În cel mai îngrijorător moment pentru România, există 5 motive de optimism, fundamentate științific, în al doilea val al pandemiei

Comentează
Arhiva foto

Donald G. McNeill jr, jurnalist de ştiinţă la The New York Times, specializat în epidemii, scrie un amplu articol despre motivele pentru care, în ciuda numărului crescând de cazuri din valul doi al pandemiei de COVID-19, avem motive să fim optimişti.

Numărul total al deceselor COVID-19 la finalul pandemiei va depinde de cum ne purtăm cu toţii de-acum înainte şi cât de repede vor fi disponibile inovaţiile medicale.

1. Acum ştim ce-avem de făcut. Lecţiile învăţate salvează vieţi

SUA stau deja mult mai bine decât stăteau în timpul gripei spaniole - cea mai mare pandemie care a lovit Statele Unite până în acest moment - şi una cu care deseori este comparată pandemia actuală.

Aceasta a început în prima parte din 1918 şi nu a dispărut complet până în 1920, când s-a atins imunitatea colectivă, cu costul a 675.000 de vieţi.

Populaţia ţării atunci era de 103 milioane de locuitori, astfel că, astăzi, costul în vieţi umane ar fi de două milioane ca să echivaleze cu pierderile de atunci.

Pandemiile nu se încheie abrupt, ele se micşorează treptat. CDC estimează că aproape 10% din populaţia SUA a fost deja infectată. Pe măsură ce această cifră creşte şi oamenii vor începe să primească vaccinuri, transmisia ar trebui să încetinească.

Fiecare supravieţuitor COVID şi fiecare om care primeşte vaccinul va fi o verigă ruptă în lanţurile transmisiilor.

Au fost cazuri rare când oamenii s-au infectat de două ori - acest lucru se întâmplă chiar şi cu varicela. Însă oamenii de ştiinţă presupun că aproape toţi cei care-şi vor reveni din COVID-19 nu vor putea lua sau transmite virusul, pentru cel puţin câteva luni.

În primăvară, nu vom fi cu totul în siguranţă, dar probabil vom fi mai în siguranţă decât acum.

De ce a scăzut rata mortalității?

Între timp, pe măsură ce pandemia merge înainte, procentul oamenilor infectaţi care mor din cauza virusului a scăzut. Sunt mai multe motive.

Rata mortalității din cauza virusului a scăzut | Foto: INQUAM Photos / Virgil_Simonescu

Vârsta medie la care o persoană este infectată este cu aproape 30 de ani mai mică decât în martie. Studenţii pot să fie nesăbuiţi, scrie NYT, dar puţini seniori americani mai sunt.

Azilele au devenit mai bune la a-şi proteja saloanele. Ratele mortalităţii raportată la populaţia azilelor în statele lovite de virus la finalul verii este de doar un sfert din rata mortalităţii din statele din Sud şi Nord-Est afectate primele de pandemie.

Intervenţii simple precum folosirea pulsoximetrelor detectează pneumonia înainte să pună viaţa în pericol.

<strong>Steroizi precum dexametazona au scăzut cu o treime mortalitatea la pacienţii spitalizaţi.</strong>

În secţiile de terapie intensivă, poziţionarea pacienţilor pe stomac şi amânarea folosirii ventilatoarelor ajută de asemenea.

Fiecare lecţie învăţată salvează vieţi.

2. Se poate supravieţui iernii. Posibilitatea unei epidemii “gemene” este mai puţin probabilă

Mai este o veste de bun augur: Deşi în primăvară experţii în sănătate se temeau că un sezon rău de gripă ar putea face ca mii de pacienţi să ajungă în spitale, toţi în competiţie pentru ventilatoare şi atenţia medicilor, acum posibilitatea unei “epidemii gemene” de coronavirus şi gripă sezonieră pare mai puţin probabilă.

Posibilitatea unei "epidemii gemene" de coronavirus și gripa este mai puțin probabilă | Foto: 123rf

Gripa ajunge, de obicei, în Statele Unite în fiecare an, adusă de călători din emisfera sudică, după ce se încheie iarna acolo.

Dar anul acesta, sezonul de gripă a fost aproape inexistent - pentru că oamenii se distanţau social şi, în unele ţări, purtau măşti. În SUA, vaccinurile antigripale au fost disponibile mai devreme decât de obicei, aşa că mulţi americani se grăbesc să primească vaccinul.

Dacă gripa va veni, aceste vaccinuri şi măştile ar trebui să o oprească.

3. Promisiunea anticorpilor monoclonali

O altă intervenţie care ar putea face diferenţa sunt anticorpii monoclonali. În urmă cu două săptămâni, cei mai mulţi dintre noi nu ştiam ce sunt aceştia. Acum, preşedintele Trump se referă la ei ca fiind “leacul său minune” şi - chiar dacă Trump este sau nu vindecat - anticorpii monoclonali sunt acum celebri.

Atenţia primită ar putea să accelereze studiile clinice, care fuseseră întârziate.

(Mulţi pacienţi au refuzat să fie voluntari, pentru că nu voiau să rişte să primească un placebo când puteau în schimb să primească plasmă convalescență, cum promovase Trump în august.).

Dar experţii cred că anticorpii s-ar putea dovedi mult mai eficienţi decât plasma.

Experţii cred că anticorpii ar putea fi mai eficienţi decât plasma | Foto: shutterstock

Anul trecut, în Republica Democrată Congo, cocktailurile de anticorpi monoclonali s-au dovedit 90% eficiente în salvarea vieţilor celor infectaţi cu Ebola.

