Diaspora și drama rupturii de familii. Copiii care ajung să plângă atunci când aud cuvântul „bani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Harvesting Solidarity este un proiect documentar prin care o echipă de cercetători români încearcă să introducă nuanțe în prejudecățile care însoțesc viața muncitorilor sezonieri din străinătate: cum se descurcă peste granițe, cine îi ajută și ce face statul român pentru ei.
Cuprins:
Ca să facă față dezrădăcinării și abuzurilor, muncitorii români din străinătate au creat o lume paralelă, menită să înlocuiască lipsa de susținere din partea statului român: postează filmulețe pe TikTok în care le explică altora cum se culege sparanghelul, se avertizează cu privire la firmele de recrutare neserioase și își dau ponturi cu privire la cazare și transport. Este una din concluziile unei echipe de cercetători români care a petrecut anul trecut documentând viața lucrătorilor sezonieri români în străinătate.
O realitate ignorată ani în șir de autoritățile din România, cea a muncitorilor sezonieri care, an de an, pleacă la muncă peste hotare, a explodat în miezul pandemiei de coronavirus, forțând statul român să schimbe reglementările în domeniu. Rămâne de văzut însă dacă aceste schimbări se vor și traduce în condiții de viață și de muncă mai bune pentru românii care lucrează sezonier în afara granițelor.
O echipă de tineri cercetători români s-a gândit să studieze mai îndeaproape fenomenul și, astfel, s-a născut proiectul documentar „Harvesting Solidarity”.
Momentul zero: pandemia de coronavirus
La începutul lunii aprilie, în vreme ce România se afla în stare de urgență, mii de muncitori români se înghesuiau pe aeroportul din Cluj, ca să prindă un loc în cursele cu destinația Germania.
A fost momentul în care o echipă de tineri cercetători români s-a gândit că, dincolo de numeroasele povești despre abuzuri care începuseră să apară în presă, ar fi cazul ca acești oameni să beneficieze și de un alt fel de expunere. Echipa de cercetare a proiectului este compusă din antropologi, sociologi, editori de film.
Împreună, cu sprijinul European Cultural Foundation și al Asociației Vira Films, au intervievat 16 lucrători sezonieri, au strâns date despre reglementările din domeniu, sindicatele reprezentative și au realizat ceea ce ei numesc „un proiect de documentare angajată”, un portret colectiv al muncitorului sezonier din România.
Proiectul se găsește online, la adresa harvestingsolidarity.com și este împărțit în șase episoade:
- Plecarea
- Contracte și intermedieri
- Condițiile de lucru
- Condițiile de locuire
- Plecarea în pandemie
- Reîntoarcerea.
Alături de scurte fragmente video în care muncitorii intervievați își dezvăluie viețile, echipa plasează texte scurte, explicative.
„Mami, plec în afară, să facem bani”
De pildă, în cazul primului episod, mai mulți intervievați vorbesc despre motivele plecării în străinătate.
„Sărăcia și necazurile din România ne determină să venim la lucru în străinătate. Ce credeți, doamnă? (n.r. - se adresează fostului ministru al muncii Violeta Alexandru) Că nu am școală? Sau că nu-mi place munca? Îmi place munca și m-aș duce și eu în România, dacă aș fi plătită! Și, la 56 de ani ai mei, spune-mi și mie, doamnă, cine mă angajează pe mine?”, povestește o femeie.
O alta vorbește despre trauma despărțirii de familie:
„Prima plecare, drept să vă spun, mi-a fost așa de greu… M-am gândit la copil, la băiatul meu. (...) A început să plângă, m-a întrebat: Mami, unde pleci? I-am zis: Mami, plec în afară, să facem bani, să ne luăm… Și a început să plângă și a plecat la taică-su. Atunci, am început și eu să plâng… E greu”.
Cercetătorii scriu: „Pentru unii oameni, plecarea temporară la muncă în străinătate devine o strategie de viață pe termen lung prin care reușesc să-și rezolve problemele financiare”.
„Au considerat că au fost reprezentați simplist în presă”
Am discutat cu doi dintre cercetătorii implicați în proiect, George Matu - sociolog și Ileana Szasz - cercetător în domeniul antropologiei vizuale și regizor de film documentar.
Matu spune că proiectul a fost, la început, chiar și pentru ei o formă prin care au încercat să facă față problemelor reflectate în spațiul public. „Voiam să facem ceva și ni s-a părut că e o modalitate să problematizăm anumite lucruri importante pe agenda publică”, spune el.
Colega sa, Ileana Szasz, susține că își doreau, în special, să audă „poveștile la persoana I”.
„Există foarte multe prejudecăți legate de munca sezonieră și de oamenii care prestează această muncă și ne-am dorit să contestăm puțin prejudecățile astea, arătând ce spun oamenii”, explică Szasz.
Inițial, arată George Matu, proiectul fusese gândit drept o platformă destinată strict lucrătorilor sezonieri, dar, în cele din urmă, au decis să se adreseze publicului larg.
În speranța că inclusiv publicul din străinătate ar putea fi interesat de această documentare, ei au subtitrat videoclipurile în limba engleză.
