Curtea de Apel Cluj dă vina pe Parchet pentru eliberarea unui bărbat acuzat de viol. „Judecătorul, sesizat cu 54 de minute înainte să expire reținerea”

Comentează

Bărnatul de 44 de ani din Cășeiu, județul Cluj, a fost reținut după ce a intrat peste o minoră în casă și a violat-o, miercuri, 1 februarie 2023, potrivit Monitorul de Cluj. Surse din Parchet au precizat pentru presa locală că bărbatul a fost eliberat pentru că decizia de arestare a venit după expirarea reținerii.

Potrivit clujust.ro, surse din Parchet susțin că au vrut să meargă cu propunerea de arestare încă din seara de 1 februarie, însă judecătoarea de drepturi și libertăți le-ar fi transmis că este plecată. 

Curtea de Apel Cluj dă vina pe Parchet pentru că nu ar fi sesizat judecătorul la timp.

Decizia de arestare preventivă a venit pe 2 februarie, la ora 16.00, aproximativ 3 ore după ce bărbatul a fost eliberat, însă polițiști nu l-au mai găsit. Așa că violatorul din Cășeiu a fost dat în urmărire, iar autoritățile au cerut ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi.

Vineri, 3 februarie, IPJ Cluj a informat, în jurul orei 15.00, că „în urma cu puțin timp, bărbatul a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej - Secția 5 Poliție, pe raza comunei Cășeiu”, la mai bine de 24 de ore după ce a fost eliberat.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conducerea Curţii de Apel Cluj spune că constatat că „în şedinţa camerei de consiliu din 2 februarie 2023, Judecătoria Dej” a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.

„La ora 12.43 cauza astfel formată a fost repartizată judecătorului de drepturi şi libertăţi Mărginean-Cătinean Candidia Laura, care a stabilit prin rezoluţie ora 13.00 pentru soluționarea propunerii”, iar decizia trebuia pusă în aplicare înaintea expirării rețineri, la „data de 2.02.2023 la ora 13.15”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Cluj.

De asemenea, Curtea de Apel Cluj susține că judecătoarea a fost sesizată „cu numai 54 de minute mai devreme de expirarea măsurii reținerii”, iar legea spune că sesizarea trebuie făcută cu cel puțin 6 ore înainte.

„Soluţionarea propunerii de arestare preventivă în şedinţa camerei de consiliu s-a făcut în prezenţa inculpatului, audiat în intervalul orar 13.00 - 13.07, deci în interiorul duratei reţinerii”, după care judecătorul s-a retras pentru deliberare, „pronunţarea hotărârii având loc la ora 16.00”, scrie în comunicat.

Între timp inculpatul a fost eliberat, deoarece expirase termenul pentru reținere „iar legea nu prevede ca activitatea de deliberare şi de pronunţare a hotărârii, deci soluţionarea propriu-zisă a propunerii, să aibă loc în interiorul celor 24 de ore ale reţinerii”.

„Datele prezentate anterior şi care rezultă din evidenţa informatizată a instanţei arată faptul că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi a avut loc cu numai 54 de minute mai devreme de expirarea măsurii reţinerii”, a mai transmis Curtea de Apel Cluj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
15:00
Situație fără precedent la Samsung: compania pierde bani cu fiecare telefon vândut și taie masiv producția
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...