Dar această abordare are propriile limitări. Se crede că terapia va funcţiona doar administrată curând după infecţie. Iar anticorpii monoclonali sunt greu de produs şi scumpi, cel puţin în acest moment.

Dacă tratamentul devine popular, cererea va depăşi rapid oferta, forţând decidenţii din sănătate să facă alegeri dificile.

Anticorpii monoclonali ar putea funcționa și ca un vaccin

Testele preliminare pe animale şi oameni mai sugerează că o doză - care reprezintă doar o fracţiune din cât a primit Donald Trump în tratamentul său - poate proteja o persoană neinfectată împotriva virusului.

Dacă această descoperire va fi confirmată de cercetare, anticorpii ar putea fi folosiţi ca un vaccin rapid, al cărui efect ar dura în jur de o lună, dar ar oferi o “punte” crucială până la sosirea de alte vaccinuri.

Un astfel de tratament ar putea proteja oamenii la cel mai mare risc, precum angajaţii din spitale sau zile. Sau, într-o strategie a “vaccinării în inel”, anticorpii ar putea fi daţi contactelor directe, care stau în aceeaşi casă cu cazurile cunoscute. Vaccinarea în inel a fost strategia prin care a fost învinsă variola.

Dar numărul de doze va fi iniţial limitat, iar alegerea de a folosi anticorpii în prevenţie, în locul tratamentului, ar putea fi nerecomandată de specialiştii în etica medicală.

4. Scepticismul legat de vaccinare ar putea să dispară

Unii oficiali din sănătate se tem că atunci când va veni vaccinul, mulţi americani vor fi ezita să şi-l facă.

Într-adevăr, aproape jumătate din populaţia SUA a mărturisit în sondaje că ar avea îndoieli. Totuşi, cred că ezitarea s-ar putea disipa, dacă nu apar mari probleme legate de siguranță după ce vor fi vaccinaţi primele câteva milioane de americani.

Ultima dată când ţara a traversat un astfel de moment a fost în anii ‘50, când a devenit disponibil vaccinul pentru poliomielită.

Ani la rândul, părinţii se temuseră de virus, după ce au văzut copii din întreaga lume murind sau dobândind o dizabilitate din cauza acestei boli. Când vaccinul Salk a devenit disponibil în 1955 - şi apoi în anii ‘60, când a fost înlocuit de vaccinul Sabin - americanii au stat la coadă să-l primească.

Specialiștii speră ca teama de vaccin să dispară | Foto: EPA

Cererea mare pentru vaccinul împotriva poliomielitei a supraviețuit şi îngrozitorului incident Cutter din 1955, când un lot defect de vaccinuri din laboratoarele Cutter, din California, a paralizat parţial 260 de copii şi a omorât 10.

Mamele din Pakistan și-au înfruntat soții și și-au dus copiii să-i vaccineze

Am văzut o tendinţă similară, scriind despre campaniile de eradicare a poliomielitei în Pakistan şi Nigeria. Când o boală face ravagii într-o populaţie, ezitarea privind vaccinarea se prăbuşeşte.

Chiar şi în faţa zvonurilor persistente că vaccinarea polio le-ar putea face fiicele infertile, mamele din Parkistan, care văzuseră alţi copii schilodiţi şi-au sfidat soţii şi imamii şi şi-au dus copiii să fie vaccinaţi.

Chiar şi în zonele cele mai rezistente la vaccinare, precum cele controlate de talibanii pakistanezi sau de Boko Haram, campaniile de vaccinare au atras părinţii, creând “tabere de sănătate”, care ofereau 12 vaccinuri, cel împotriva poliomielitei fiind doar unul dintre ele.

Mamele din Pakistan și-au adus copii la vaccin | Foto: EPA

Niciun vaccin nu este 100% sigur. “Cel mai eficient vaccin poate avea cel mai mare risc, dacă stimulează sistemul imun destul să producă riscul de boală autoimună”, spune dr. George d. Yancopoulos, imunolog şi fondator al Regeneron Pharmaceuticals. “Va fi de nevoie de calcule de tip risc-beneficiu”.

Dar alternativa la a fi vaccinat este de a risca 1 din 100 şanse de deces, precum şi ameninţări greu de cuantificat încă legate de boli cardiovasculare, de afectarea plămânului sau a creierului în urma infecţiei cu noul coronavirus.

Ca să nu mai vorbim de perspectiva de a nu te putea întoarce la muncă, de a nu-ţi putea trimite copiii la şcoală ani de zile, de a nu putea mânca într-un restaurant sau zbura într-un avion sau merge într-un cinematograf fără sentimente din spectrul anxietăţii.

5. Revenirea economică va fi rapidă, iar apoi trebuie să găsim soluţii pentru ca o altă pandemie să nu se mai întâmple

Mulţi economişti cred că SUA îşi va reveni rapid pe plan economic, la fel ca după primele două războaie mondiale, nu ca în perioadele ce-au urmat crizelor financiare din 1929 şi 2008.

Economiștii se așteaptă la o revenire rapidă a economiei | Foto: 123rf

După ce-a învins virusul, China are din nou o economie în creştere.

Între timp, Congresul trebuie să găsească modalităţi prin care să se asigure că milioanele de oameni care au rămas fără loc de muncă nu sunt evacuaţi şi nu rămân fără alimente.

Iar, după ce pandemia va lua sfârşit, mai rămâne o misiune: să ne asigurăm că acest lucru nu se va mai întâmpla din nou. Trebuie să căutăm în natură virusurile care sunt cel mai probabil să ne infecteze şi să cheltuim miliardele de dolari necesare pentru a crea vaccinuri şi dezvolta anticorpi împotriva lor. Ca data viitoare să fim pregătiţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!