„Caprele care leşină” fac parte dintr-o specie care a suferit o mutaţie genetică. Ele provin din statul american Tennessee şi atunci când se sperie „îngheaţă” pur şi simplu şi se prăbuşesc. După câteva secunde se ridică de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Practic, de fiecare dată când corpul acestor animale secretă adrenalină în exces, în urma unei sperieturi, muşchii paralizează. Ele cad brusc din picioare şi zac, ca moarte, timp de vreo 10 secunde. Acest fenomen nemaiîntâlnit în lumea necuvântătoarelor este cauzat de o eroare genetică ereditară, numită miotonie congenitală. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că „leşinul” este doar fizic, caprele rămânând conştiente în tot acest timp. De asemenea, ele nu simt nici un fel de durere.
Animalele rămân conştiente şi nu suferă
În trecut, fermierii care aveau animale scumpe obişnuiau să ţină şi una-două astfel de capre în ogradă, iar dacă peste noapte se apropiau prădătorii, aceştia se mulţumeau cu animalele leşinate şi le ignorau pe celelalte, care aveau timp să fugă.
Această ciudăţenie a naturii atrage an de an mii de vizitatori în Tennessee, unde există chiar şi un festival al „caprelor care leşină”.
Caracteristicile rasei
„Caprele care leşină” sunt puţin mai mici decât cele obişnuite – măsoară 43-64 cm în înălţime. Ochii lor au dimensiuni mari în comparaţie cu trupul, iar blana, scurtă sau lungă, poate avea mai multe culori, în special negru şi alb.
Aceste capre sunt crescute atât pentru carne, cât şi ca animale de companie, dar şi pentru factorul de divertisment pe care îl oferă datorită ciudăţeniei lor. Speranţa de viaţă e de 12-15 ani.