Legăturile lui Ion Iliescu cu generalii din rețeaua „Corbii” racolați de Moscova. Cum a reușit URSS să-și mențină influența în Armata Română

Primul pas, uciderea locotenent-colonelului Gheorghe Trosca

Uciderea uslașilor chemați la sediul MApN în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, cu scopul de a se răzbuna pe Gheorghe Trosca, ar fi fost primul pas în planul grupării „Corbii”. 

Militaru a indus ideea că luptătorii conduși de Trosca erau, de fapt, teroriști care au atacat ministerul și că se făceau vinovați de ororile din perioada revoluției. Din ordinul lui Militaru, care era deja ministrul Apărării, cadavrele celor opt uslași au fost lăsate în stradă timp de mai multe zile, ca niște trofee macabre, pentru a fi profanate de oamenii însetați de sânge de terorist. 

„Ce vrei, aşa este la război, Ardelene!”

După ce au fost distruse cele două ABI-uri și opt luptători ai USLA au fost uciși, Ștefan Șoldea, subofițerul supraviețuitor, a fost dus în sediul MApN și interogat ca fiind terorist. În calitatea sa de martor în dosarul Revoluției, Ștefan Șoldea le-a declarat procurorilor militari ce s-a întâmplat în noaptea de 23 decembrie: „După deschiderea focului l-am auzit prin staţie pe mr. Trosca încercând să determine oprirea focului asupra noastră. Acesta striga: Ne omoară, faceţi ceva! 

Am fost rănit în zona cervicală cu un glonţ. Am fost scos din ABI de către un ofiţer de aviaţie, am fost singurul supravieţuitor din ABI-ul cu numărul 2. (…) În momentul în care am fost scos din ABI, l-am observat în dreptul primului ABI pe mr. Trosca zvârcolindu-se între viaţă şi moarte (…) 

Imediat după scoaterea din ABI am fost dus în anticamera biroului ministrului Apărării (…) aveam statut de terorist. Aici fiind, am purtat o discuţie cu colonelul Ardeleanu, şeful USLA, căruia i-am relatat ce s-a întâmplat. În acele clipe, în cabinetul ministrului se aflau generalul Militaru şi Iulian Vlad. 

S-a apropiat de mine generalul Militaru, care m-a întrebat direct dacă mr. Trosca mai trăieşte. I-am răspuns că mr. Trosca este în viaţă, că se zbate într-o stare gravă, dar că încă poate fi salvat. După acest scurt dialog cu generalul Militaru, acesta din urmă a avut o discuţie cu colonelul Ardeleanu, care i-a reproşat: Domnule general, mi-aţi omorât oamenii! Am auzit cum răspunsul generalului a fost: Ce vrei, aşa este la război, Ardelene!” (n.r. – în altă mărturie, Șoldea a declarat că Gelu Voican Voiculescu l-ar fi întrebat despre starea lui Trosca). 

Civilul „terorist” Constantin Isac

Declarația celuilalt supraviețuitor al măcelului de la MApN din 23 decembrie, civilul Constantin Isac, fost membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale, susține spusele lui Șoldea. Doar că el, deși rănit, a reușit să se ascundă și să fugă. S-a reîntors la MApN pe 24 decembrie, în jurul orei 11.00, când „am observat că fuseseră schimbate poziţiile celor două ABI-uri, iar cadavrele luptătorilor USLA erau lângă maşini pe care scria terorişti. În ABI-uri erau multe tuburi de cartuşe, cu toate că noi nu am tras din interior. Deci, cineva a pus intenţionat tuburi de cartuşe în ABI-uri (…) Pe Trosca, pe care îl lăsasem viu, l-am văzut mort lângă ABI”. 

Profanarea cadavrelor „teroriștilor”

Într-adevăr, cele două ABI-uri și cadavrele au fost mutate de la locul lor inițial. Acestea au fost adunate și așezate la un loc într-un gest de o simbolistică macabră. Pe ABI-uri a fost scris cu vopsea albă „Teroriști”, iar unul dintre cadavre a fost decapitat. Capul lui a fost așezat pe epava unui ABI, iar în gură i-a fost înfiptă o țigară. Multă vreme s-a crezut că acel cadavru decapitat era chiar Trosca. Apoi s-a aflat că, de fapt, aparținea subofițerului Ion Muicaru, unul dintre șoferii ABI-urilor, decedat după ce a fost călcat cu șenila de tancul armatei. 

