Calugarul care a locuit cu ursii

Pe Valea Prahovei, la Busteni, in marginea padurilor vesnic verzi de sub Varful Caraiman, traieste un pustnic al carui renume a depasit de mult granitele de piatra ale Bucegilor. Gherontie Puiu este calugar si preot si, dupa cum singur marturiseste, pana la varsta de 75 de ani, a trait cat altii in zece vieti.

S-a nascut la Todiresti, aproape de Iasi. Mama lui a murit la spitalul din Ruginoasa in timp ce il aducea pe lume. Crezandu-l mort si pe prunc, moasele l-au pus intr-un lighean si l-au aruncat pe malul garlei. Peste putin timp, bebelusul s-a trezit din lesin si a inceput sa planga. Prin apropiere trecea o taranca si, auzind copilul scancind, l-a luat cu ea. Asa a ajuns micutul in casa familiei Puiu Petrache din Todiresti.

Oamenii l-au ingrijit cu multa dragoste si i-au pus numele Gheorghe. Au trecut anii si viata lui a decurs linistita. În adolescenta insa, s-a hotarat sa se calugareasca. Parintele Paslaru, staretul Manastirii Neamt, cauta un baiat care sa uceniceasca pe langa el si asa a pasit tanarul Gheorghe pe calea calugariei, devenind “Gherontie”. A stat la Manastirea Neamt pana in 1959.

„Fiara nu s-a atins de mine”

Din cauza comunistilor s-a retras in munti. A urcat pe platoul Bucegilor si, dupa doua zile de mers, a descoperit o pestera pitita intre Claia Mica si cea Mare. Aici, in pustiu, nestiut de nimeni, a trait zece ani. “În pestera cu mine traia un urs mare si batran. Venea, mormaia, pleca, iar venea. Sa va spun drept, mi-a fost tare frica la inceput. Într-o noapte geroasa, n-am mai putut indura frigul si m-am culcusit la spinarea lui. Fiara nu s-a atins de mine”.

Dupa Revolutie s-a intors la Neamt. În 1995, tocmai cand spovedea o credincioasa, preotul face un accident vascular cerebral si paralizeaza iar dupa trei luni de suferinta este trimis la sanatoriul din Sinaia. În aceeasi noapte, calugarului ii apare vedenia Maicii Domnului. “S-a uitat la mine si mi-a spus sa ma trezesc iute, ca nu-s bolnav. Apoi sa caut un brad cu sase ramuri, de unde se vede marea cruce. Acolo sa fac o manastire”.

Preotul s-a ridicat brusc din pat, iar cei doi vecini de camera, care il stiau paralizat, se uitau la el incremeniti. A doua zi, medicul il privea la fel de uluit.  Dupa ce a iesit din spital a construit o bisericuta mai mica, in care sa se poata ruga zi de zi si a demarat lucrarile la manastire.

Urmărește-ne pe Google News