“Domnul Becali se pare că este depăsit de situaţie (…) nu mi-a trimis vreun e-mail şi nici nu m-a sunat, cu toate că cunoaște numărul meu personal (…) se confirmă cele spuse în market (n.r. – piaţă), cum că are grave probleme financiare şi defapt nu îşi permite aceasta achiziţie, şi să îşi asimileze numele cu acest brand din cauza «accidentelor cu legea» pe care le-a avut în trecut”, a transmis cotidianului Libertatea Andor Şandor, reprezentantul companiei care deţine drepturile intelectuale ale mărcii „Arsenie Boca”.

Acesta a adăugat că “deşi BOR-ul (n.r. – Biserica Ortodoxă Română) şi d-nul avocat Ionaşcu susţin în presă că domnul Becali ar fi apt pentru a fi Guvernatorul brandului, cum am precizat în ofertă îl consider ideal”. Proprietarul mărcii Arsenie Boca mai spune că “segmentul de producere şi distribuire al genului de produse comercializate momentan de BOR se licenţiază într-adevăr pe cinci ani cu 25 milioane de euro, profitul estimat pe acest segment fiind de 100 milioane de euro pe cei cinci ani. Aceasta ofertă fiind preferenţială pentru domnul Gigi, în urma evaluării am primit oferte net superioare acesteia, şi mă aflu în negocieri şi cu alte entităţi atât din România cât şi din străinatate”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

De mai multe zile, presa din România scrie că Gigi Becali vrea să cumpere marca “Arsenie Boca” şi este în negocieri cu deţinătorul legal. Cunoscutul om de afaceri şi patron de fotbal, George Becali, a primit, la mijlocul lunii mai, un email din partea lui Andor Şandor, reprezentantul companiei Additional Worldwide Care Services Ltd., care deţine drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii “Arsenie Boca”. Totodată, a primit şi două telefoane din partea lui Şandor, care dorea să se asigure că Becali a primit emailul şi l-a citit.

Gigi Becali i-a spus, însă, lui Andor Şandor că nu este interesat să facă asemenea afaceri şi nici să cumpere o marcă ce reprezintă o figură importantă a bisericii româneşti şi pe care nimeni nu poate pune preţ.

Cum a înregistrat Andor Şandor marca “Arsenie Boca Părintele”

La finalul anului trecut s-a aflat că un maghiar a luat brandul “Arsenie Boca”, iar de atunci, comercianţii de la Mănăstirea Prislop au fost ameninţaţi cu plângeri penale dacă mai folosesc marca.

Compania Additional Worldwide Care Services Ltd., cu sediul în Marea Britanie, deţinută de Andor Şandor, a obţinut drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii înregistrate la nivel european “Boca Părintele” și “Arsenie”, în luna decembrie 2016, conform atestatelor cu numărul 015760382 din data de 06.12.2016, nr.015773997 din data 02.12.2016 și asupra imaginii industriale cu nr.003564582-0001 din data de 01.01.2017. Ulterior, comercianţii de obiecte bisericeşti au început să primească notificări şi somaţii prin care li se cerea să scoată de la vânzare toate articolele cu părintele Arsenie Boca. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că înregistrarea mărcii s-a putut face în străinătate, fiindcă numele “Arsenie Boca” nu are notorietate peste graniţe.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

“Acest patrimoniu cu tot ce reprezintă el aparține a priori de jure și de facto exclusiv Bisericii pe care a slujit-o monahul respectiv ca fiu duhovnicesc al sau/ mănăstirii în care a trăit. OSIM România nu ar fi înregistrat așa ceva. Aberația a fost posibilă doar în străinătate, unde evident funcționarii respectivi habar nu au de numele Arsenie Boca. Aceasta a fost și viclenia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pentru ziarul Libertatea.


CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)

Mădălina Ghenea, despre dragostea de mamă și viața de vedetă. ”Am plătit cu vârf și îndesat prețul celebrității”

VIDEO | Interviu cu un rus și cu un american, foști adversari în timpul Războiul Rece. Care e cel mai negru scenariu de la Marea Neagră

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Observatornews.ro
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI