„Este un mesaj dur, dar asta e realitatea”, spune fotograful Cristian Movilă, fondatorul festivalului Unfinished. Însoțit de directoarea artistică a festivalului, Capucine Gros, el a petrecut 70 de ore în sălile ATI din mai multe spitale, pentru că a vrut să arate „ce se întâmplă în prima linie”. El a comparat situația din spitalele din România chiar cu scenele de război la care a fost martor, spunând că în saloanele ATI e chiar mai rău, pentru că „pericolul este peste tot în jurul tău”.
Clipul care cuprinde imaginile, dar și care împrumută vocea actorului britanic Benedict Cumberbatch, a devenit viral. În 24 de ore, a adunat zeci de mii de vizualizări pe Youtube.
– În ce perioadă ai fost în secțiile de terapie intensivă?
– În luna a treia, a patra, când era șocul în toată lumea și nu știai cum să reacționezi.
– Deci ai fost și printre primii care să intre într-o secție ATI?
– Asta chiar nu știu, dar am insistat că vreau să fac asta pentru mine, să realizez și să documentez ce e acolo. Începând cu strada și ajungând, în cele din urmă, după câteva zile, și la terapie intensivă. Și nu numai, și pe secții am intrat.
– Și cum a fost munca de documentare?
– A fost, în primul rând, o muncă de convingere a cadrelor medicale că nu caut ceva negativ în ceea ce fac ei. Că vreau să arăt ce se întâmplă în prima linie. M-am chinuit la început să îi conving în primul rând că nu mă duc în spital să arăt ceva negativ. Bine, eu nu le-am zis că vin din partea unei instituții media, le-am zis că eu vreau să documentez. Lucrez în război și să stau acasă în perioadă de pandemie mi s-a părut așa, ca soldatul care vine acasă când începe războiul.
Uite, titlul campaniei noastre a pronit de la un material pe care l-am citit în presă. Era vorba despre un pacient care i-a zis unui medic să trimită pe altcineva, dacă el nu e în stare să vină mai repede cu medicamentele.
Și m-am gândit că noi nu înțelegem un lucru simplu, faptul că nu există altcineva. Că nu sunt suficienți medici. Atâția cât sunt, sunt. Adică cum să te iei de niște medici care n-au avut concediu, n-au avut un moment de respiro.
Când am intrat prima oară la terapie intensivă, pe mine m-a șocat cât de calmi erau cu toții. Eu eram speriat, la fel și Capucine. (n.r. – Capucine Gros – directoarea artistică a festivalului UNFINISHED).
„Generația noastră va fi de acum înainte și după COVID”
– Deci nu ai fost singur?
– Nu, ea a scris textele. Și m-a ajutat în tot, fără ea nu făceam nimic. M-a ajutat în interacțiunea cu medicii, cu toate
– Cum ți-a venit ideea?
– Eu am venit cu ideea, pentru că trăim, totuși, un moment istoric. Generația noastră va fi, de-acum, înainte și după COVID. Nu puteam să fac nimic, să călătoresc, să plec, decât să documentez ce e aici.
– Practic, a fost un lucru continuu.
– Și care nu s-a terminat. E ca festivalul, Unfinished. Vreau să merg în continuare, să revin în secțiile ATI. Au fost și spitale în care am vrut să intru, dar n-am putut. Pur și simplu nu m-au lăsat. Și acum, după toată chestia asta, m-au sunat să mă întrebe „și, pe la noi când veniți?”
– Ceea ce prezinți tu este o imagine diferită față de ceea ce a făcut presa în primele luni, când s-a aruncat în vârtejul cotidian.
– Da, poate pentru că am avut mult mai mult timp, nu mi-am dat un deadline, mergeam zi, noapte, seară, de fiecare dată când primeam mesaj și mi se zicea „uite, suntem de acord să vii acum, o oră”. Nu stăteam o oră, stăteam mult mai mult. Iar timpul în costumul ăla trece mult mai repede. Stăteam șapte ore la terapie intensivă și nu știam când au trecut. Bine, eram leoarcă, dar timpul oricum are altă dimensiune acolo. Cu medicii, cu asistentele care nu au nici măcar un moment de respiro. Merg la câte un pacient, schimbă medicamente, și apoi la următorul.
– E adrenalină, intrai în ritmul medicilor…
– Îți zic ceva, nu e ca în război, e mult, mult mai dur. La război îți trece un glonț pe lângă cap, dar în spital pericolul este peste tot în jurul tău.
„Mesajul e dur, dar asta e realitatea”
– Cum crezi că va percepe publicul imaginile?
– E realitatea în care trăim, cum percep, e treaba lor. Nu ne vom întoarce înainte de COVID. Eu sunt doar o pâlnie, un canal care le lasă celor de afară ocazia să vadă cum e înăuntru. În partea a doua a proiectului nostru vom lăsa și celor de afară șansa să le transmită mesaje celor dinăuntru.
– Crezi că este o problemă în faptul că acei oameni care nu respectă regulile, nici nu-și dau seama de efortul medicilor care-i așteaptă la capăt de linie?
– Da, că sunt oameni care n-au avut nici măcar o zi liberă, o vacanță. Cu o parte dintre ei ne-am împrietenit în perioada asta. Și veneau la noi la birou, își scoteau copiii în grădină să-i plimbe, fiindcă parcurile erau închise. Dacă era o urgență, lăsau copiii la noi și fugeau. Sunt mulți tineri ca noi, 30-40 ani, și oricâtă adrenalină ai, poți ajunge la burnout.
– Cum crezi că va schimba acest proiect percepția celor care sunt complet dezinteresați de pandemie?
– Misiunea mea va fi îndeplinită dacă cei care vor vedea proiectul își vor pune măcar o întrebare. Eu cred că va avea un impact destul de mare. Cred foarte tare că o să schimbe percepția. Căci trebuie să realizăm să avem grijă unul de celălalt.
– Știu că expoziția e deschisă de nici 24 de ore. Cum a fost primită până acum?
– Sunt chiar acum în Piață pentru că trebuie să mai reglăm niște lucruri. E destul de dur mesajul, sunt oameni care vor să fie mai puțin dur. Dar nu înțeleg că dincolo de ușile de la ATI nu e simplu. E super dur, asta e realitatea.
– Deci ați sensibilizat deja niște oameni?
– Da, expoziția e deschisă de aseară. Și reacția a fost destul de puternică fiindcă literalmente toată presa a preluat video și, cumva, mesajul nu e despre noi, ci despre ei de data asta.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro