Ce fac ăștia este împotriva articolului din Constituția României, care zice clar : "România - stat unitar şi indivizibil." Sunt doar agitatori cărora acțiunile le-ar trebui stârpite din fașă. Iar ei, ca persoane, luate în colimator de SRI.
V-ați cedat autoritatea la UE!De ce păcăliți acum lumea?Tot UE vrea treaba asta!Tot UE vrea autonomia!Și noi de la UE luam aceasta tara din Inima Europei!
Ăsta este cuiul pe care Orban îl bagă în coasta României cu ajutorul lui Putin care vrea destabilizarea regiunii, ca să poată ajunge la o Rusie mai mare, cu niște teritorii noi (re)ocupate. Cum și Orban visează la o Ungarie Mare cu niște teritorii de la noi, iar Putin visează să pună mâna și pe Moldova, merg mână în mână. Deși Uniunea Europeană are bubele sale, e singura noastră salvare reală. Să nu alegem antieuropeni la alegeri!

Autonomie locala ar trebui sa ceara toate zonele din România. În felul asta nu ar mai ajunge toti banii în șatra de bucuresti, sa fie furați și împărțiți după bunul plac al politicienilor. Nu s-ar mai putea fura, asa cum fura bucurestiul. Autonomie locala înseamnă să te auto-gospodaresti. Sa rămână banii pe plan local. Dacă v ati uita în Europa, orice tara are autonomie locala. Nimeni nu trimite banii în Berlin, Paris, Amsterdam, sau alte capitale. Toti sunt împărțiți pe regiuni. România comunis
Alianţa Maghiară din Transilvania anunță că va depune din nou proiectele de lege pentru autonomia Ţinutului Secuiesc
« Înapoi la articol
laurlaur2180 30.12.2023, 09:07
Vor depune pana când vor reusi
mica 30.12.2023, 09:55
De ce nu vor sa traiasca in liniste acesti oameni.
costin1984 30.12.2023, 11:23
Pot depune, cât timp este Colacul acolo nu primesc nimic!
marian.pricop 30.12.2023, 11:34
Ce fac ăștia este împotriva articolului din Constituția României, care zice clar : "România - stat unitar şi indivizibil." Sunt doar agitatori cărora acțiunile le-ar trebui stârpite din fașă. Iar ei, ca persoane, luate în colimator de SRI.
Chioru94 30.12.2023, 11:49
V-ați cedat autoritatea la UE!De ce păcăliți acum lumea?Tot UE vrea treaba asta!Tot UE vrea autonomia!Și noi de la UE luam aceasta tara din Inima Europei!
solidarQ 30.12.2023, 12:43
Ăsta este cuiul pe care Orban îl bagă în coasta României cu ajutorul lui Putin care vrea destabilizarea regiunii, ca să poată ajunge la o Rusie mai mare, cu niște teritorii noi (re)ocupate. Cum și Orban visează la o Ungarie Mare cu niște teritorii de la noi, iar Putin visează să pună mâna și pe Moldova, merg mână în mână. Deși Uniunea Europeană are bubele sale, e singura noastră salvare reală. Să nu alegem antieuropeni la alegeri!
solidarQ 30.12.2023, 12:48
Chioru94 • 30.12.2023, 09:49
V-ați cedat autoritatea la UE!De ce păcăliți acum lumea?Tot UE vrea treaba asta!Tot UE vrea autonomia!Și noi de la UE luam aceasta tara din Inima Europei!
Nu, nu UE vrea treaba asta ci Orban și Putin.
Richardxyz13 30.12.2023, 13:12
Autonomie locala ar trebui sa ceara toate zonele din România. În felul asta nu ar mai ajunge toti banii în șatra de bucuresti, sa fie furați și împărțiți după bunul plac al politicienilor. Nu s-ar mai putea fura, asa cum fura bucurestiul. Autonomie locala înseamnă să te auto-gospodaresti. Sa rămână banii pe plan local. Dacă v ati uita în Europa, orice tara are autonomie locala. Nimeni nu trimite banii în Berlin, Paris, Amsterdam, sau alte capitale. Toti sunt împărțiți pe regiuni. România comunis
hurricane 30.12.2023, 13:30
cum se face ca in consiliul national secuiesc sunt numai maghiari unde sunt secuii,
Adaoli.8761 30.12.2023, 14:15
Mai oameni buni, putem trăi toți în pace, orice naționalitate avem! De ce semănați vrajbă?
1 2 3 4 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.