Povestea are opt ani și, din păcate, prea mulți vinovați pentru un singur făptaș.
Totul pornește din 2018, când Curtea Constituțională a scos din lege o prevedere privind întreruperea prescripției. Parlamentul avea un termen constituțional să repare golul rămas. Nu a făcut-o. Ani la rând. Așa a apărut vidul legislativ pe care, în absența unei reacții politice, cineva tot trebuia să-l acopere.
Acel cineva a fost Înalta Curte, care în 2022 a decis, printr-o hotărâre de principiu, că lipsa cauzelor de întrerupere trebuie tratată ca lege penală mai favorabilă și aplicată retroactiv, până în 2014. Rezultatul: potrivit presei, mii de dosare penale s-au închis din 2022 încoace pe motiv de prescripție, printre ele și cauze de corupție și fraudă considerate emblematice.
CJUE a intervenit prima dată în 2023, în hotărârea Lin I, spunând instanțelor române să aplice deciziile Curții Constituționale, dar nu neapărat construcția interpretativă a Înaltei Curți. Instanțele au continuat totuși să aplice soluția ÎCCJ – nu pentru că ar fi fost convinse că e corectă, ci de teama Inspecției Judiciare. Când respectarea dreptului european costă mai mult, profesional, decât ignorarea lui, alegerea devine previzibilă.
Ieri s-a dat a doua repriză. CJUE a stabilit din nou că extinderea prescripției pentru perioada 2014-2018, așa cum a construit-o Înalta Curte, nu e compatibilă cu dreptul Uniunii, cel puțin în materia fraudelor grave care afectează bugetul comun. Hotărârile deja definitive rămân definitive – Curtea nu le repune în discuție, oricât de nedrept ar părea asta victimelor din acele dosare. Dar un dosar aflat încă în recurs în casație nu e un dosar închis, iar acolo interpretarea ÎCCJ nu mai poate fi invocată pentru a scăpa de răspundere penală.
Reacțiile de după au fost previzibile. Înalta Curte a transmis că a acționat mereu cu bună-credință și cu respect pentru standardele europene – genul de comunicat pe care instituțiile îl dau exact când tocmai au fost contrazise pentru a doua oară. Președintele UNBR, Traian Briciu, a nuanțat lucrurile spunând că, în afara fraudelor cu fonduri europene, instanțele vor continua probabil să aplice soluția din 2022. Iar președintele Nicușor Dan a pus vina, în principal, pe Parlament, care nu a corectat legislația în termenul constituțional. Are dreptate parțial – dar Parlamentul nu a interpretat retroactiv legea, iar Înalta Curte nu a fost obligată să aleagă exact varianta care a golit de conținut prescripția.
Ce rămâne, dincolo de reacții, e un fapt simplu: instanța supremă a unei țări membre UE a fost contrazisă de două ori de Curtea de la Luxemburg pe aceeași chestiune, într-un interval de trei ani. Nu e o eroare de interpretare oarecare. E un tipar. Iar tiparele, spre deosebire de dosarele prescrise, nu se închid de la sine.
O lege aplicată greșit timp de opt ani nu devine, prin repetiție, o lege corectă – devine doar o greșeală instituționalizată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f25cb18e44443f79e3b6db5d4188de07.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9e782c89bc6f46a73fdbabe30ec657be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9532d2d4929573e7b35486149ce39e5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a7dcaea96da2f2c27062f9bef5f79e15.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f82fb13560d42c82e0b5a34e23c7748d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_feced2b9880338d7da4a63f9a4f1a0f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9fa98e353e875ef649a325cc6212457a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_192e749e3bfe5369a7660d403d8ca49d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_087d068f3bc5b29827897a25e15e8c95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/presedintii-curtilor-de-apel-cer-clarificari-dupa-discutia-dintre-bolojan-si-simina-tanasescu-sefa-ccr-e1786883739660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-a-fost-la-manastirea-dejani-judetul-brasov-la-poalele-muntilor-fagaras-au-declarat-surse-oficiale-pentru-libertatea-e1786811577287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/taisia-nituleasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alina-puscau-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cff115bb046686be978281b8a74a6773.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fagaras-e1786867249376.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/satul-scufundat-kallio-reapare-la-lacul-mornos-din-cauza-secetei-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/plaja-lalaria-skiathos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mancare-fierbinte-in-frigider.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/curatare-covoare-canapele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cuplu-sua-john-jerry-carroll-80-ani-casnicie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mecanicii-romani-au-desfacut-motorul-de-380-cp-al-unui-vw-touareg-hibrid-si-au-incremenit-problemele-care-l-ar-fi-distrus-total-e1786884646204.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/apa-shutterstock-e1732692846354.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/avion-f-18-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/aglomeratie-pe-drumurile-pe-dn-1-intre-ploiesti-si-brasov.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.