Instanța supremă a respins apelul columbianului și a păstrat sentința dată în iunie 2025 de Curtea de Apel București.

Amintim că Serviciul Român de Informații a anunțat în ianuarie 2025 că, în perioada iulie-august 2024, România a fost ținta unor tentative de sabotaj cu implicare din Rusia și un atentator a fost blocat înainte să acționeze. Era vorba despre Luis Alfonso Murillo Diosa, venit în România la sfârșitul lunii iulie 2024. Individul a fost reținut pe 30 iulie, după ce a fost prins cercetând zona unui depozit de materiale reciclabile din Bragadiru, lângă care erau obiective importante.

Bărbatul de 34 de ani avea de gând să dea foc sau să arunce în aer obiective cu importanţă deosebită și să pună astfel în pericol siguranța naţională. Pentru asta, și-a pregătit acțiunea, făcând fotografii şi filmări ale acelor obiective și instalații industriale din județul Ilfov, au precizat autoritățile.

În noiembrie 2024, individul a fost trimis în judecată de DIICOT pentru infracțiune contra securității naționale.

„Datele obținute de SRI în investigarea informativă confirmă afilierea cetățeanului columbian la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată prin interpuși de serviciile secrete ruse. Concluziile SRI și evaluările serviciilor partenere europene validează caracterul concertat și coordonat de pe teritoriul Federației Ruse al operațiunilor”, a mai precizat serviciul secret la începutul acestui an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.