Executivul a precizat sâmbătă dimineață, 26 februarie, prin vocea purtătorului de cuvânt Dan Cărbunaru, că România va demara procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii (BII), ca măsură de sancționare față de Rusia, care a invadat Ucraina.

Ulterior, fostul premier şi ministru de Finanţe, Florin Cîțu, a transmis că, în opinia lui, România trebuie să se retragă şi din Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE).

„Pe lângă BII mai este și BICE. Acestea sunt cele două bănci din care România trebuie să se retragă. Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE) – instituție financiară internațională cu sediul la Moscova, Federația Rusă – și Banca Internațională de Investiții (BII)”, a scris Florin Cîțu pe Facebook, sâmbătă la amiază.

A treia zi de invadare a Ucrainei de către Rusia

Anunțul făcut de Florin Cîțu vine în contextul în care s-a intrat în a treia zi de război între Rusia și Ucraina. Rusia a lansat joi dimineaţă, 24 februarie, prima ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene şi cu rachete.

Ucraina a anunțat vineri, 25 februarie, la amiază, că vrea pace şi este dispusă să poarte discuţii cu Rusia, iar șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina dacă ţara condusă de Zelenski „depune armele”.

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 26 februarie, atacurile Rusiei s-au reluat, în a treia zi de război. Forţele ruse au lansat atacuri coordonate cu rachete şi artilerie asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, unde s-au făcut auzite focuri de armă şi explozii lângă clădiri guvernamentale.

În acest context, comunitatea internaţională a decis să adopte noile sancţiuni împotriva guvernului rus pentru a lovi economia, sistemul energetic şi afacerile țării conduse de Vladimir Putin.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI