul și finalul vizitei. Răspunsul lui Alex a fost printre cele care a impresionat-o pe Sara.
„Era atât de fericit, spunea că a fost ca o gură de aer proaspăt pentru el, care trăiește fără libertate”, își amintește femeia.
„Ne bucurăm pentru ei, pentru că aici nu se simt judecați de noi. Suntem foarte deschiși și știm care sunt condițiile în pușcăriile de peste tot. Sunt grele și considerăm că e o chestie de civilizație să facem astfel de activități.”
Standardul costă
De la salarii la facturi de furnizori și medicamente, cheltuielile anuale se ridică la aproximativ 1.300.000 de euro.
„Știu că e enorm”, spune Sara, „dar dacă vrei să lucrezi la un anumit nivel, și în legalitate, și la un anumit standard, astea sunt costurile”.
Adăpostul „Urme de bucurie” se bazează în mare parte pe donații din România și Italia, de la bani, hrană și echipamente pentru angajați, până la obiecte de curățenie.
Dincolo de opțiunea clasică de adopție, există și cea de adopție de la distanță. Prezentă în multe alte adăposturi sau sanctuare, varianta presupune donația unei sume lunare, de 2 sau 5 euro, în funcție de animal, pentru îngrijirea acestuia.
În schimbul donației, adăpostul se angajează să trimită donatorilor un certificat personal de adopție, două mesaje pe an cu poze și videoclipuri cu animalul adoptat, alături de o vizită la adăpost pentru a-l vedea.
„Dragostea față de animale, singură, nu construiește”
Dincolo de provocarea financiară, Sara și-ar dori și luptă pentru o relație mai bună și cu administrația publică locală. De la mandatul primarului în funcție acum 20 de ani, când a venit în Cernavodă, s-a confruntat cu opoziția administrației.
În ciuda eforturilor adăpostului prin campanii de prevenție, de sterilizare și donații de mâncare și altele necesare animalelor de companie, Sara povestește că primăria continuă să trimită hingherii pentru animalele fără stăpân, în loc să ia legătura cu angajații adăpostului.
O victorie recentă totuși o reprezintă faptul că a reușit să scape de impozitul pe spațiul adăpostului. „Este o muncă în folosul comunității”, motivează Sara, „nu numai în folosul animalelor. Adică este în interesul tuturor, numai dacă ar înțelege și primăriile. Nu ne sprijină, nu ne susțin, cheamă hingherii. Și ne omoară cu taxe pe gunoaie”.
Chiar dacă se luptă de 20 de ani încoace pentru drepturile animalelor și are grijă de ele așa cum se cuvine, Sara nu și-a pierdut motivația și energia. Când se gândește la cele două decenii petrecute în România, îi vin în minte cele 41.000 de animale sterilizate la adăpost și cei peste 8.000 de câini adoptați în toată Europa.
Vorbește, pe larg, despre viața ei în România și experiența adăpostului și în cartea publicată la Milano în 2020, tradusă la noi la editura Humanitas, „Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience”.
Cu toate acestea, Sara spune că doar dragostea nu e suficientă pentru a salva animalele, ci mai degrabă un echilibru între suflet și rațiune. „Pentru că dragostea față de animale, singură, nu construiește. Poate fi chiar periculoasă. Tu trebuie să echilibrezi pasiunea și dragostea cu competența, cu profesionalismul, cu cunoștințele.”
Pe parcursul anilor s-a inspirat constant din bunele practici din Anglia și SUA, conștientă că nu va reinventa singură roata, ci că poate introduce acele mecanisme de succes.
„Nu am făcut din capul nostru, nu am improvizat. Trebuie numai să cauți, să fii deschis, să fii smerit, să înveți de la alții și să încerci aici să repeți.”
Irinel 21.06.2024, 20:47
Daca este adevarat....imi place.Felicitari !PentruSara si cei de acolo multa sanatate !
gigiladrea 22.06.2024, 19:08
si cand imi amintesc ca infractorii se plang de conditiile grele din puscarie vad ca se relaxeaza mai bine ca mine pe banii mei ai nostri ai tuturor tabara de vacanta nu alta