„Am să mă abţin de la declaraţii politice. Asigurarea unui trai mai bun clar că îl facem şi avem aceste majorări de pensii şi salarii. Esste în atenţia noastră şi majorarea acestei alocaţii, dar în grija Ministerului Muncii sunt foarte multe categorii”, a spus Budăi, dând exemplu majorări de 500 la sută pentru invalizi, veterani de război.

El a precizat că toate aceste majorări au fost date tot pentru creşterea nivelului de trai a familiei, per ansamblu, nu a copilului.

„Noi analizăm, cifrele vor fi puse pe masă. Nu trebuie strict pentru alocaţia copilului, familia per total, să facem ceva pentru ea, nu strict pentru copii. Ne gândim şi când vom avea cifrele, le vom dezbate”, a spus ministrul.

Robert Sighiartău, deputat PNL, l-a acuzat pe ministrul că spune „teorii”. „Au trecut doi ani de zile, aţi promis majorarea alocaţiilor, vorbim de 4 milioane de copii. Nu este o prioritate”, a spus el.

Un deputat PSD din comisie i-a atras atenţia lui Sighiartău că provine dintr-un partid care nu făcea, în 2009, ceea ce face acum actuala Putere.

„Din 2012 guvernaţi, s-au majorat alocaţiile, de atunci, tot printr-un proiect PNL”, a răspuns Sighiartău.

El a continuat: „O să daţi explicaţii în faţa românilor, nu în faţa mea. În faţa copiilor. Spuneţi că nu este o prioritate”, a spus deputatul PNL.

„Nu am spus că nu este o prioritate, asta ai interpretat dumneata”, a replicat ministrul.

Majorarea alocațiilor pentru copii, prevăzută într-un proiect de lege al PNL a fost respinsă de Senat. Proiectul de lege va fi supus votului în Camera Deputaților, for decizional.

PNL a criticat dur votul de respingere, din Senat.

”Creşterea alocaţiilor pentru copii – prioritate pentru România, mai puţin pentru PSD-ALDE-UDMR! Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat împotriva dublării alocaţiei pentru copii și indexării alocației cu rata inflației. Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat cu cinism împotriva copiilor. Am depus anul trecut la Camera Deputaţilor două propuneri legislative care vizează creșterea alocației pentru copii și indexarea alocației cu rata inflației. Am adus argumente demografice pentru susţinerea acestor propuneri şi am prezentat un calcul pentru a se cunoaşte şi impactul bugetar”, a transmis deputatul Robert Sighiartău, după votul din Senat.

În prezent, alocaţiile copiilor au valoarea de 200 de lei pentru copiii până în 2 ani şi valoarea de 84 de lei, lunar, pentru copiii între 2 şi 18 ani.

FOTO: Vlad Chirea


Citeşte şi: Rețeaua doctorilor falși se extinde și în spitale publice! O femeie de 30 de ani și-a inventat o diplomă de medic și lucrează de 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov!


 

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
ȘOC! Cum arată ACUM amanta lui Marica de la hotel. Transformarea e IREALĂ!
Playtech.ro
ȘOC! Cum arată ACUM amanta lui Marica de la hotel. Transformarea e IREALĂ!
”Au sânge pe mâini”. Indignare în Polonia, după moartea unei femei căreia i s-a refuzat un avort, deși inima fătului încetase să bată
Observatornews.ro
”Au sânge pe mâini”. Indignare în Polonia, după moartea unei femei căreia i s-a refuzat un avort, deși inima fătului încetase să bată
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer