De Adrian Ilie,

„Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor ‘Mihai Viteazul’ este o asociaţie profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, poliţişti, poliţişti de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă, cât şi în activitate şi este prima asociaţie de acest fel”, a declarat preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, la evenimentul de lansare.

El a menţionat că Uniunea este deschisă atât cadrelor militare aflate în activitate, cât și celor în rezervă.

„Vom asigura o legătură permanentă cu instituţiile abilitate şi vom asigura activităţile necesare pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi acordarea de drepturi şi facilităţi care să asigure membrilor şi familiilor lor o protecţie socială reală şi condiţii decente de viaţă. Vom dezvolta şi ne vom preocupa de menţinerea legăturilor de solidaritate şi camaraderie între membrii Uniunii. De asemenea, Uniunea va acorda sprijin moral şi material, precum şi consiliere psihologică şi juridică, prin persoane atestate legal, membrilor săi aflaţi în situaţii deosebite. Vom iniţia demersuri pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a condiţiilor de viaţă membrilor şi familiilor acestora”, a declarat Oprea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, Christian Ciocan, a declarat că niciodată până în prezent militarii şi poliţiştii nu au fost sub o cupolă unică. Christian Ciocan a menţionat că până în prezent Uniunea are câteva sute de membri şi că lista este deschisă.

Citește și:Gabriel Oprea deschide lista UNPR la alegerile europarlamentare

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 7 decembrie 2019. Taurii sunt năpădiți de gânduri triste
HOROSCOP

Horoscop 7 decembrie 2019. Taurii sunt năpădiți de gânduri triste