Imaginile au fost filmate cu o cameră instalată în spatele unui autoturism care circula în coloană, la ora 9.40, joi de dimineață, în direcția dinspre Doamna Ghica spre Pipera. La un moment dat, chiar prin spatele mașinii din care se filmează, apare un autoturism de teren care intenționează să vireze la stânga.
E lăsat de cei din coloană să treacă printre ei, dar când ajunge dincolo de axul drumului e lovit de o ambulanță galbenă, care venea cu viteză pe contrasens. Ambulanța, care pare a unui serviciu privat, circula cu luminile de la girofar aprinse, dar fără semnale acustice.
Filmare are și sunet și se aude cum, cu o fracțiune de secundă înainte de impact, șoferul ambulanței începe să claxoneze. Sensul de șosea pe care circulă are două benzi, el venea pe banda a doua, banda unu era liberă, dar practic, din cauza vitezei, nu are timp să reacționeze suficient pentru a evita impactul.
Contactat de Libertatea, Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București, a declarat că accidentul nu a fost raportat de cei implicați, ceea ce înseamnă că nu au existat victime și a avut loc o înțelegere amiabilă între șoferi, legată de pagubele materiale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 06.10.2022, 15:24
Șoferul ambulanței e bun de plată. Dar din punctul de vedere al poliției, nimic ?