În ultimele luni, în timp ce ratele vaccinării împotriva COVID-19 au încetinit în Statele Unite şi s-a răspândit tulpina Delta a coronavirusului, companiile şi administraţiile locale au oferit tot felul de stimulente pentru vaccinare: de la gogoşi gratis la bilete la meciuri de baseball sau chiar maşini, scrie revista Science.
Aproape 20 de state au încercat să îi convingă pe cei ezitanţi printr-o loterie.
Săptămâna trecută, Casa Albă a cerut guvernelor locale şi de stat să plătească direct 100 de dolari fiecărei persoane dispuse să meargă la prima doză de vaccin. Un stimulent pe care oraşul New York îl oferă deja din data de 30 iulie.
Cercetătorii în psihologie comportamentală şi alţi oameni de ştiinţă urmăresc cu atenție fenomenul, iar în unele cazuri sunt implicați direct în organizarea stimulentelor financiare pentru a vedea cât de bine funcţionează astfel de iniţiative.
Loteriile pot fi convingătoare, dar nu sunt suficiente
O parte din datele preliminare privind loteriile pentru a stimula vaccinarea sugerează că acestea nu pot să convingă pe toată lumea, dar ar putea să fie convingătoare pentru unii dintre cei care sunt foarte ezitanţi între a se vaccina sau nu.
„Stimulentele de diferite feluri, inclusiv loteriile, pot fi o strategie eficientă”, spune Dena Gromet, psiholog la Universitatea Pennsylvania, care a ajutat la organizarea loteriei de vaccinare din Philadelphia – la care marele premiu a fost de 50.000 de dolari.
„Dar probabil că va trebui să ne bazăm pe o abordare în mai multe puncte, pentru a putea amplifica rata vaccinării”, spune tot ea.
Strategia a mai fost folosită în Africa și America Latină
Până acum, americanii nu au mai încercat să le dea oamenilor bani pentru vaccin. Dar studiile din Africa şi America Latină au arătat că plăţile cash pot împinge oamenii să folosească serviciile de sănătate, inclusiv vizitele la pediatru, consultanţii în nutriţie şi sesiunile educaţionale, potrivit Amandei Glassman, un expert în sănătate publică la Centrul pentru Dezvoltare Globală.
Un studiu efectuat în Nigeria a arătat că plățile cash condiţionate de vaccinare au crescut ratele imunizării copiilor împotriva pojarului cu 27%.
Oamenii interpretează irațional posibilitățile
Deşi există numai câteva studii privind eficienţa loteriilor ca stimulent financiar, unii economişti sugerează că acestea ar putea fi eficiente la oamenii care ezită cu privire la vaccin.
Cei care nu au fost încă vaccinaţi tolerează probabil mai bine riscul, ceea ce înseamnă că ezitanţii ar putea fi mai receptivi la o loterie decât media populaţiei.
O loterie ar putea capitaliza şi un fenomen numit „neglijarea probabilităţii”, în care indivizii interpretează iraţional probabilităţile în favoarea lor.
„Unii oameni pur şi simplu subestimează riscurile unei boli precum COVID-19 pentru ei înşişi, precum și riscul de a transmite infecţia altora, dar, în acelaşi timp, sunt extrem de optimiști față de şansele lor de a câştiga la o loterie”, spune economistul Jeremy West, de la Universitatea California, Santa Cruz, coautor al unei lucrări recente despre loteria pentru vaccinare din statul Ohio.
O loterie poate fi şi mai eficientă din punctul de vedere al costurilor decât plăţile directe. West şi colegii săi au calculat că loteria din Ohio, în valoare de 5,6 milioane de dolari, a dus la vaccinarea a 80.000 de locuitori. O cifră la care s-a ajuns comparând datele din prezent privind vaccinarea cu o simulare ce estima rate pentru state similare din punct de vedere demografic, care nu au implementat o loterie.
Calculul spune că s-au cheltuit 68 de dolari pentru fiecare persoană vaccinată – puțin în comparaţie cu a plăti 100 de dolari pentru fiecare imunizat.
West estimează şi că loteria i-a adus statului Ohio o economie de 66 de milioane de dolari în costuri de terapie intensivă. „Ceea ce înseamnă că a meritat, fără îndoială. Dar nu va fi un panaceu nici pentru pandemie, nici pentru ezitarea la vaccin”, spune West.
Plățile cash din New York ar putea umple centrele de vaccinare
Trei alte analize recente ale loteriei din Ohio au ajuns la concluzii asemănătoare, estimând vaccinările suplimentare obţinute astfel între nicio schimbare substanţială și 100.000 de oameni vaccinați în plus.
Glassman bănuieşte că plăţile directe, garantate, precum cele date în New York City, sub forma unui card de debit preplătit, ar putea, de asemenea, să umple centrele de vaccinare.
Chiar dacă vaccinurile anti-COVID-19 sunt gratuite pentru toată lumea, mulţi oameni se confruntă cu costuri indirecte: de la costul transportului la un furnizor de servicii de vaccinare până la timpul liber care trebuie luat de la muncă pentru a merge la vaccin sau pentru a depăşi eventualele efecte adverse. Aceste cheltuieli potenţiale, în special pentru cei tineri sau cu risc scăzut de boală severă, pot fi suficiente pentru a amâna vaccinarea.
Ţara „a epuizat deja primul set de oameni, care erau online în fiecare zi şi căutau programări să se vaccineze, care pierdeau mult timp să caute o cale să obţină vaccinul”, spune experta în ştiinţe politice Lynn Vavreck de la UC Los Angeles.
Plăţile directe în bani sau loteriile ar putea să schimbe mai eficient calculul cost-beneficiu pentru cei care amână vaccinarea, sugerează ea şi alţii.
„Loteriile nu sunt neapărat pentru a schimba credinţe. Ele sunt menite să crească beneficiul perceput al vaccinării şi pentru a motiva oamenii indecişi să meargă să se imunizeze. Reprezintă un atu că (n.a. – soluția) este low-cost şi voluntară”, adaugă economista de la Colegiul Oberlin, Maggie Brehm, coautoare a unui alt studiu despre loteria de vaccin din Ohio, citată de Science.
Următorul grup de oameni
Dar Vavreck aminteşte că suplimentele în bani nu pot să rezolve decât o parte din misiune.
Nu încercăm să-i convingem pe toţi, încercăm să-i convingem pe oamenii care sunt pe muchia acestei decizii, următorul grup de oameni care s-ar vaccina în anumite circumstanţe.
Experta în ştiinţe politice Lynn Vavreck, UC Los Angeles:
Banii i-ar putea convinge mai bine pe cei care nu au fost mişcaţi încă de informaţii de sănătate publică sau poveşti personale privind vaccinarea, sugerează Vavreck.
Argumente împotriva plăților pentru vaccinare
Oxiris Barbot, fost comisar pentru sănătate al oraşului New York, nu crede că despre asta e vorba în oraş – în special în cartierele cu venituri mici sau comunităţile de culoare.
„Ar avea mai mult sens să plătim oamenii să stea acasă dacă au fost expuşi la COVID, să recunoaştem provocările pe care le întâmpină unii oameni, în termeni de siguranţă a locuirii, siguranţă alimentară etc. – faţă de a cheltui bani pentru a convinge oamenii să facă ceva ce ar trebui deja să facă”, spune ea.
Chiar dacă stimulentele financiare ar putea să ducă la creșterea ratelor de vaccinare, Barbot preferă încorporarea altor abordări care să consolideze încrederea pe termen lung în medicină, precum a investi în organizații comunitare și amplificarea vocilor celor care fac advocacy la nivel local.
Barbot și Glassman spun că stimulentele financiare ar putea și să creeze un precedent greșit, transformând vaccinarea sau alte măsuri de prevenție din domeniul sănătății publice în ceva ce oamenii fac din motive egoiste, nu altruiste.
„Oamenii ar trebui să fie motivați intrinsec să facă acest lucru din rațiuni pro-sociale”, spune Glassman.
Însă tot ea spune că mijlocul unei pandemii nu este momentul să dezbatem fibra morală a țării.
„În acest moment, trebuie să facem tot ce putem”, recunoaște Glassman. „Costurile sociale de a permite tulpinilor noi să se răspândească sunt prea mari. Cum să nu încercăm fiecare instrument din arsenal pentru a ne asigura că oamenii se vor vaccina?”.
Foto: Profimedia