Alexia Raisa era din Râmnicu Sărat și luni spre marți noaptea, când împlinea 19 ani, împreună cu iubitul ei a plecat spre Buzău. În localitatea Greabănu, din motive încă neclare, autoturismul a izbit violent parapetele de beton de pe mijlocul șoselei și apoi a fost proiectat pe câmp, pe capotă.
Salvatorii au găsit-o fără suflare pe tânără, în mașină, în vreme ce iubitul ei, care are 20 de ani, era grav rănit. „În urma accidentului rutier produs la Crucea Comisoaiei, la U.P.U. – SMURD a fost transportat un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a suferit policontuzii prin accident rutier: traumatism cranio-cerebral minor, nivel 0, şi multiple contuzii la nivelul coloanei cervicale, la nivelul membrelor superioare, contuzie abdominală, pulmonară şi multiple plăgi.
Pacientul a rămas internat în secţia Chirurgie, pentru tratament şi îngrijiri medicale. Prietena acestuia, în vârstă de 19 ani, a decedat la locul accidentului”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.
O primă ipoteză legată de cauzele accidentului ar fi aceea că întunericul și neadaptarea vitezei la condițiile de drum ar fi condus la pierderea controlului asupra volanului, pe șoseaua cunoscută și ca „drumul morții”.
În august 2021, Libertatea a scris că sunt 564 de cruci pe DN2 între București și Bacău, mai multe decât cele 550 de borne kilometrice dus-întors. Circa 285 de cruci sunt pe sensul București – Bacău și 279 de cruci când străbați invers drumul din Bacău la București, arată experimentul jurnalistic făcut de Andrada Lăutaru și Răzvan Luțac.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Nexus • 06.04.2023, 09:54
Fara cuvinte.....Tragedie.....Cum sa mergi incepator noaptea,si familia are o parte de vina.....Parerea mea.....Un an de zile trebuie sa conduca insotita de un adult cu permis de mult timp......