Condițiile impuse de Austria pentru a primi România și Bulgaria în „Air Schengen”: „Dacă sunt îndeplinite, putem fi de acord”. „Sunt inacceptabile”, spune președintele bulgar Radev
Ciolacu a anuntat-o ca pe o victorie pt ca nu intelege pe ce lume traieste, Iohannis tace chitic din vreun resort turist de unde isi savureaza coctailul si havana, noi suntem la mila sortii... m-am enervat asa de tare ca ma gandesc serios sa votez AUR si Sosoaca...!
Este inacceptabil așa ceva, iar pentru deschiderea granițelor terestre prin care de fapt se transportă majoritatea mărfurilor și se stă la coadă cu orele. mai așteptăm 16 ani.
Spațiul Schengen aerian, care o fi logica?
Cum adică, în ce constă?
Nu se mai face control de securitate sau control la pașapoarte?
Beeeiiii mi-am dat seama, se ieftinesc covrigii și cafeaua în aeroport!!!
E o treabă superbă, fără de seamăn și fără de nici folos practic.
Ei s-au făcut că ne dă, iar noi ne lăudăm cu nimic.
Un parșiv și un manipulator acest stat imperialist austric. L-as numi și, ceea ce chiar mi se pare a fi, un sistem nazist. Sa ceara croaților sa-si asume responsabilitatea pentru emigranții ilegali care întra la ei.
Iar naivitatea dar și magaria lingușitorilor de la București nu e nicio surpriza. Ei, aia care apreciază sugestia acestor naziști, o fac din credinta ca noi vom aprecia "eforturile și succesele lor" în depășirea momentelor umilitoare de stat la poarta schengenului.
Condițiile impuse de Austria pentru a primi România și Bulgaria în „Air Schengen”: „Dacă sunt îndeplinite, putem fi de acord”. „Sunt inacceptabile”, spune președintele bulgar Radev
« Înapoi la articol
MoSi202 10.12.2023, 19:16
Respect domnule ,Tomac pentru cele afirmate!
Andan09 10.12.2023, 19:20
Ciolacu a anuntat-o ca pe o victorie pt ca nu intelege pe ce lume traieste, Iohannis tace chitic din vreun resort turist de unde isi savureaza coctailul si havana, noi suntem la mila sortii... m-am enervat asa de tare ca ma gandesc serios sa votez AUR si Sosoaca...!
AndreyRlz 10.12.2023, 19:30
Incredibil, ne obliga sa construim un gard triplu la graniță
cineva13 10.12.2023, 19:57
Este inacceptabil așa ceva, iar pentru deschiderea granițelor terestre prin care de fapt se transportă majoritatea mărfurilor și se stă la coadă cu orele. mai așteptăm 16 ani.
Mister91 10.12.2023, 20:02
Respect Bulgaria, nu trebuie sa acceptam asemenea conditii, este o umilință.
alemao_romania 10.12.2023, 20:38
Spațiul Schengen aerian, care o fi logica? Cum adică, în ce constă? Nu se mai face control de securitate sau control la pașapoarte? Beeeiiii mi-am dat seama, se ieftinesc covrigii și cafeaua în aeroport!!! E o treabă superbă, fără de seamăn și fără de nici folos practic. Ei s-au făcut că ne dă, iar noi ne lăudăm cu nimic.
Liviu015 10.12.2023, 20:41
Praf in ochi. Ne mai pacalesc o tura.
ciobanudorin_2006 10.12.2023, 20:42
Cine ii mai baga un seama Ciolacu un lingău.Tomac alta lichea politica.Si su pierdut credibilitatea.
pikpik 10.12.2023, 21:25
Ciolacu se bucurå de gaura covrigului, specialitatea lui
Mirciulica 10.12.2023, 21:28
Un parșiv și un manipulator acest stat imperialist austric. L-as numi și, ceea ce chiar mi se pare a fi, un sistem nazist. Sa ceara croaților sa-si asume responsabilitatea pentru emigranții ilegali care întra la ei. Iar naivitatea dar și magaria lingușitorilor de la București nu e nicio surpriza. Ei, aia care apreciază sugestia acestor naziști, o fac din credinta ca noi vom aprecia "eforturile și succesele lor" în depășirea momentelor umilitoare de stat la poarta schengenului.
‹ 1 2 3 4 5 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.