„Ieri şi astăzi Romînia a repurtat două victorii remarcabile la nivelul Parlamentului European, prin votul din CONTI şi comisia LIBE, acordat candidatului României, Laura Codruţa Kovesi. Felicit parlamentarii PNL şi pe cei din familia PPE, pentru efortul remarcabil pe care l-au depus. Astăzi, în comisia LIBE, cinci europarlamentari PNL au votat, chiar dacă nu sunt membri şi şi-au exprimat votul în favoarea candidatului român”, a spus Orban.

Preşedintele PNL a continuat: „Condamn ferm atitudinea de sabotaj realizată de coaliţia majoritară PSD-ALDE care au trădat atât România şi a orchestrat o campanie de denigrare şi dezinformare la nivelul PE, împotricva candidatului român la funcţia de procuror şef”.

Liderul PNL a somat Puterea să înceteze orice demers la nivelul Consiliului şi al PE, în ceea ce priveşte procedurile ulterioare care privesc numirea procurorului european.

Membrii Comisiei LIBE (libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne) din cadrul Parlamentului European au votat, miercuri, candidații pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European. Laura Codruța Kovesi a obținut cel mai mare număr de voturi, 26, fiind urmată de candidatul francez, Jean-Francois Bohnert.

Citeşte şi: Șoc în fotbalul românesc! Pompiliu Popescu, medicul și confidentul Generației de Aur, a fost operat la plămâni! Suferința doctorului care a „reparat” picioare și a salvat vieți

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.