Andreea Astani consiliază elevii de la Colegiul Economic Ion Ghica din Bacău. În cabinetul ei, au ajuns în special adolescenți cu tulburări mintale precum anxietate și depresie, iar unii dintre ei au avut ideații suicidare și tentative de suicid. Este responsabilă pentru 1.000 de elevi, deși, în prezent, prin lege, numărul maxim ar trebui să fie 600. Și-ar dori să aibă mai mult timp pentru fiecare. Deocamdată însă, discută cu zece adolescenți pe săptămână.
Acest articol prezintă soluții și resurse, nu detaliază modalități prin care adolescenții își iau viața și nici nu identifică grupurile vulnerabile cu tentative de suicid, pentru a se preveni sinuciderea prin imitație.
În România, suicidul este a doua cauză de deces printre adolescenți, spunea Oana Motea, specialistă în sănătate a UNICEF România, pentru Școala 9, la sfârșitul anului trecut.
Școala 9: În 2015, o elevă de la Colegiul Ion Ghica din Bacău a avut o tentativă de sinucidere. A fost primul caz din liceul vostru?
– Țin minte că eram proaspăt angajată în perioada respectivă. Nu a fost primul caz, au fost mai multe și nu numai în liceul nostru, ci și în alte licee din oraș. Și eu, când eram elevă am avut la mine în liceu vreo trei cazuri de suicid într-un an. Nu e o problemă izolată. Iar în unele momente apare acest sindrom de copycat; elevii recurg la suicid pentru că au un exemplu.
– Voi, consilierii școlari, aveți un fel de plan de intervenție pe care să-l puneți în aplicare după o tentativă de sinucidere?
– Nu avem competența necesară, unii dintre noi au absolvit pedagogie, nu psihologie. Noi, consilierii, acționăm mai mult pe prevenție. Nici eu, care am terminat psihoterapie, nu am voie să acționez altfel. Ar însemna să ne depășim atribuțiile, iar unii nici nu ar face asta corespunzător. De aceea, nu ni se permite.
Chiar dacă nu pot veni în sprijinul lor cu un mod de intervenție standard, încerc să îi ajut să ventileze emoția, ca să se diminueze nivelul de copleșire emoțională. Încerc, de exemplu, să identific cu ei motive de a trăi, pentru că o persoană care vrea să se sinucidă de obicei nu prea le vede.
Motivele lor, cel mai adesea, sunt legate de dorința de a nu-și întrista familia și apropiații, uneori chiar și de dorința de a nu-și abandona animalele de companie; de speranța că există soluții pentru problemele lor și teama de a nu rata momente importante de viață care ar putea să se întâmple în viitor.
Identificăm problema și soluții posibile, ca să se simtă mai puțin neajutorați. Nu putem să suplinim serviciile pe care le oferă un terapeut sau un psihiatru. Nu putem să prescriem medicație, nici să facem terapie, dar putem să oferim suport emoțional și informațional.
Le reamintim că trebuie să luăm cu calm decizii importante și că aceste emoții puternice sunt trecătoare. Îi învățăm să pună în aplicare tehnici de relaxare sau de calmare și tehnici de respirație.
Despre părinți: „E o muncă titanică în a-i convinge că e nevoie și de medicație”
– Ai un exemplu de tehnică de respirație?
– Cea mai simplă: inspiri patru secunde, menții respirația patru secunde și eliberezi ușor patru secunde. Există și o tehnică de relaxare musculară care se poate face pe grupe de mușchi, dar eu îi învăț pentru tot corpul. Trebuie să contracte cât de tare pot mușchii și apoi să detensioneze. Se relaxează, dar învață și cum se simte un corp relaxat, respectiv tensionat.
Iar prin imagerie mentală îi învățăm să se detașeze de problemă. Cu ochii închiși îți conduci mintea către un loc care te face să te simți în siguranță, îți imaginezi oameni apropiați cu care te simți confortabil. Poți să te imaginezi ascultând o melodie anume, de exemplu.
Când nu au cu cine să vorbească despre cum se simt, le recomand jurnalul, să se exprime prin artă, dans, sport. Să lase emoțiile să iasă.
În același timp, comunicăm cu dirigintele și părintele, uneori chiar și cu profesorii de la clasă, ca să fie mai indulgenți, să nu pună presiuni suplimentare pe elevi. Încercăm să convingem părinții, când este nevoie, să îi ducă pe la adolescenți la un specialist, psihiatru sau terapeut. În unele cazuri, părinții sunt reticenți, e o muncă titanică în a-i convinge că e nevoie și de medicație.
– Cum ajung adolescenții în cabinetul consilierilor școlari?
– Încercăm să identificăm cazurile vulnerabile din fiecare clasă la început de an școlar, mai ales la a IX-a, pentru că sunt nou-veniți. Pregătim programe de consiliere de grup pe nevoile lor, pentru gestionarea emoțiilor și includem activități în echipe: improvizații, dezbateri, jocuri de rol. Așa ne cunosc și se apropie mai mult de noi. După aceea, unii vin singuri în cabinet, alții aduși de diriginte sau părinți. Sau le recomandă alți elevi care vin deja la consiliere.
În pandemie, m-am întâlnit cu elevii doritori pe Google Meet (n.r. – cât a fost școala online). Cei vulnerabili au căpătat mai multă anxietate pentru că zona lor de confort s-a restrâns stând acasă. Acum se simt mai anxioși la școală. Cei mai mulți care vin la consiliere au anxietate și depresie.
– Ai mai consiliat, din 2015 încoace, alți elevi cu tentative de suicid?
– Da, au fost și alte cazuri. Îmi amintesc chiar și acum de o fată care mi-a spus că a încercat să se sinucidă o dată. Spunea că a fugit de acasă de trei ori și nimeni nu a observat. M-a emoționat foarte mult. Unii au suport social, nu tuturor le lipsește, dar majoritatea sunt lipsiți de persoane la care simt ei că pot apela pentru ajutor sau pentru a fi ascultați și înțeleși.
„În fiecare an aflăm că au fost niște tentative”
– Te-ai gândit până acum cu câți elevi care au încercat să își ia viața ai lucrat?
– Nu m-am gândit. Pe lângă cei care au venit după tentativa de suicid, aflăm din interviuri că unii dintre ei nu aveau gânduri suicidare în momentul respectiv, dar avuseseră tentative anterioare. În fiecare an aflăm că au fost niște tentative, dar nu neapărat în anul respectiv, ci în istoricul copilului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro