REPORTAJ. Au emigrat din România în Spania, apoi în Danemarca: „Aici, dacă muncești, nu ai grija zilei de mâine, poți să-ți cumperi televizor sau mașină de spălat în fiecare lună”
Nu țineți cont în analizele dv. și de cei care NU doresc să-și părăsească țara , ,de cei care doresc să muncească, să trăiască și să-și crească copiii aici. Poate că nu-și vor lua un televizor și un frigider pe lună, (nici n-ar avea ce
să facă cu ele), dar vor fi aproape de cei dragi, de prieteni, de familie și niciodată nu vor simți acea singurătate a
înstrăinării . Sigur, fiecare e liber să-și aleagă calea dar asta nu înseamnă că absolut toată lumea freamătă de nerăbdarea și bucuria sortatului de pește danez la -18 grade. Stimate, Costel, unde vezi tu frustrarea? Nu avem cu toții aceeași definiție când vine vorba despre fericire sau normalitate.
M-am cam saturat de poveștile astea cu final de seriale indiene. Ceva cu cei care și-au ruinat viața visând nu aveți ? Eu simt un exemplu, am poveste mea, am muncit și suferi ca un câine.
Stimata doamna, aveți respectul meu ca puteți duce o viata normala in România, chiar ma bucur și nu sunt ironic. Din păcate cei din articol și subsemnatul nu am fost atât de norocosi și am descoperit ca putem numi acasă și altă țara. Nu judec pe cei care rămân la fel cum nu ii judec pe cei care pleaca. Ce deranjeaza insa, sunt comentariile și mentalitatea unora, majoritatea care locuiesc in România, care fac din aruncatul cu noroi in fratii lor care nu mai locuiesc in România, sport national.
Eu știu una și buna. NU mai da vina pe Țară *** nu știi sa te descurci. Eu personal trăiesc bine la mine în Țară pentru ca am învățat carte și am știut ce sa fac cu treaba asta, iar pentru ăștia care pleacă și critica România va rog sa nu va mai întoarceți, iar pentru tine dragule ziar Libertatea... Iti spun sincer ca am copilărit cu tine. Timp de mulți ani ma duceam în fiecare dimineață să cumpăr ziarul Libertatea pentru bunicul meu, dar cu reportajele astea cu care tot exagerați ca vai ce rău e în România și ce bine este la peste în Danemarca acolo....sunteți penibili.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
REPORTAJ. Au emigrat din România în Spania, apoi în Danemarca: „Aici, dacă muncești, nu ai grija zilei de mâine, poți să-ți cumperi televizor sau mașină de spălat în fiecare lună”
« Înapoi la articol
rocky5 22.01.2023, 17:32
Și eu pot sa-mi cumpăr aici în fiecare lună câte un televizor și o mașină de spălat! Fără să îndur clima și răceala altora!
Andyos 22.01.2023, 18:07
Da așa este trebuie să cheltui cu cap
fany 22.01.2023, 20:00
Nu țineți cont în analizele dv. și de cei care NU doresc să-și părăsească țara , ,de cei care doresc să muncească, să trăiască și să-și crească copiii aici. Poate că nu-și vor lua un televizor și un frigider pe lună, (nici n-ar avea ce să facă cu ele), dar vor fi aproape de cei dragi, de prieteni, de familie și niciodată nu vor simți acea singurătate a înstrăinării . Sigur, fiecare e liber să-și aleagă calea dar asta nu înseamnă că absolut toată lumea freamătă de nerăbdarea și bucuria sortatului de pește danez la -18 grade. Stimate, Costel, unde vezi tu frustrarea? Nu avem cu toții aceeași definiție când vine vorba despre fericire sau normalitate.
AlexDT 22.01.2023, 20:24
Ce frumoasa pare viata cand citesti de pe net,cand ajungi in Danemarca.....se schimba placa.
dante69 22.01.2023, 20:57
M-am cam saturat de poveștile astea cu final de seriale indiene. Ceva cu cei care și-au ruinat viața visând nu aveți ? Eu simt un exemplu, am poveste mea, am muncit și suferi ca un câine.
CostelMC 22.01.2023, 21:49
Stimata doamna, aveți respectul meu ca puteți duce o viata normala in România, chiar ma bucur și nu sunt ironic. Din păcate cei din articol și subsemnatul nu am fost atât de norocosi și am descoperit ca putem numi acasă și altă țara. Nu judec pe cei care rămân la fel cum nu ii judec pe cei care pleaca. Ce deranjeaza insa, sunt comentariile și mentalitatea unora, majoritatea care locuiesc in România, care fac din aruncatul cu noroi in fratii lor care nu mai locuiesc in România, sport national.
Marius19990 22.01.2023, 22:22
Eu știu una și buna. NU mai da vina pe Țară *** nu știi sa te descurci. Eu personal trăiesc bine la mine în Țară pentru ca am învățat carte și am știut ce sa fac cu treaba asta, iar pentru ăștia care pleacă și critica România va rog sa nu va mai întoarceți, iar pentru tine dragule ziar Libertatea... Iti spun sincer ca am copilărit cu tine. Timp de mulți ani ma duceam în fiecare dimineață să cumpăr ziarul Libertatea pentru bunicul meu, dar cu reportajele astea cu care tot exagerați ca vai ce rău e în România și ce bine este la peste în Danemarca acolo....sunteți penibili.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Gabriel95. 23.01.2023, 00:57
Reportaj penibil. Nu vă ia nimeni dreptul la muncă. Articolul este pentru puturoși. De ce oare importăm SryLankezi?
Gabriel95. 23.01.2023, 01:03
*** E doar problema ta, nu te mai expune.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Gabriel95. 23.01.2023, 01:11
Gabriel95. • 22.01.2023, 23:03
*** E doar problema ta, nu te mai expune.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Fiecare face căt poate, asta e...
‹ 1 2 3 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.