În tinereţe, Aurelia Onea a făcut liceul economic pentru ca ulterior să studieze la Şcoala Militară de Intendenţă. După ce a terminat a fost repartizată la facultate, unde a predat contabilitate, merceologie şi finanţe. La vremea respectivă statul i-a oferit o locuinţă pentru care plătea o chirie mică. Revoluţia a prins-o ca angajată la abatorul de pe Splaiul Unirii, iar pentru că acesta s-a închis exact la începutul anului 1990, a rămas fără loc de muncă, dar şi fără apartamentul în care locuia.
”Într-o bună zi când m-am dus acasă, am găsit uşa sigilată, iar toată agoniseala de-o viaţa a rămas în spatele acelei uşi închise. Pur şi simplu mi-au luat casa abuziv!”, spune femeia.
Însă nu s-a dat bătută. A locuit o perioadă la o rudă, apoi cu chirie. Muncea atât ea cât şi fiica ei, Izabela, iar ce-l de-al doilea copil, un băiat de 30 de ani, era plecat la lucru în Turcia.
S-au descurcat o perioadă, însă când au început să apară problemele de sănătate nu le-a mai fost aşa uşor. Fata a fost diagnosticată cu cancer renal, iar după un timp s-a îmbolnăvit de ciroză. La rândul ei, Aurelia are probleme cu inima şi este suspectă de tumoră canceroasă la glanda tiroidă. Cu greu, au reuşit să facă demersuri şi li s-a promis o locuinţă socială. Au primit aprobare de la fostul primar Sorin Oprescu, pe 1.07.2013, pentru un apartament cu patru camere în sectorul 3, însă după ce dosarul a fost trimis spre finalizare la Administraţia Fondului Imobiliar (AFI), totul s-a blocat.
”Cei de la AFI ne-au pus piedici şi nici până în ziua de azi nu ne-au dat un acoperiş deasupra capului ”, adaugă Aurelia.
Şi de parcă nu erau îndeajuns toate problemele pe care le aveau pe cap, cele două femei au fost date afară din locuința în care au stat, în ultima perioadă, cu chirie. Astfel, de mai bine de 13 zile, Aurelia şi Izabela sunt nevoite să doarmă sub cerul liber. Şi-au făcut un culcuş pe o străduţă, între blocuri, undeva în sectorul trei al Capitalei şi trăiesc din mila locuitorilor din zonă care le aduc mâncare caldă şi apă de băut. Au câteva bagaje pe care le-au transformat în pat, iar peste toate acestea au tras un sac imens de plastic sub care se adăpostesc.
”Am muncit o viaţă şi uite unde am ajuns. Mi-e teamă că o să murim de frig”, ne-a spus, cu suferință în glas, bătrâna.
Cu toate că oamenii din zonă au anunţat autorităţile de situaţia dramatică ale celor două femei, nimeni nu a luat nici o măsură.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro