Cazul asasinării directorului UnitHealthcare - a fost găsit rucsacul suspectului. FBI oferă o recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii

Comentează

Anchetatorii Departamentului de Poliţie din New York (NYPD) au găsit un rucsac abandonat, despre care se crede că aparține suspectului acuzat de uciderea directorului firmei de asigurări medicale UnitedHealthcare, a declarat un oficial al poliției, potrivit CNN.

Oficialii se concentrează acum pe stabilirea identităţii presupusului ucigaş al directorului firmei de asigurări medicale UnitedHealthcare, Brian Thompson, care a fost asasinat miercuri dimineaţă, în Manhattan.

Rucsacul presupusului criminal a fost găsit abandonat în Central Park, a declarat și a doua sursă, cu privire la anchetă.

Arhiva foto

Un purtător de cuvânt al NYPD a spus că rucsacul găsit în Central Park este tratat ca un cadavru, fiind foarte atenți să nu deterioreze nicio dovadă potențială. Totul „încă trebuie procesat”.

Niciun ofițer nu a pus mâna pe rucsacul găsit

Rucsacul a fost preluat de o mașinărie, niciun ofițer nu a pus mâna pe el, pentru că ar putea exista niște dovezi ADN acolo.

Anchetatorii au recuperat până acum probele ADN din obiectele găsite la fața locului și le-au predat unui laborator pentru testare, potrivit unui înalt oficial al forțelor de ordine, informat cu privire la anchetă.

Probele trimise pentru testare provin dintr-o sticlă de apă, pe care poliția crede că ucigașul a cumpărat-o și din care ar putea să fi băut cu puțin timp înainte de a-l ucide pe Thompson, și dintr-un telefon mobil găsit la fața locului, care ar putea conține ADN de celule de contact sau de piele, a spus oficialul.

Principala prioritate pentru anchetatori este identificarea bărbatului înarmat, mai spun oficialii.

Detectivii cred că ucigașul șefului UnitedHealthcare a plecat din New York

Detectivii au precizat că au „motive să creadă” că persoana responsabilă pentru uciderea bărbatului a părăsit orașul New York, potrivit comisarului de poliție Jessica Tisch.

Anchetatorii lucrează acum pentru a depista posibilul loc în care se află suspectul, folosind mii de piste de investigaţie.

De asemenea, se folosește și tehnologia de recunoaștere facială, şi examinarea urmelor de ADN care ar putea ajuta la găsirea criminalului, au declarat persoanele informate, cu privire la anchetă.

Criminalul ar fi putut folosi o armă silențioasă, menită să ucidă de aproape

Totodată, anchetatorii analizează posibilitatea ca bărbatul înarmat care l-a ucis pe Brian Thompson, directorul general al UnitedHealthcare, să fi folosit ceea ce se numeşte o armă veterinară.

Este vorba despre o armă de foc mai mare, folosită în ferme şi ranch-uri, a declarat Joseph Kenny, şeful detectivilor din cadrul Departamentului de Poliţie din New York, pentru The New York Times.

Dacă un animal trebuie să fie eutanasiat, poate fi împuşcat, fără ca arma să producă un zgomot mare, a explicat Kenny.

Practic, este practic o armă silenţioasă, cu un cartuş semnificativ, de 9 milimetri, şi este menită să ucidă de aproape.

Ea este destinată medicilor veterinari pentru a ucide un animal împuşcându-l în cap sau într-un loc care va fi fatal.

FBI dă o recompensă de 50.000 de dolari pentru informații despre suspect

Şi FBI contribuie la ancheta privind uciderea directorului executiv al UnitedHealthcare, oferind o nouă recompensă de până la 50.000 de dolari pentru „informaţii care conduc la arestarea şi condamnarea persoanei responsabile”.

Majorarea recompensei vine la câteva zile după ce NYPD Crime Stoppers anunţase o recompensă de până la 10.000 de dolari.

FBI a publicat, de asemenea, un afiş cu imagini ale suspectului.

„Căutăm ajutorul publicului în identificarea suspectului necunoscut responsabil de omucidere”, a declarat FBI într-un comunicat de presă.

Fotografii de pe camere de supraveghere, în care apare un bărbat care zâmbeşte şi pe care poliţia îl consideră ca fiind suspectul, ar putea oferi un indiciu semnificativ.

Acesta şi-a dat jos masca pe care o avea pe faţă în timp ce părea să flirteze cu o angajată a unui hostel din New York.

Ce se știe despre cel care l-a ucis pe șeful UnitedHealthcare

Pe de altă parte, anchetatorii au transmis că au „motive să creadă” că persoana suspectă de uciderea lui Brian Thompson a părăsit oraşul New York, potrivit comisarului de poliţie Jessica Tisch.

Suspectul a călătorit cu un autobuz la New York înainte de a comite asasinatul.

Autorităţile au mai spus că suspectul a folosit un permis de conducere fals din New Jersey, pentru a se caza într-un hostel din Upper West Side.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
MONDEN
Marcel și Armina au părăsit  Insula Iubirii
10:04
Armina și Marcel au părăsit „Insula Iubirii” 2026. Pentru cei doi testul s-a încheiat, după ce soția lui "Maluma de Tenerife" a ajuns de urgență la spital
Puya
09:34
Puya, despre retragerea din muzică. „Mai bine pui tu punct decât să pună alții. Mie îmi face plăcere să-mi aud vocea”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10:40
Frunzele care cad toamna par inofensive, dar pot strica mașina, dacă nu sunt îndepărtate
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
10:23
În 1937, prima femeie pilot care a încercat să zboare în jurul Pământului a dispărut fără urmă. După 90 de ani, cercetătorii cred că i-au găsit avionul pe fundul Oceanului Pacific
10:19
Medicamentele pentru slăbit și diabet, asociate cu probleme ale unghiilor și căderea părului. Ce au descoperit cercetătorii
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Casa realizată din panouri din coji de orez în SUA
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
Litoralul de la Mamaia. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:26
România, lider în UE la turismul intern: 89% dintre călătoriile românilor sunt făcute în țară, arată datele Eurostat
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...