Nu s-a aflat niciodată cine a recurs la un asemenea act de barbarism, dar, cel mai probabil, decapitarea și tot „aranjamentul” au fost executate de militari din dispozitivul de apărare al ministerului dintr-un ordin „de sus”. Totul ca o invitație a trecătorilor să continue profanarea cadavrelor. Cadavre care au fost lăsate în stradă zile în șir, au fost prezentate și la Televiziunea Română Liberă, ceea ce a atras mai mulți oameni care au urinat pe ele, le-au ars cu țigara și le-au batjocorit.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Cui i-a folosit măcelul și teatrul macabru de la MApN

După fuga lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu de la Comitetul Central al PCR, pe 22 decembrie 1989, s-au format mai multe nuclee care încercau să preia puterea. Cea mai închegată grupare, care avea să și formeze noua conducere politică și militară a țării, gravita în jurul lui Ion Iliescu. Mulți dintre ei se cunoșteau deja, pentru că, cu mult timp înainte, constituiseră o mișcare anticeaușistă supravegheată strict de Securitate. Pe lângă această disidență, membrii grupului mai aveau câteva lucruri în comun. Majoritatea au ocupat funcții importante în stat, în Armată sau în Partidul Comunist, unii dintre ei au studiat la Moscova și cei mai mulți au fost marginalizați de Ceaușescu. 

Pentru a pune la cale toate detaliile în siguranță, grupul care trebuia să preia puterea pe valul revoluționar s-a refugiat în sediul de atunci al Ministerului Apărării Naționale din Drumul Taberei. În frunte cu Ion Iliescu, în sediul MApN se aflau, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, Silviu Brucan, Iulian Vlad, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Victor Atanasie Stănculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Ștefan Gușă, Mihai Chițac, Gheorghe Ardeleanu și alți membri provizorii ai CFSN.

Fiu de ilegalist comunist, Ion Iliescu și-a aprofundat studiile la Moscova. Întors în țară, a urcat în ierarhia partidului, ajungând prim-secretar al CC al UTC și chiar ministru pentru problemele legate de tineret (între 1967 și 1971). Din acest moment a început îndepărtarea sa din funcțiile politice majore, fiind trimis la Consiliul Județean Timiș, unde a fost vicepreședinte și apoi președinte. În 1979 a fost numit președinte al Consiliului Național al Apelor, iar după cinci ani a fost eliberat din funcția de membru al CC al PCR și exilat ca director al Editurii Tehnice, funcție în care l-a găsit și revoluția. S-a speculat că se cunoștea cu Gorbaciov, pentru că, în timpul vizitei liderului sovietic în România din iulie 1989, Nicolae Ceaușescu l-a trimis pe Iliescu în afara Bucureștiului pentru a preveni orice contact între cei doi. Inculpat în dosarul Revoluției, Ion Iliescu a decedat în acest an la vârsta de 95 de ani.

Silviu Brucan, considerat creierul grupării, era un vechi comunist ajuns ambasador în SUA și la ONU, deși nu terminase nici liceul. Nu s-a agreat niciodată cu Ceaușescu, iar după revolta muncitorilor din Brașov din anul 1987 a criticat regimul în presa străină. Acest act i-a adus o anchetă a Securității și domiciliu forțat. Cu sprijinul șefului Securității de atunci, Iulian Vlad, și cu intervenția ambasadei americane, i s-a permis să plece în SUA. Aici, prin intermediul ambasadorului URSS la Washington, i s-a aranjat o întrevedere cu Gorbaciov, cu care s-a întâlnit, la Moscova, în anul 1988. Revenit la București, în martie 1989, Brucan a participat, împreună cu alți demnitari comuniști, la ticluirea „scrisorii celor șase” care-l critica pe Nicolae Ceaușescu. Brucan s-a ales din nou cu arest la domiciliu. După revoluție, Brucan s-a desprins de Ion Iliescu și a emis bine-cunoscuta profeție cum că „pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”. Brucan a murit în anul 2006.

Gelu Voican Voiculescu a suferit și el de pe urma regimului comunist. A fost dat afară din facultate, arestat în două rânduri pe motiv că era „un exponent al reacțiunii interne, aflat în contact cu reacțiunea externă” și apoi pentru că a difuzat manifeste anticomuniste (ultima acuzație i-a adus o condamnare de un an și jumătate, din care a executat un an). Alături de Virgil Măgureanu și Victor Atanasie Stănculecu, Voiculescu a participat, din partea FSN, la procesul Ceaușeștilor. Tot el s-a ocupat și de înhumarea foștilor dictatori, după ce aceștia au fost executați în ziua de Crăciun.

Virgil Măgureanu a fost cadru universitar la Academia de Studii Social Politice „Ștefan Gheorghiu” din București (fosta „fabrică” de activiști de partid). În mai 1989 i s-a impus și lui domiciliu forțat și a fost angajat ca muzeograf la Muzeul Județean Vrancea, ca urmare a opoziției față de regimul Ceaușescu. Conform lui Ion Mihai Pacepa, Măgureanu a devenit colaborator al Securității în 1972 și a fost apoi încadrat în Direcția de Informații Externe cu grad de căpitan cu numele conspirativ „Mihăilă Mihai”. La cererea lui a fost trecut în rezervă în anul 1978, dar a fost menținut colaborator. 

Petre Roman este și el fiul unor activiști comuniști. Tatăl său, Walter Roman, a fost veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania, apropiat de comuniștii sovietici și de KGB, deținător de funcții importante în România comunistă până în anul 1954, când a fost marginalizat ca director al Editurii Politice. Fiul său, Petre Roman, a devenit primul premier după 1989 și un simbol al revoluției române. Ion Iliescu era un apropiat al lui Walter Roman.

Nicolae Militaru a fost un alt general înlăturat de Ceaușescu, după ce a fost subiect în dosarul „Corbii”. Școlit și el la Moscova, Militaru a urcat rapid în ierarhia militară până în anul 1978, când, după ce i-au fost deconspirate legăturile cu sovieticii, a fost trecut în rezervă și numit în funcția de adjunct al ministrului construcțiilor industriale. Fiind cel mai cunoscut personaj din dosarul „Corbii”, Militaru a afirmat că, de fapt, a făcut parte dintr-un complot ce viza înlăturarea de la putere a lui Ceaușescu, dar Securitatea l-a identificat drept spion GRU. 

În decembrie 1989, el a fost reactivat de Ion Iliescu și numit verbal ministru al Apărării chiar în seara de 23 decembrie și prin decret pe data de 26 decembrie. După câteva luni este trecut în rezervă, iar locul lui în fruntea MApN este luat de Stănculescu. Moare în anul 1996, după ce a candidat fără succes la alegerile prezidențiale.

Generalul Vasile Ionel a fost și el prezent în sediul MApN în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Școlit la Moscova, Vasile Ionel ajunsese șeful Marelui Stat-Major, dar a fost și el mazilit de Ceaușescu și trecut în rezervă în anul 1980. Ceaușescu a luat această decizie după ce a fost informat că Vasile Ionel ar fi fost chiar liderul rezidenței GRU (serviciul secret al armatei sovietice) din România. 

El a fost documentat de Securitate în dosarul „Corbii”, alături de generalul Nicolae Militaru și alți înalți ofițeri care fuseseră racolați de GRU. După revoluție, generalul Vasile Ionel a fost reactivat de Ion Iliescu și numit șef al Marelui Stat-Major al Armatei Române. Aflat în această poziție, el a fost în continuare supravegheat din ordinul lui Stănculescu, care-l bănuia că încă mai lucrează pentru ruși. A fost schimbat din funcție, la presiunea Occidentului, abia în anul 1991. Vasile Ionel a decedat în anul 2015. 

Înainte de revoluție, Victor Atanasie Stănculescu era adjunctul lui Vasile Milea, ministrul Apărării. Pe 17 decembrie, Stănculescu a fost trimis de șeful său la Timișoara pentru a reprima revoltele. Întors la București pe data de 21 decembrie, Stănculescu s-a fofilat punându-și piciorul în ghips, sperând că va scăpa astfel de implicarea în reprimarea revoluției începută și în București. În dimineața zilei de 22 decembrie este chemat de Ceaușescu și numit ministru al Apărării în locul lui Milea, care se sinucisese. După ce s-a asigurat că soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe sediul CC al PCR, Stănculescu a trecut de partea revoluției și a ordonat retragerea militarilor în cazărmi. Stănculescu a fost printre puținii condamnați pentru reprimarea revoluției. El a primit, în anul 1999, o condamnare de 15 ani de închisoare a cărui ispășire a început-o la sfârșitul anului 2008. După cinci ani, Stănculescu a fost eliberat condiționat și a decedat în anul 2016.

Generalul Mihai Chițac a participat și el la reprimarea manifestațiilor de la Timișoara din 17 decembrie 1989. Pe 28 decembrie a fost numit ministru de Interne în guvernul Petre Roman. Apoi a fost și el condamnat, împreună cu generalul Stănculescu, la 15 ani de închisoare pentru reprimarea revoluției din Timișoara. În 2010 a fost eliberat pe motive medicale și la scurt timp a murit în Spitalul Militar.

În decembrie 1989, Iulian Vlad era ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului. El a fost unul dintre cei care au respectat cerințele lui Ceaușescu și a dat ordin să se tragă la Timișoara în data de 17 decembrie. Deși a ordonat predarea fără violență a sediilor DSS către Armată și a dispus subordonaților „să nu opună rezistență”, după fuga lui Ceaușescu (22 decembrie), Iulian Vlad a jucat, până în ultimul moment, la două capete. Securitatea fusese dezarmată și se afla în subordine temporară a Armatei și a Consiliului Frontului Salvării Naționale, dar în sediul MApN nu a fost de mare ajutor pentru noua putere. 

Pe 31 decembrie 1989, Iulian Vlad a fost arestat (de Gelu Voican Voiculescu, de generalul Militaru și alți militari) și apoi condamnat la 25 de ani de închisoare. După patru ani a fost grațiat de Ion Iliescu și a murit liniștit în 2017. 

Șefan Gușă era, în 1989, șeful Marelui Stat-Major al Armatei Române. Alături de Stănculescu și Chițac, Gușă a participat la represiunea din 17-20 decembrie 1989 din Timișoara, în urma căreia au murit 73 de persoane. A fost și el considerat vinovat, dar a decedat în 1994, înainte să primească o condamnare.

Colonelul Gheorghe Ardeleanu era, în 1989, șeful USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă). El a ajuns în sediul MApN în seara zilei de 23 decembrie 1989, chemat la ordine pentru a da explicații despre teroriști. Ardeleanu a asigurat noua conducere că toți membrii USLA erau în cazărmi și că cei care trăgeau nu erau din subordinea lui. Ardeleanu a ordonat ca Trosca să vină în sprijinul MApN împreună cu luptătorii USLA, ceea ce a dus la masacrarea acestora. După revoluție, Ardeleanu a continuat să conducă USLA (denumită UM 05022 și integrată în SRI ) pentru câteva luni după care s-a pensionat. A murit în anul 1993, într-un spital din Oradea. 

Complotiștii, legăturile de dinainte de revoluție

O parte dintre membrii acestui grup care a preluat puterea în decembrie 1989 se cunoșteau și țineau legătura încă din anii ‘80. Odată cu fuga Ceaușeștilor, unii dintre ei s-au perindat pe la televiziune, făcând fel și fel de anunțuri, s-au căutat între ei și apoi s-au adunat la sediul CC al PCR, unde au format nucleul civilo-militar care avea să devină CFSN. În seara zilei de 22 decembrie, grupul s-a mutat la fostul sediu al MApN din Drumul Taberei, unde s-a întregit cu alți membri și unde a fost redactat primul comunicat al Frontului Salvării Naționale (FSN). 

Noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 a fost foarte importantă, pentru că cei aflați în sediul MApN și-au împărțit posturile în noul guvern pe criteriul apartenenței lor la grupul disident sau pe notorietatea dobândită în timpul evenimentelor. 

Din sediul MApN s-a continuat coordonarea apărării principalelor obiective, menținerea comunicațiilor cu Televiziunea Română și alte puncte strategice. Tot atunci s-a luat decizia privind soarta lui Nicolae și Elena Ceaușescu, aflați sub pază la Târgoviște. Dar cea mai nefastă decizie din acea noapte a fost trecerea efectivă a conducerii militare către generalul Nicolae Militaru.

Pe lângă întreținerea psihozei generale cu teroriștii, Militaru a reactivat o serie de militari marginalizați de Ceaușescu și s-a ocupat și de îngroparea trecutului unei bune părți a grupului care pusese mâna pe putere prin uciderea lui Gheorghe Trosca și distrugerea unor documente din arhivele Securității. 

Toți cei urmăriți în dosarul „Corbii” se vor afla în prima linie a noii puteri după 1989. Încă din anii ’80, UM 0110, unitatea anti-KGB, descoperise o întreagă rețea de agenți sovietici care complotau ca să-l răstoarne pe Nicolae Ceaușescu. Pornită ca o investigație vizând militari, majoritatea cu studii în URSS, aceasta avea să se extindă și să cuprindă și o serie de civili, printre care Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Silviu Brucan. 

Nicolae Iosub, fost ofițer de contrainformaţii militare și audiat ca martor în dosarul Revoluției, a povestit ce conținea dosarul „Corbii”: „Personajele din dosarul pe care îl aveam în lucru au primit şi anumite nume de cod, astfel: Nicolae Militaru apărea ca Milică, Ion Ioniţă – Iorgu, gl. Kostyal – Corbul, Radu Nicolae – Rodion. Am remarcat că gl. Militaru vizita din ce în ce mai des Ambasada Sovietică de la Bucureşti, folosind ca acoperire motivaţia solicitării unor duplicate a unor acte de absolvire a unor cursuri în URSS pe care le-ar fi pierdut în original. Spun că acest lucru era o stratagemă, deoarece ulterior, la o percheziţie făcută la domiciliul său, au fost găsite atât originalele, cât şi duplicatele pentru documentele solicitate la ambasadă (… ) 

Am avut date privind întâlnirea sau întâlnirile repetate între Nicolae Militaru şi gl. Costică Popa, locţiitor al şefului Marelui Stat-Major, care şi coordona Direcţia de Informaţii Militare. Prin intermediul gl. Popa am aflat că Militaru i-a prezentat un aşa-zis plan de înlăturare a şefului statului şi că dorea să îl atragă în această acţiune. Recompensa ar fi constat în promovarea acestuia în funcţia de şef al MSTM. Din păcate, raportarea situaţiei operative din dosar către ministrul Postelnicu, iar de către acesta din urmă către Nicolae Ceauşescu, a condus la întreruperea investigaţiilor, întrucât Ceauşescu a dispus luarea măsurilor preventive, practic demascând întreaga activitate de supraveghere”. 

Nucleul dur al noii puteri de la București

Multe declarații din dosarul Revoluției, dar și din presa postdecembristă, scot în evidență că nucleul dur, format în jurul lui Ion Iliescu, se coagulase încă din anii ‘80.

În dosarul Revoluției, Gheorghe Cotoman, ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a din fostul DSS, declara ca martor: „În toamna anului 1987 mi s-a ordonat să intru în anchetă cu un pensionar militar, respectiv cpt. rang I Radu Nicolae (….) La un moment dat, Radu Nicolae a declarat că a redactat aceste înscrisuri (300 de înscrisuri semnate CSN cu conţinut îndreptat împotriva lui Nicoale Ceauşescu) la sugestia unui profesor de la Academia Ştefan Gheorghiu – Virgil Măgureanu. Din acel moment, Radu Nicolae a declarat că, fiind în relaţii apropiate cu Virgil Măgureanu, acesta i-a destăinuit că face parte dintr-o organizaţie clandestină denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Naţionale, care avea ca scop desfăşurarea de acţiuni împotriva regimului Nicolae Ceauşescu (….)

În continuare, Radu Nicolae a declarat că această grupare era formată din două componente, una militară, din care făceau parte generalii Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru, precum şi una politică, în componenţa căreia erau Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu (….) Ion Ioniţă, Nicolae Militaru şi Ion Iliescu făceau parte din aşa- numitul nomenclator al CC al PCR de care Securitatea nu avea voie să se atingă (….) 

Radu Nicolae a mai declarat că se întâlnea cu Virgil Măgureanu şi Nicolae Militaru în Parcul Herăstrău şi în două case pe care el le-a numit conspirative (….) 

A mai declarat că într-o împrejurare a mers la sediul Comandamentului Trupelor de Securitate din Băneasa, unde a discutat cu comandantul acestuia, pe care Virgil Măgureanu i-ar fi spus că l-a atras în grupare. De asemenea, Radu Nicolae a declarat că în grupare a fost atras şi un ofiţer cu funcţie de răspundere de la Academia Militară”. 

Radu Nicolae, căpitan rang I de Marină, a fost și el martor. „În 1984 încep să aibă loc primele întâlniri ale aşa-zisului vârf ale acestei structuri – la care au luat parte, la o primă întâlnire, Iliescu, Ioniţă, Măgureanu, Militaru și eu (….) Deci, în 1984 s-a pus problema foarte clar a răsturnării lui Ceauşescu”, declara Radu Nicolae.

Nicolae Iosub, fost ofițer DSS – Contrainformaţii militare, audiat ca martor: „(…) Din supravegherea informativă a acestuia (n.r. – generalul Kostyal), cât şi în urma materialelor prezentate de departamentul tehnic în urma ascultării unor conversaţii a rezultat că gl. Kostyal avea legături cu fostul ministru al apărării Ion Ioniţă, cu căpitanul de rangul I Radu Nicolae şi, prin acesta din urmă, cu profesorul Virgil Măgureanu, gl. Nicolae Militaru, poate chiar ca element principal. Practic cercetările noastre au pus în evidenţă existenţa unei aşa-zise reţele mai vaste decât se bănuia, astfel încât au fost intensificate cercetările. (…) eu am constatat că cercul relaţional al generalului Kostyal de interes operativ se extinsese şi asupra lui Ion Iliescu şi altor persoane, astfel încât am schimbat denumirea codificată a lucrării în „Corbii” (….) 

Din cadrul grupului supravegheat am remarcat activitatea deosebită a generalului Militaru Nicolae şi Radu Nicolae, a cărui soţie era verişoară cu ambasadorul României în Turcia, Vasile Patilineţ. Am remarcat că Radu Nicolae era un om de legătură cu profesorul Virgil Măgureanu, alipit şi el grupului. Ca o paranteză, vreau să menţionez că gl. Militaru Nicolae fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informaţii al Armatei Sovietice într-o perioadă în care se afla în Dobrogea, unde se desfăşura o aplicaţie pe hartă cu statele-majore ale armatelor ţărilor din cadrul Tratatului de la Varşovia (….) 

Din această grupare mai făcea parte şi gl. Pletos cu nume de cod Petre, care era locţiitor al comandantului Armatei I. În cadrul măsurilor de influenţare pe linie de partid, după deconspirarea grupului, acesta a primit o funcţie inferioară, din care practic nu mai putea acţiona pe linie militară. Mai mult, a fost îndepărtat din Bucureşti şi trimis să activeze la construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră (….) 

Eu precizez că mă ocupam cu prioritate sau mai degrabă de personajele cu calitate militară, iar de cele civile se ocupa unitatea specială UM 0110. Aşadar, deşi cunosc că din grup făcea parte şi Ion Iliescu, acesta era supravegheat informativ de unitatea menţionată mai sus.” 

Mihail Montanu, membru CFSN, declaraţie de martor: „Din câte cunosc, începând cu anul 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu, Ion Rusu, Ion Ioniţă, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Cazemir Ionescu, Virgil Măgureanu, generalul Şarpe, Mircea Dinescu care au început să organizeze nucleul de reflexie şi organizare a unei structuri politice, în perspectiva unor schimbări ce aveau să survină în România. 

Totul trebuie privit în contextul general european, inclusiv perestroika gorbaciovistă. Aşa se explică faptul că la 22.12.1989, Ion Iliescu, Petre Roman şi alţi componenţi ai nucleului dur civil au fost imediat primiţi la sediul MApN şi recunoscuţi ca lideri politici. Sosirea grupului Iliescu la MApN s-a făcut pe un teren fertil, dacă e să mă explic în mod plastic. Aş spune că s-a făcut inserţia între partidul comunist şi partidul comunist.” 

Paul Negruți, membru FSN, declaraţie de martor: „Cu privire la procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu îmi amintesc faptul că, în 24 decembrie 1989, seara, toate persoanele aflate în camera de consiliu a MApN, au hotărât împuşcarea soţilor Ceauşescu, motivându-se că doar în acest fel se pot linişti lucrurile în ţară. Aceste persoane au fost Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Silviu Brucan, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Mihai Montanu, Florin Bădilici, Manole Gheorghe, Mihai Lupoi, Mihai Ispas, Liviu Caţichi, Gelu Voican Voiculescu, Sergiu Nicolaescu şi numeroşi generali, între care amintesc pe Militaru, Stănculescu, Chiţac.” 

Conform propriilor declarații, în 1984, Nicolae Militaru s-a internat la Spitalul „Elias” unde l-a reîntâlnit pe Ion Iliescu care venise într-o vizită la Valter Roman. După întâlnirea cu Ion Iliescu, Nicolae Militaru a început să contacteze personalități politice și militare ale regimului comunist care se puteau angaja în derularea unui complot politico-militar prin care urma să fie înlăturat de la putere Nicolae Ceaușescu. 

Ion Iliescu, ultimul pe lista CFSN, primul politician la masa generalilor apropiați de Moscova

În data de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 22.30, Iliescu Ion a transmis, prin intermediul Televiziunii Române, Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din care reținem: „Dragi concetăţeni, am primit mandatul ca să dau citire comunicatului către ţară al recent constituitului CFSN. Cetăţeni şi cetăţene, Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţi ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rînd, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale. (…) Se deschide o pagină nouă în viaţa politică şi economică a României. În acest moment de răscruce am hotărît să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării (…) întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonîndu-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale. În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. (…) În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general Ştefan Guşe, general Victor Stănculescu, Aurel-Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marţian, căpitan Lupoiu Mihail, general Voinea, căpitan de rangul I Dumitrescu Emil, Neacşa Vasile, Ciontu Cristina, Baciu Marian, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Negriţiu Paul, Manole Gheorghe, Cazimir Ionescu, Adrian Sîrbu, Cîrjan Constantin, Domokos Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Bucurescu Valeriu, Ion Iliescu.”

Ion Iliescu a precizat atunci că structura prezentată este „provizorie, gîndită într-un mod foarte operativ. Lista rămîne deschisă. (…) Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii.”

Adevărul este că, în acele momente, singurele persoane care puteau să acopere vidul de putere era gruparea lui Ion Iliescu. Cealaltă variantă ar fi fost întoarcerea lui Ceaușescu. Lucru nedorit nici de populație, nici de puterile străine. Practic, populația îl acceptase pe Ion Iliescu încă din 20 decembrie când, la balconul Operei din Timișoara, a fost anunțat ca succesor al lui Ceaușescu.

De ce a mai fost nevoie să moară oameni nevinovați? Din dorința unora de a-și șterge trecutul și a-și justifica preluarea puterii? Sau din ordinul Moscovei pentru a-și ascunde implicarea în evenimentele din decembrie 1989? Sau poate lucrurile sunt mai simple și toate s-au întâmplat din cauza confuziei generale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.