Actul normativ adoptat de Camera Deputaților la sfârșitul lunii martie a fost promulgat miercuri de către șeful statului și modifică articolul 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.

În Ordonanţa 80/2001 este stabilit un plafon de 18.000 de euro, faţă de 23.000 cât prevede legea.

„Se interzice autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, să achiziţioneze autoturisme (…) cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm3 şi al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A. calculată la cursul BNR din data iniţierii procedurii de atribuire a contractului de achiziţie”.

Legea mai prevede şi introducerea Autorităţii Electorale Permanente, ca autoritate cu competenţă generală în materie electorală, în rândul autorităţilor şi instituţiilor care sunt exceptate de la plafonarea valorilor prevăzute de OG nr. 80/2001.

De asemenea, „prin excepţie, misiunile diplomatice ale României din străinătate pot achiziţiona autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm3 şi al căror preţ poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro, inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data iniţierii procedurii de atribuire a contractului de achiziţie, numai în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pe bază de memorandum aprobat de Guvern”.

O altă excepţie se referă la societăţile, societăţile naţionale şi companiile naţionale cu capital integral sau majoritar de stat care activează în domeniul energiei electrice, al gazelor naturale şi al petrolului, care vor putea achiziţiona autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm cubi şi al căror preţ poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro, inclusiv TVA, dar nu mai mare de 30.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
GSP.RO
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Emma și Denisa, două eleve de clasa a XII-a, au murit înecate în Dunăre. Una dintre fete a sărit să-și ajute prietena, însă valurile le-au înghițit pe amândouă
Observatornews.ro
Emma și Denisa, două eleve de clasa a XII-a, au murit înecate în Dunăre. Una dintre fete a sărit să-și ajute prietena, însă valurile le-au înghițit pe amândouă
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro