20.000 de oameni se închinaseră până vineri la amiază la moaște, dar pelerinii continuau să vină. Ca să evite aglomerația, Mitropolia Moldovei s-a organizat bine și anul acesta, ba au pus și un acoperiș de plastic, în caz că vremea se strică. Totusi, la Iași sunt sunt zile superbe, ba chiar e foarte cald pentru această perioadă a anului.

Andreea Archip

Numărul mare de pelerini (mai mare decât în anii trecuți) poate fi explicat de faptul că în acest an au fost aduse din Grecia și moaștele Sfintei Ecaterina, cunoscută în istorie ca mireasa lui Iisus pentru că, după ce s-a convertit la creștinsim, ar fi avut o epifanie cu Maica Domnului și Iisus, iar Iisus i-ar fi dat un inel.

43877730_191132285116569_4787690045890887680_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Anul acesta, oamenii stau la coadă peste 4 ore ca să ajungă la raclă.

Domnul Vasile din Tarcău, Neamț, își umple trei bidoane cu aghiazmă și se scuză: ”Am luat și pentru două babe care nu puteau să vină până aici. Am venit dimineață (vineri – n.r.) și o să plec duminică. Nu am unde să mă cazez, dar nici nu-mi trebuie pentru că o să dorm în strana din biserică”, spune bărbatul. El și-a propus însă să stea treaz până duminică. Cum o să reușească? ”O să mă ajute Dumnezeu, că e mare puterea lui!”

O doamnă din Petroșani coboară treptele după ce a trecut pe la Sfânta, cu lacrimi în ochi. ”M-am rugat pentru sănătate, că e cea mai importantă, am mai venit acum doi ani și atunci am stat la coadă 5-6 ore, dar anul ăsta am avut noroc, m-a ajutat un preot și m-a băgat în față!” a recunoscut femeia.

GALERIE FOTO/ Credincioșii suportă orice pentru că ”îi întărește Dumnezeu”. 2,5 kilometri de coadă la moaște, viteză 1000 de pelerini pe oră!

Aghiazma a fost sfințită de ieri și pusă în niște butoaie de lemn, din care credincioșii se pot servi la orice oră din zi și din noapte, până luni. Organizatorii speră că în acest fel vor evita tradiționala bătaie din ziua prăznuirii Cuvioasei Parascheva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.