De ce socialismul și comunismul sucesc mințile oamenilor?

 7 comentarii
Un bărbat stă în spatele pietrei funerare a dictatorului comunist român Nicolae Ceaușescu, în timp ce nostalgicii comunismului se adună în jurul mormântului său din București, România, joi, 25 decembrie 2014, la 25 de ani după ce el și soția sa, Elena, au fost executați de pluton în ziua de Crăciun din 1989

Nu cred nicio clipă în promisiunile socialiștilor, comuniștilor, stângiștilor radicali, progresiștilor și ale celor care propovăduiesc o nouă societate dreaptă și egalitară. De ce să-i urmez pe acești mincinoși care se ascund în spatele unei utopii? Doar așa, ca să mă iluzionez din nou?

Am trăit destul în comunismul ceaușist. Am trăit ca un cobai. Comunismul și socialismul sunt niște mizerii. Cele mai abjecte creații ale omului. În orice colț al lumii în care au fost aplicate, dogmele marxist-leniniste au condus la eșecuri și dezastre. Au promis bunăstarea, dar au adus sărăcia. Au promis emanciparea, dar au impus înrobirea. Au proclamat egalitatea, dar, în realitate, au creat caste de privilegiați (vezi nomenclatura de partid și de Securitate din România). Au promis libertatea, dar au instaurat puterea absolută a unui lider. În locul statului de drept, au dezlănțuit represiunea în masă. Partidul-stat a exercitat dictatura totalitară.

Și totuși, de unde provine această seducție exercitată de proiectul marxist-leninist asupra oamenilor? În ciuda dezastrelor pe care le-a provocat. Gulagul și Laogaiul sunt câteva dintre dovezile evidente ale acestei utopii criminale... Ciudat, foarte ciudat, dar despre grozăviile Gulagului se vorbește puțin în ultimii ani. Oare de ce? Pentru că este o chestiune care deranjează stânga progresistă. Asta știu să facă socialiștii și comuniștii: să bage istoria sub preș și, dacă nu încape acolo, s-o rescrie în folosul lor.

Cum poate stânga să vrăjească mințile oamenilor? Proclamându-se mai întâi o instanță morală superioară și ocupând poziția morală aleasă: noi suntem cu oamenii nevoiași, noi eliminăm crunta exploatare a bogaților, noi aducem bunăstare și eliminăm sărăcia! Istoria arată că această pretinsă autoritate morală, care proclama lupta împotriva Răului în numele Binelui, a ajuns să comită Răul la scară industrială, asemenea nazismului.

După ce socialismul și comunismul au ucis zeci de milioane de oameni și au mutilat sute de milioane de vieți omenești, sunt destui stângiști care afirmă, fie că sunt idioți, fie că sunt netrebnici, că intențiile au fost bune, numai că punerea în practică a programului marxist-leninist a fost defectuoasă, adică s-au făcut „greșeli”. Nu! Eșecul marxismului este înscris în proiectul său.

Nu există „greșeli”, „devieri” sau „derapaje”, ci doar un proiect criminal, un eșec înscris în gena comunismului. Cum să-i mai bagi în seamă pe acești idioți/netrebnici care propovăduiesc „binele” comunismului și socialismului împotriva capitalismului și a pieței libere?

Dar stânga are succes pentru că se pricepe la propagandă, jucând eficient cartea moralității. Comuniștii și socialiștii trebuie să arate tot timpul că piața liberă, concurența, capitalismul și acumularea de averi sunt chestiuni imorale. Propaganda este continuă, neobosită și, după cum s-a dovedit, eficientă. Propaganda stângistă paralizează orice gândire logică.

Degeaba oamenii s-au convins că, în realitate, economia de piață, inițiativa privată, creativitatea, concurența (dacă ești prost și leneș, stai acasă!) și capitalismul au condus la progres și bunăstare. Stânga egalitaristă dă năvală în mințile oamenilor și neagă toate aceste realizări, promițând aceleași mizerii utopice, cu un devotament fanatic.

În viziunea stângiștilor, capitalismul este vinovat pentru toate relele pământului. În aceeași măsură, vinovat este și Donald Trump, exponentul capitalismului, fascismului și al cancerului de pe pământ. De aceea, individul trebuie distrus, la fel ca și capitalismul. De aceea, propaganda stângistă, întreținută de presa aservită, trebuie să torpileze în fiecare zi imaginea acestui neavenit de la Casa Albă.

Triumful comuniștilor și socialiștilor s-ar împlini când Trump va fi eliminat; dacă se poate fizic, cu atât mai bine, sau aruncat în pușcărie, iar capitalismul va fi îngropat de „realizările” socialismului și comunismului.

Cea mai la îndemână scuză pentru guvernările socialiste și social-democrate este să dea vina pe capitalism. Când astfel de guverne iau măsuri proaste, împotriva pieței libere, prin tot felul de reglementări, și constată că oamenii nu le apreciază sau că destabilizează societatea, afectând progresul, singura scuză (ipocrită) este să dea vina pe capitalism.

Piața liberă este vinovată! Mizeria este că stânga distruge piața liberă, apoi, într-o teză ipocrită (jegoasă), declară, cu ajutorul propagandei, că piața liberă (tocmai victima) este cauza problemei. Într-adevăr, pentru Stalin nu dogmele marxiste erau problema, ci milioanele de oameni care au fost duși cu forța în Gulag pentru a fi exterminați.

Cam așa este și cu acest capitalism care, de atât timp, nu mai moare, spre disperarea socialiștilor și comuniștilor. Toate eșecurile politice sunt generate de piața liberă; de aceea trebuie controlată, îngrădită, stigmatizată, incriminată și penalizată de către statul „grijuliu și atotputernic”.

Un exemplu este România, în care statul se bagă peste tot, făcându-i dependenți pe români de un aparat birocratic și corupt. Toți românii stau cu mâna întinsă la stat: „Să ne dea statul! Să ne dea guvernul! Să ne dea...”. Socialismul n-a murit în România după împușcarea lui Ceaușescu. A fost conservat într-o așa-zisă piață liberă și, în prezent, este reșapat după tezele progresiste ale Uniunii Europene. Minciunile și mizeriile continuă.      

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    ioaniulian 17.07.2026, 14:51

    Priza socialisto-comunista la norod (vezi si cazul elen Tzipras - n.m.) este sursa hranita energetic (culmea! - n.m.) de LENE, de NEMISCARE, de NEGHIOBIE si de subteranism (denumit emfatic suveranism - n.m.) ! Nimicul devine tot si Totul apare ca Nimic. De vina e Toata Lumea, adica NIMENI ! Merituosul e UNIC, la nivel individual-autoritorial si la nivel popular-depersonalizat. Albul este mai negru ca Negrul, iar negrul mai Alb ca Albul. Putorile sunt merituoase, iar creatorii/creatoarele - ranchiunoase fata de colectivitate. Pe undeva, este asa; pentru ca au inlocuit COMUNITATEA cu o colectivitate, care detoneaza personalitatea fiecarui/fiecarei membru al COmunitatii si o inlocuieste cu Obsecviovitatea depersonalizarii si laminarii egoului creator si muncitor. Altfel spus, MASA este Casa Poporului, aproape ca o institutie eclesiala, aproape ca o Catedrala a Manipularii Neamului, cu disciplinarea Clanului. Si inca ceva: Ce a mers in URS, alearga si FRS.

  • Avatar comentarii

    parpalache 17.07.2026, 16:14

    De ce?Raspuns(la mintea cocoșului):Fiindca exista nedreptate sociala!

  • Avatar comentarii

    OtisHoffman 17.07.2026, 17:14

    Slab articol. Nu poate fi o baza intelectuala pentru vreun alt comentariu.

  • Avatar comentarii

    CPEx 18.07.2026, 04:39

    Jenant! Chiar si dupa 37 de ani de esec capitalist dupa esec capitalist, cu extrema dreaptă literalmente la poarta pt a prelua conducerea si infiltrata in toate instituțiile, care deja pregateste liste de cum sa se razbune pe acei f putini oameni care mai au curajul sa se identifice ca fiind de stanga si desi singurul lucru ce ne mai tine cat de cat pe linia de plutire este darnicia cu iz socialist-egalitar a Uniunii Europene, tot comunismul era marea noastra amenințare! Meritam ce va sa vina, asta e clar, dar nu pot concepe tupeul de a mai aduce in discutie propaganda de stanga, cand zi de zi suntem inundati (inclusiv prin acest articol) de o propaganda vertiginoasa de dreapta. Boss, la noi asa zisele televiziuni de stanga, gen ale lui felix, tind sa fie editorial la dreapta fox news. Pluralism de opinii din f u n d, ca avem doar neoliberalism, extrema dreapta ortodoxa sau tehnofascism cu aroma new age. Doamne ajuta ca inca mai e rogozanu la ziarul asta, dar usor, usor se alege praful

  • Avatar comentarii

    Mastermind2 18.07.2026, 17:35

    Draga Petre, Ai amestecat teoria comunismului și a socialismului cu exemplul Donald Trump,un exemplu f.prost ales,deoarece Trump a câștigat alegerile cu promisiunea de bunăstare economică și încetarea războaielor și a făcut exact invers,nu doar "stânga" îl vrea afara de la Casa Albă ci și cei mai aprigi fosti susținători ai lui (Tucker Carlson,Meghan Kelly,etc,etc),ca și majoritatea celor care au votat pt el(subsemnatul inclus),oricum,Donald suferă și de senilitate la ora actuala,deci......

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!