Despre discernământ, după fragilul acord de încetare a focului în „operațiunea” Iran
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Oricâte războaie s-ar mai declanșa și oricâte acorduri de încetare a focului s-ar mai semna, amenințarea actualului președinte al Statelor Unite ale Americii va rămâne înfiptă în istoria umanității ca o bornă de o demență absolută „O întreagă civilizație va pieri în această noapte”.
Războiul împotriva Iranului - în care Trump a pornit mânat de irezistibilul farmec militarist al lui Netanyahu (inspirat de Putin, l-a numit „operațiune”), război pe care l-a dus aflându-se la remorca strategică a aceluiași Netanyahu - s-a dovedit, încă din pornire, se vădește și acum, în a doua zi din cele două săptămâni de încetare a focului preconizate, „cel mai mare dezastru geopolitic din istoria țării noastre [SUA]. Evaluarea, datând din 30 martie, îi aparține generalului (r) american Steven M. Anderson.
Declarațiile fanfaronarde de ieri ale lui Pete Hegseth - personajul care defilează în fruntea Departamentului de Război - despre „victoria istorică și copleșitoare” ar fi fost ridicole (adică în nota lui obișnuită), dacă subiectul n-ar fi în cotinuare de vitală importanță. Și-a lingușit cu sârg comandantul suprem, exaltându-l ca pe un colaborator asiduu cu Dumnezeu în bombardamentele de succes. Discursul bombastic al lui Hegseth este mereu dificil de urmărit și – din păcate pentru înalta poziție în care a fost parașutat – imposibil de crezut. Donald J. Trump i-l poate anula dintr-un condei, pe Truth Social. Îngrijorător este că, în timp ce secretarul de război făcea declarații pacifiste la Pentagon, Netanyahu ataca Libanul cu furie epică.
Nu se cunosc încă detaliile acordului de încetare a focului. Informațiile de până acum susțin presupunerea că acordul e fragil. La actualele negocieri mediate de Pakistan, dictatura militară de la Tehran pare să fi obținut chiar mai mult decât era cât pe ce să obțină la precedentele negocieri mediate de Oman, dacă atunci geniul stabil din Biroul Oval, ascultând „his master’s voice” (Bibi), nu le-ar fi întrerupt brusc.
Înainte de a ne pomeni că Donald J. Trump anexează Luna, am datoria de a abandona aluziile gingașe și de a caligrafia clar cuvântul: discernământ. Președintele în exercițiu al Statelor Unite nu se dovedește a fi doar un aberator ideatico-stilistic. Nu e doar stăpânul absolut, adulat de camarilă, al vorbelor. Este și stăpânul acțiunilor ce pot arunca lumea în haos în orice moment. Nevoia unui examen privind discernământul său devine tot mai acută. Un examen de specialitate, nu un elogiu medical de genul diagnosticelor encomiastice ale dr. Sean Barbabella (sic!). SUA par a repeta episodul Biden (din fericire, comportamentul acestuia era unul blajin). Familia Trump ar trebui să fie prima interesată să clarifice situația, pentru a nu expune public suferința unui om. Demnitarii din Congres ar trebui să rezolve situația, pentru onoarea Statelor Unite (adunând, democrați și republicani lucizi, cele două treimi necesare).
Pe de altă parte, dar în aceeași ordine de idei, e inuman să pui atâta presiune pe un pacient geriatric. După cum e de-a dreptul dureros să asiști la toată miștocăreala de pe rețelele de socializare și nu numai, la așa-numita slopagandă, dezlănțuite împotriva unui octogenar care, oricine ar fi, are dreptul la un minim respect. Cu atât mai mult când acesta nu e om de rând. Este cineva învestit cu, vorba lui, „cel mai important job din lume”.
