Mii de români din întreaga țară vor avea acces la curent electric gratuit în anumite intervale orare, printr-un program-pilot lansat de furnizorul PPC, se arată într-un comunicat de presă.
Cuprins:
Românii care sunt clienți ai PPC vor putea beneficia de până la 70 de ore lunar de consum de lumină fără costuri pentru energia activă, timp de patru luni.
Programul-pilot, denumit „Energie Electrică Activă Zero”, se adresează primilor 5.000 de clienți eligibili care dețin un contor inteligent la locul de consum.
Perioada de înscriere se desfășoară între 7 și 20 mai 2026 sau până la ocuparea tuturor locurilor disponibile, se mai arată în comunicatul de presă.
„În total, un client va putea beneficia de aproximativ 70 de ore de energie electrică activă gratuită în fiecare din cele 4 luni (iunie-septembrie)”, potrivit PPC.
Programul este dedicat clienților care au instalat la locul de consum un contor inteligent integrat în sistemul de măsurare inteligentă.
Intervalele orare în care clienții vor beneficia de energie electrică activă la cost 0 lei/kWh vor fi comunicate acestora prin e-mail și prin notificare în aplicația myPPC, cu minimum 12 ore în avans.
„Programul-pilot Energie Electrică Activă Zero urmărește să transmită către clienții PPC Energie beneficiile producției de energie fotovoltaică și ale digitalizării infrastructurii energetice. Astfel, economiile făcute de clienți vor fi cu atât mai mari, cu cât aceștia vor putea utiliza mai multă energie electrică în intervalele orare cu cost zero”, a declarat Ionuț Dună, director general PPC Energie.
Contractul de furnizare de energie electrică nu se va schimba, prețul contractual și condițiile de furnizare nu se modifică.
„Te-ai gândit vreodată că ar putea exista momente în care să nu plătești pentru energia electrică activă consumată? Pare de necrezut? Facem incredibilul posibil. Pentru că ești client PPC pentru locul de consum (… ), îți oferim acces la Programul-pilot Energie Electrică Activă Zero. Acesta este un program pilot de loialitate, exclusiv în piața de energie, care îți oferă energie electrică activă cu cost zero/kWh în anumite intervale orare, anunțate din timp”, se arată în notificarea transmisă clienților de PPC.
În cadrul acestui program, energia electrică activă va avea un cost de 0 lei/kWh în weekenduri (sâmbătă și duminică) între orele 10:00 și 16:00, dar și în alte intervale comunicate cu cel puțin 12 ore înainte.
În afara acestor perioade, prețul rămâne cel specificat în contractul actual al utilizatorului. Beneficiul va fi evidențiat în factură sub formă de bonus, fără alte modificări contractuale sau costuri suplimentare.
„În weekend (sâmbătă și duminică), între 10:00–16:00, energia electrică activă costă 0 lei/kWh. Același beneficiu se aplică și în alte intervale anunțate de noi cu minimum 12 ore în avans. În rest, prețul rămâne cel din contractul tău actual. Beneficiul se aplică sub forma unui bonus evidențiat în factură, fără modificări de contract și fără costuri suplimentare”, precizează PPC.
Pentru a participa, clienții trebuie să îndeplinească anumite criterii, detaliate în regulamentul oficial al campaniei:
Elgabri 07.05.2026, 15:33
Asta nu e un gest de bunavointa asta e o SARLATANIE ca nu mai pot ei de saracia romanilor pe care nu stiu cum sa i buzunareasca !!