Szasz spune că, pe alocuri, oamenii s-au lăsat greu convinși să vorbească și, mai ales, să fie filmați. Unii s-au plâns că au fost reprezentați în presă doar ca victime.
Filmulețe pe TikTok despre culesul de sparanghel
Cercetarea s-a axat, în primul rând, pe identificarea unor rețele de sprijin, formal sau informal, pentru acești oameni. Cu alte cuvinte: la cine pot ei să apeleze când se confruntă cu abuzuri, cine le apără drepturile și cum gestionează statul român întreaga poveste?
George Matu spune că, din păcate, rețelele formale precum sindicatele „nu au acoperire foarte mare, din cauza specificului muncii sezoniere - oamenii se mută de la o fermă la alta și, atunci, ideea de sindicat nu se poate aplica”.
În schimb, arată el, există numeroase moduri prin care muncitorii sezonieri comunică între ei, își dau ponturi cu privire la angajatori, la găsirea unei locuințe, mijloace de transport și altele.
„Am descoperit multe rețele sau modalități informale de comunicare: filmulețe de pe TikTok în care oamenii le explică altora, de pildă, cum se scoate sparanghelul din pământ, cum se ambalează varza… Pe grupurile de Facebook sunt anunțuri legate de muncă, mesaje ale oamenilor care încearcă să verifice o anumită firmă, pun întrebări”, explică el.
Abia din noiembrie 2020 este obligatoriu să fie și contracte în limba română
De multe ori, oamenii care aleg să plece prin intermediari, explică cercetătorii, sunt păcăliți: li se promit condiții diferite de trai față de ce găsesc la fața locului, chiar slujbe diferite și ajung în situații fără ieșire, în care trebuie să lucreze orice pot pentru a strânge bani și a reveni acasă.
Unii, arată Matu și Szasz, nu cunosc limba, iar asta îi face dependenți de angajatori. Apoi, prin faptul că fermele sunt situate la distanțe mari de oraș, sunt nevoiți să accepte condițiile de cazare propuse de angajatori.
Alteori, contractele nu sunt redactate în limba română, iar ei nu le înțeleg, fapt care, arată Matu, ar trebui să se fi reglementat deja, prin modificarea din noiembrie 2020 a Legii 156/2000 privind protecția muncitorilor români care lucrează în străinătate.
De altfel, în noiembrie 2020, a fost pentru prima dată când autoritățile din România au stipulat în lege că ofertele de muncă din străinătate trebuie să fie redactate și în limba română, la fel și contractele de muncă. S-au mai impus condiții legate de cazare, transport și medierea contractelor.
Totuși, arată Matu, există încă posibilitatea ca autoritățile din România să nu aibă capacitatea de a verifica respectarea noilor norme.
„Statul român ar trebui să facă asta prin inspectoratele teritoriale de muncă, dar aceste instituții sunt depășite ca număr de angajați, nu cred că are cine să facă aceste verificări în teren. Întrebarea este: cine va verifica respectarea reglementărilor? Avem o legislație care ar trebui să reglementeze agențiile de plasare a forței de muncă, să nu fie intermediari informali, dar, în realitate, e plin internetul de anunțuri informale. Cred că ar trebui întărite, deci, ITM-urile - să aibă posibilitatea de a face verificări în teren, de a aplica sancțiuni, de a oferi servicii de consiliere”.
„Apar situații de autoexploatare”
În unele cazuri, chiar când părțile convin să respecte regulile, muncitorul român poate fi cel predispus la ceea ce Szasz numește „autoexploatare”. Asta s-a văzut în timpul pandemiei de coronavirus, când spaima de a nu lucra a fost mai puternică decât frica de coronavirus, iar oamenii au acceptat cu greu carantinarea.
„Ei își doreau să scape de carantină, să poată lucra. În alte situații, angajatorul își respectă angajamentele, dar apar situații de autoexploatare. Spunea o doamnă: Nu m-am dus acolo să stau în vacanță, trebuie să fac bani. Ca să acopere cheltuielile, ajung să lucreze atât de mult, încât nu mai sunt atenți la propria sănătate”, explică Szasz.
Pe viitor, cercetătorii români își doresc să extindă proiectul, adunând mai multe povești din afară, dar și situații care privesc muncitorii străini din România. Speră să reușească să conecteze rețelele de sprijin dintre muncitori, dar și ca acest tip de documentare să treacă de granițele României.
Echipa de cercetare a Harvesting Solidarity este compusă din:
- Elena Trifan - antropolog, cercetător, predă despre economie și muncă;
- George Matu - sociolog, implicat în proiecte de cercetare privind relațiile de muncă, dezvoltare rurală, drepturile copiilor;
- Mădălina Muscă - antropolog, lucrează în proiecte de cercetare legate de educație și de copilărie;
- Rodica Novac - activistă în zona relațiilor de muncă, dialogului social și migrației;
- Iris Șerban - antropolog, curator, activă în proiecte de cercetare urbană și patrimoniu imaterial;
- Ileana Szasz - cercetător în domeniul antropologiei vizuale, regizor de film documentar;
- Alexandra Diaconu - editor de film documentar și ficțiune, masterandă la UNATC.
Foto principală: Cosmin Bumbuț/ Teleleu
