Personalul ar fi luat măsurile necesare de protecție, printre care organizarea copiilor în grupuri, cazarea în cabane pentru doar două persoane, distanțare fizică la diferite evenimente, iginiezare regulată a zonelor camping și a anexelor,
”Tinerii nu au fost obligați să poarte măști de protecție. Protecție a gurii și a nasului au avut doar îngrijitorii și coordonatorii”, explică raportul.
Tabăra, care a adunat, în total, 597 de persoane, a început pe 17 iunie.
Conform concluziilor raportului, s-a constatat faptul că noul coronavirus s-a răspândit rapid în perimetru din cauza unui eveniment organizat într-una dintre nopți, la care au participat 50 de persoane, și că ”măsurile luate nu au fost suficiente pentru a preveni focar”.
Pe 23 iunie, primul adolescent a dezvoltat simptome și a ajuns la spital. O zi mai târziu, după ce tot mai multe persoane au început să se simtă rău, au început testările, iar tabăra a fost închisă pe 27 iunie.
260 de tineri dintre cei 344 de testați, adică 76%, s-au infectat.
Copiii, rol mai important în transmiterea bolii decât se credea inițial
Potrivit autorităților, toți cei care au participat în tabără au prezentat teste negative înainte de sosire.
Raportul de caz concluzionează, referindu-se la eșantionul de vârstă 12-17 ani, că ”copiii și tineriii de toate vârstele sunt sensibili la infecția cu SARS-CoV-2 și că ei ar putea juca un rol mai important în transmitere decât se credea inițial”.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a transmis că ”taberele de vară reprezintă ”o provocare unică” pentru prevenirea răspândirii bolilor infecțioase.