Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) se angajează să depună din nou proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, în ciuda respingerii lor de către Parlamentul României, a declarat vineri, 29 decembrie, conducerea partidului maghiar, într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI, preluat de News.ro.
Camera Deputaţilor a respins joi, cu o majoritate covârşitoare, proiectele de lege privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a maghiarilor transilvăneni, iar vineri, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Senat.
„Lucrurile s-au întâmplat cu o viteză umilitoare, prin încălcări multiple ale prevederilor parlamentare, într-o atmosferă antimaghiară”, acuză AMT în comunicat.
Potrivit AMT, „deşi în forurile internaţionale România încearcă în mod constant să creeze aparenţa că ar fi un «stat-model» care a rezolvat exemplar situaţia comunităţilor naţionale autohtone care trăiesc pe teritoriul său şi a asigurat respectarea largă a drepturilor acestora, realitatea este complet alta”.
Formațiunea îi acuză pe politicienii români de „manifestări antimaghiare”.
„În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, noi continuăm să afirmăm că dorinţa noastră de autonomie reprezintă cea mai puternică declaraţie de loialitate posibilă faţă de România, iar autodeterminarea nu ameninţă unitatea ţării, ci are menirea de a asigura dezvoltarea regiunilor noastre şi păstrarea identităţii comunităţilor noastre”, a mai scris conducerea AMT.
Legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost înaintată Camerei Deputaţilor în 20 decembrie de către Zoltán Zakariás, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), József Kulcsár-Terza, preşedintele executiv a Forţei Civice Maghiare (FCM), care şi-au obţinut mandatele de deputaţi pe lista UDMR.
Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost elaborat în comisia de specialitate a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iar celelalte două proiecte de lege în cele ale Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT)
laurlaur2180 30.12.2023, 09:07
Vor depune pana când vor reusi
mica 30.12.2023, 09:55
De ce nu vor sa traiasca in liniste acesti oameni.
costin1984 30.12.2023, 11:23
Pot depune, cât timp este Colacul acolo nu primesc nimic!
marian.pricop 30.12.2023, 11:34
Ce fac ăștia este împotriva articolului din Constituția României, care zice clar : "România - stat unitar şi indivizibil." Sunt doar agitatori cărora acțiunile le-ar trebui stârpite din fașă. Iar ei, ca persoane, luate în colimator de SRI.
Chioru94 30.12.2023, 11:49
V-ați cedat autoritatea la UE!De ce păcăliți acum lumea?Tot UE vrea treaba asta!Tot UE vrea autonomia!Și noi de la UE luam aceasta tara din Inima Europei!
solidarQ 30.12.2023, 12:48
Nu, nu UE vrea treaba asta ci Orban și Putin.