VIDEO EXCLUSIV/ Povești nespuse despre Regele Mihai. Cum a fost ajutat de un revoluționar și de un general de poliție să treacă pe sub Arcul de Triumf. ”Am scos pilonii din pământ cu ranga”

Evenimentul s-a petrecut în duminica de 26 aprilie, în 1992, de Paște. Era pentru prima oară de al abdicarea din 1948, când Regelui și Familiei Regale i se permitea să intre în România. Regele venea de la Putna, unde asistase la slujba de Inviere. De la aeroport, traseul fuses prestabilit: Otopeni, Piața Presei Libere, pe la Agronomie, via Piața Sfântu Gheorghe, unde se oficia o slujbă pascală, apoi direct la Hotel Continental.

De traseul coloanei oficiale s-a ocupat generalul de poliție Ion Suceavă, regalist nedeclarat, dar evident susținător al Casei Regale. Acesta avea un om în rândurile revoluționarilor de la Asociația 21 Decembrie, polițistul Viorel Croitoru, fost șef al miliției sectorului 1 și revolutionar cu merite deosebite .

VIDEO EXCLUSIV/ Povești nespuse despre Regele Mihai. Cum a fost ajutat de un revoluționar și de un general de poliție să treacă pe sub Arcul de Triumf. ”Am scos pilonii din pământ cu ranga”

Ceasâru împreună cu Regele Mihai în 1992

 

Trecerea Regelui pe sub monument nu era pe placul politicienilor

”Prin intermediul acestuia, noi, revoluționarii pro-monarhiști am aflat că planul inițial era ca Majestataea Sa urmează să treacă pe sub Arcul de Triumf.  Vedeți, după Revoluție, noi ne-am împărțit în diferite tabere politice, așa au fost vremurile. Eu am aderat la mișcările de dreapta, mie nu-mi place comunismul. În fine, ulterior ni s-a comunicat că autoritățile s-au răzgândit vor să îl ducă pe Majestatea Sa pe la Agronomie, cât mai departe de Arcul de Triumf”,  ne-a spus Gheorghe Mihai Ceasâru, 58 de ani, revolutionar, membru al Asociației 21 Decembrie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

La vremea respectivă regalitatea era privită de politicienii de stânga din România drept un fel de dușman de moarte. De aceea, trecerea Regelui Mihai pe sub Arcul de Triumf, un simbol care leagă evident România de Casa Regală, era sinonimă cu o carastrofă politică.

”Cinci mașini au plecat la aeroport să îl încadreze”

Ceasâru a povestiti pentru Libertatea că în acea dimineață de 26 aprilie 1992, revoluționarii Asociației 21 Decembrie s-au mobilizat pentru a-l trece pe Regele pe sub Arc. ”Am plecat 15 revoluționari să îl întâmpinăm pe Majestatea Sa. Cinci mașini au plecat la aeroport să îl încadreze, iar câțiva am rămas la Arcul de Triumf. Cu orice preț, Majestatea Sa trebuia să treacă pe aici. Așa cum trecuseră minerii, trebuie să treacă și Majestatea Sa”, ne-a explicat Mihai Ceasâru.

Problema principală a celor rămași la monument au fost lanțurile prinse strașnic de pilonii din beton. Adică, autoritățile, deși anunțaseră că Regele va trece ”pe la” Arcul de Triumf, nu au desfăcut obstacolele care blocau circulația auto pe sub monument. Era evident că guvernanții nu voiau ca Regele să treacă pe aici. Anunțul initial fusese făcut doar ca să deruteze regaliștii…

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

VIDEO EXCLUSIV/ Povești nespuse despre Regele Mihai. Cum a fost ajutat de un revoluționar și de un general de poliție să treacă pe sub Arcul de Triumf. ”Am scos pilonii din pământ cu ranga”

Familia Regală în București, 1992

 

”Ne uităm noi mai bine și vedem că pilonii de care erau prinse lanțurile nu erau turnați în beton, ci împlântați în pământ, iar pământul acoperit cu pietriș alb. Zic: lasă că facem altceva! Am observant că la intrare în Herăstrău, peste drum, era un șantier. Am găsit o țeavă foarte groasă și, cu aceasta, am scos pilonii din pământ. Am zis: fraților, Regele trece pe aici!”, își mai amintește Ceasâru.

Între timp, revoluționarii care erau cu mașinile la Otopeni au încadrat Mercedesul care aducea Familia Regală și l-au condus, sub coordonarea generalului Suceavă, către Arcul de Triumf, unde se strânseseră câteva mii de persoane. Astfel, coloana oficială a Casei Regale a fost efectiv deturnată de către revoluționarii pro-monarhiști de sub nasul autorităților care nu au putut să mai facă nimic.

VIDEO EXCLUSIV/ Povești nespuse despre Regele Mihai. Cum a fost ajutat de un revoluționar și de un general de poliție să treacă pe sub Arcul de Triumf. ”Am scos pilonii din pământ cu ranga”

După restaurarea Arcului de Triumf, între numele locurilor în care armata română a dat mari bătălii, a fost reintrodusă Budapesta. Capatala ungară, ocupată de români în 1919, a fost scoasă de pe acest edificiu de comuniști, în contextul ”înfrățirii între popoare” în care statele comuniste trebuie să uite animozitățile trcutului dintre ele

 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI