Olga Cernîș a născut-o pe Anastasia, pe 28 iulie 2026, îndeplinind ultima dorință a soțului ei, Serghei, soldat ucrainean decedat în mai 2023. Povestea lor, publicată de radiodifuzorul pubic TSN, este despre curajul de a transforma tragedia în speranță.
Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!
Olgăi Cernîș, o mamă din Ucraina, i s-a împlinit cel mai mare vis pe 28 iulie 2026, odată cu nașterea fiicei sale, Anastasia.
Soțul Serhi, militar ucrainean, a murit în mai 2023, dar nu înainte de a-și îndeplini o ultimă dorință: să-și asigure moștenirea prin crioprezervarea materialului său genetic.
„Datoria mea este să apăr Ucraina, iar a ta este să ne dai un copil”, i-a spus acesta soției sale înainte de a pleca pe front.
După ce Serhi în luptele din Donbas, Olia a început o luptă proprie: să devină mamă. Timp de doi ani și jumătate, a trecut prin tratamente dificile de fertilizare in vitro, înfruntând obstacole medicale și personale.
De câte ori am început pregătirile? Am pierdut numărul după a 12-a încercare... Era extrem de greu din punct de vedere psihologic să auzi mereu un «Nu».
În ciuda eforturilor, perspectiva era sumbră. Cei patru embrioni obținuți prezentau anomalii genetice. Totuși, un specialist i-a dat o rază de speranță: „Va fi o fetiță! Ori nu va supraviețui, ori se va dezvolta normal”.
Anastasia a supraviețuit și a venit pe lume sănătoasă, dovedind că minuni pot exista. Înainte de a merge mai departe, Olia a avut nevoie de sprijin legal pentru a folosi materialul genetic al soțului său decedat.
În Ucraina, militarii pot opta pentru crioprezervare gratuită, dar este necesară o declarație post-mortem. Serhi a semnat documentul: „Chiar dacă nu voi fi aici, trebuie să-ți amintești de scopul nostru. Trebuie să fii puternică. Eu pot muri, dar tu ține minte scopul!”.
Olia și Anastasia, acum în vârstă de o lună, au vizitat memorialul dedicat eroilor ucraineni căzuți, unde este expus și portretul lui Serghei.
Au depus un mic buchet de flori galbene și albastre și unul mai mare cu floarea-soarelui, simbol al speranței și al rezistenței ucrainene.
În pofida pierderii suferite, Olia privește cu optimism spre viitor. „Trebuie să construiesc o viață nouă pentru mine și pentru Anastasia”.
Rămânând singură după moartea părinților și a soțului ei, fetița este acum întreaga sa familie. Acum, la sute de kilometri de Hersonul ei natal, cele două să-și construiască o viață nouă și propria casă.
Nasul seamănă mai mult cu al tatălui ei, ochii, la fel... Și bărbia și buzele sunt ale mele. Încă e ca un vis pentru mine: chiar mi se întâmplă mie, chiar o am?
Cucubau 31.08.2026, 14:49
Mergi tu la razboi ca esti “barbat” !