Viața de dincolo de război. Un copil din Deltă nu ştie pe nimeni din satul lui care să fi intrat la liceu, dar asta nu-l împiedică să încerce

Comentează

O sobă cu lemne, o mână de lemne și un băiat care citește la masa mică a casei din satul Ceatalchioi, nu departe de Tulcea, dar parcă la un secol distanță. Așa începe povestea lui Viorel și a ambiției sale.

„Când o fi să iasă la serviciu, Viorel să se ducă la oraş, să se ducă unde l-or trimite, să nu se mai întoarcă în satul ăsta”. Cuvintele bunicii lui Viorel, care îl crește și îl încurajează, cad ca diagnosticul unei boli, rezumativ și incurabil, peste Ceatalchioi, un sat din Deltă. De cealaltă parte a Dunării este Ucraina, iar băiatul dintr-a VIII-a visează să se facă polițist de frontieră. În fața sa, primul obstacol: intrarea la liceu.

Distanţa dintre Tulcea şi satul Ceatalchioi e de 14 kilometri. Dar drumurile arată rău şi, până la ele, trebuie să aştepţi bacul, cu trecerile lui fixe, sub ochii câinilor de ponton, pe care nu-i mai impresionează nimic, pentru că au văzut multe.

După ce cobori pe celălalt mal al Braţului Sfântu Gheorghe, lumea rămâne departe, în urmă, sub forma unor creneluri de beton, la orizont.

Viorel și bunica sa, doamna Elvira | Foto: Eli Driu / Libertatea

În faţă, începe un pustiu vegetal şi mineral, în care vieţuirea omenească e pur accident. Satul Ceatalchioi se întinde pe lângă Braţul Chilia, graniţa naturală cu Ucraina, şi e parte din comuna cu acelaşi nume. În jur de 300 de oameni îşi duc viaţa aici, în sat, înconjuraţi din toate părţile de ape şi de griji.

Dragostea unei telefoniste

Pescuitul nu mai e ocupaţia de bază, „asta a fost pe timpuri”, spune doamna Elvira, sprijinindu-se de stâlpii cerdacului ca să înainteze. Barca de lemn, cu resturi de năvod atârnând peste prova decolorată, a fost trasă de răposatul ei soţ în curte cu un scop: să fie umplută cu pământ bun şi să planteze flori în ea. N-a mai apucat. Soţul ei a murit de pneumonie, acum trei ani. Femeia dă din cap că nu înţelege: „Nici măcar nu fuma, plămânii lui, dintr-odată, nu mai erau buni nici 10 la sută din ei. Aşa ne-au zis doctorii”.

În curtea casei este barca în care ar fi crescut flori | Foto: Eli Driu / Libertatea

Erau căsătoriţi de 26 de ani. Şi ea, şi el se aflau la a doua căsnicie. Erau văduvi amândoi. Elvira lucra ca telefonistă la Casa Poporului. După ce l-a cunoscut pe „moşul meu”, a lăsat Bucureştiul şi l-a urmat pe cel de-al doilea soţ în Deltă, în casa lui cu brâu albastru din Ceatalchioi.

„Am trăit foarte bine cu el, foarte bine ne-am împăcat”, surâde Elvira, care are 70 de ani. Fiul ei vitreg, Cristian, băiatul „moşului”, s-a însurat cu o fată care-i este rudă îndepărtată Elvirei. Şi aşa a apărut pe lume nepotul Viorel.

Părăsit de mamă la 2 ani

Cristian şi soţia lui n-au avut parte de un mariaj armonios. S-au despărţit repede, cu scântei, femeia a plecat abrupt spre zări mai senine, iar copilul a fost pus, fără mari parlamentări, în braţele bunicilor. Tatăl lucra ca tractorist zi-lumină şi nu se putea ocupa de cel mic.

„Cel mai greu a fost când era la grădiniţă. Trebuia să-l duc, să-l aduc, să-l duc, să-l aduc, şi deja mă lăsau picioarele. Acuma, că e la şcoală, n-am nicio treabă”, povesteşte bunica, uitându-se la Viorel cum taie lemne.

Foto: Eli Driu / Libertatea

„Mă ascultă, e cuminte. Face treabă, mă ajută. Şi îmi spune tot. I-am zis: să nu mă minţi. Să nu mă minţi, mamaie, că în satul ăsta nici n-ai cum să minţi”.

Viorel se amuză de logica bunicii. „Ea mi-e cel mai apropiat om. Ea şi bunicul, când era. Sigur, şi tata, dar s-a îmbolnăvit. E mai bine acum, dar e mult schimbat. N-o să mai fie niciodată la fel”, spune băiatul. Strânge bucăţile de lemn într-o lădiţă de plastic şi le cară în camera mare din casă, lângă soba de lut.

Boala care i-a schimbat tatăl

Cristian a fost operat de cancer la gât. După operaţie, i-a fost montată o proteză fonatorie, care-l ajută să vorbească. Bărbatul de 39 de ani trebuie să apese butonul aparatului prins de trahee, de câte ori vrea să spună ceva. Arătând spre pansamentele din jurul butonului, se scuză că nu vrea să fie nici filmat, nici fotografiat în starea asta, „îmi pare rău, vorbiţi cu băiatul, mă întorc la muncă”.

În zonă, munca e, de obicei, zilieră. Iar Cristian găseşte de lucru când şi când, pe la ferme sau prin gospodării. Pensia de urmaş a bunicii Elvira, de 800 de lei, plus alocaţia şi bursa de merit ale lui Viorel sunt singurele venituri stabile ale familiei. Lemnele sunt cumpărate, de pildă, din ajutorul pentru încălzire dat de la primărie, pentru bunică. Laptopul lui Viorel e cadou de la biserica din sat.

Lemnele sunt cumpărate din ajutorul pentru încălzire dat de la primărie, pentru bunică | Foto: Eli Driu / Libertatea

Premiantul dintr-o clasă mixtă

Părinţii cu dare de mână din Ceatalchioi îşi duc copiii la şcoală la Tulcea, 14 km dus, 14 km întors, benzina plus taxele de bac. Există şi un microbuz spre oraş, dar nu circulă zilnic. La oraş, sunt şcoli mai mari, cluburi de muzică, de dans, de sport, profesori care dau meditaţii, librării, cinematografe.

Viorel e în clasa a VIII-a în Şcoala Gimnazială din Ceatalchioi. Învaţă într-o clasă mixtă, de 13 elevi, dintre care doi, Viorel şi o fată, sunt într-a VIII-a. „Doar matematica şi româna le facem separat. Celelalte materii le facem la un loc. Am note bune, dar nu ştiu cum va fi la evaluare. Nu ştiu pe nimeni de la noi din sat care să fi intrat la liceu. Poate au fost, dar nu recent”, spune Viorel.

La sesiunea din vara anului trecut, trei elevi de la Şcoala Gimnazială Ceatalchioi s-au înscris la examenul de evaluare, conform site-ului Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea. Cei trei au obţinut mediile 4,75, 4,50, şi 3,70.

Viorel este unul dintre cei doi copii de nivelul clasei a VIII-a dintr-o clasă mixtă | Foto: Eli Driu / Libertatea

Viorel vrea să se înscrie la liceu. Neapărat la liceu, pentru că îşi doreşte să urmeze, apoi, Academia de Poliţie, să devină poliţist de frontieră. „Au venit nişte oameni la noi la şcoală şi ne-au spus că, dacă nu facem liceul militar, ne trebuie pregătire în plus pentru academie. Acum să văd cum trec de evaluare. Mă tem de română. La matematică, mi se pare simplu, înţeleg. Dar la română, e altfel. Un cuvânt poate avea mai multe sensuri”.

Bariera celor patru clase

Caietul de matematică al lui Viorel e ordonat ca un caiet de caligrafie. De asta îi şi place să fie poliţist: „să fac ordine”. Palma muncită a băiatului netezeşte filele cu desene geometrice executate cu creion roşu. Bunica încearcă să-i dea curaj: „Semeni în partea noastră. Să întrebaţi prin sat, să vă spună cum sunt eu”.

Foto: Eli Driu / Libertatea

Înainte de a lucra la centrala telefonică de la Casa Poporului, Elvira a trăit într-o familie cu nouă copii, într-un sat din judeţul Vaslui. „Am patru clase, atâta. Mi-aş fi dorit să învăţ, dar mama m-a dat la o doctoriţă, să am grijă de copilul ei. Cât am plâns atuncea! Fugeam, mă ascundeam, dar tot m-a dat. Eram în clasa a IV-a. Aş fi învăţat, dar m-a dat la o femeie... Şcoala era uşoară, pe atuncea, n-aş putea face socotelile pe care le face Viorel”.

„Într-a IV-a era uşor şi la mine”, răspunde băiatul. De la bunicul lui, i-a rămas porumbarul, un ocol de sârmă împletită şi scânduri, deschis deasupra. Porumbei albi, cu cozi rotate, sau porumbei vineţii zboară din colț în colț, când se apropie Viorel. Ar putea să zboare oricât de departe, dar ei se pun curioşi pe scheletul boltei de viţă, să vadă ce are de gând băiatul. „Să-i mâncăm? Nuuuu! Îi ţinem de drag, de frumuseţe”, spune Viorel. Cu botul presat de plasa porumbarului, un motan tărcat cu alb e, probabil, de părerea că nu tot ce zboară are şi valoare estetică.

„Bunicul se pricepea mai bine să-i îngrijească”, adaugă Viorel, ieşind cu băgare de seamă, să nu se strecoare vreun musafir pofticios în porumbar.

„Să-i mâncăm? Nuuuu! Îi ţinem de drag, de frumuseţe”, spune Viorel | Foto: Eli Driu / Libertatea

Apare şi mama, pe drum

În Ceatalchioi, dincolo de şcoală, copiii se adună din când în când la unul sau altul dintre ei acasă. „Vorbim. Ascultăm muzică. Manele, ei. Mie îmi place să se audă şi ceva engleză. Îmi place o muzică să mă liniştească. Nu sunt prea multe de făcut, pe la noi, suntem şi puţini”. Când vine vara, merg la scăldat.

Bunica Elvira îşi doreşte ca Viorel să-şi trăiască viaţa la oraş. „Să fie sănătos şi să ajungă să iasă la serviciu, asta îmi doresc pentru el. La casa lui, o, nu, nu cred c-o mai duc până atunci”, spune femeia, care a trecut, recent, printr-o operaţie de bypass la inimă. „Dar să iasă la serviciu, să-l văd că-şi câştigă banul lui, singurel. Şi când o fi să iasă la serviciu, să se ducă la oraş, să se ducă unde l-or trimite, să nu se mai întoarcă în satul ăsta”.

Cine s-a întors de câţiva ani în sat e mama lui Viorel. Cu un alt soţ, alţi copii, altă familie. Viorel ridică încurcat din umeri, ca atunci când se loveşte de multele sensuri ale unui cuvânt: „Vorbim. Adică, dacă ne întâlnim pe drum, ne salutăm”.

Bunica Elvira îşi doreşte ca Viorel să-şi trăiască viaţa la oraş | Foto: Eli Driu / Libertatea
  • La ultimul recensământ, în 2011, comuna Ceatalchioi din Județul Tulcea număra 593 de locuitori, potrivit wikipedia. Cu peste 25% mai puțin față de precedentul recensământ, din 2002, când fuseseră consemnate 752 de persoane. Iar numărul localnicilor nu a încetat să scadă în ultimii ani.

Dacă doriţi să-l ajutaţi pe Viorel şi pe familia lui, puteţi lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus și Digi24, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societate e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Analiză
21:04
Comerțul global trece prin cea mai severă perioadă de perturbări din ultimii 80 de ani. Trei scenarii, dintre care două sunt catastrofale
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului: 26 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar trei au ajuns la urgențe / Mai mulți jurnaliști agresați
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și Prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?