Acuzațiile aduse generalului Gheorghiță Vlad de procurorii DNA

Update 12:00 Vlad Gheorghiță a ieșit de la audierile DNA fără să facă vreo declarație.

Update 11:45 Procurorii militari ai DNA i-au adus la cunoștință, pe 2 iunie 2026, generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, calitatea de suspect într-un dosar penal în care este acuzat de „complicitate la uzurparea funcției”.

„La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, i-au adus la cunoștință generalului VLAD GHEORGHIȚĂ, șef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.”, a precizat DNA.

Seful Statului Major al Apararii, General Gheorghita Vlad, în fața DNA - 2 iunie 2026Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Potrivit DNA, în iulie 2025, acesta ar fi contribuit la emiterea și semnarea unei solicitări către Ministerul Educației pentru suplimentarea numărului de locuri bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, deși o astfel de solicitare era, conform legislației, „atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane” din cadrul MApN.

Conform anchetatorilor, documentul emis în aceste condiții ar fi dus la:

  • suplimentarea cu 20 de locuri la buget;
  • promovarea unor candidați admiși inițial pe locuri cu taxă pe locuri finanțate de stat;
  • crearea unui „folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați”.

DNA susține că astfel „ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale”.

Procurorii mai arată că, după finalizarea studiilor, trei dintre beneficiarii acestor locuri urmau să fie încadrați ca ofițeri în cadrul MApN.

„Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, concluzionează DNA.

Gheorghiță Vlad are calitate de suspect

Update 10:22 Surse judiciare au informat pentru Libertatea că Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, are calitatea de suspect.

Update 10:10 „În acest moment, Direcția Națională Anticorupție desfășoară activități specifice de verificare. Pentru a nu influența acțiunile aflate în desfășurare, Statul Major al Apărării nu poate face comentarii suplimentare. Instituția cooperează pe deplin cu autoritățile abilitate și va comunica informațiile care pot fi făcute publice, în condițiile legii.”, a transmis Statul Major al Apărării.

Potrivit imaginilor difuzate de Antena 3, generalul a sosit la audieri îmbrăcat în ținută civilă și însoțit de avocat, fără a face declarații presei.

La sosirea la sediul DNA Militar, Gheorghiță Vlad nu a oferit explicații privind motivul prezenței sale și nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Până în acest moment, nici DNA și nici Ministerul Apărării Naționale (MApN) nu au transmis un punct de vedere oficial referitor la contextul audierii.

Surse judiciare au indicat pentru Libertatea faptul că ar putea fi vorba despre un dosar de trafic de influență, în legătură cu posibile angajări în cadrul MApN după finalul anului 2023.

Primele informații arată că dosarul în care a fost citat înaltul ofițer ar fi în lucru încă din toamna anului trecut și ar viza posibile fapte de abuz în serviciu și trafic de influență. Anchetatorii ar analiza modul de desfășurare al unor concursuri de angajare din cadrul Armatei.

Cine este Gheorghiță Vlad

Gheorghiță Vlad ocupă funcția de șef al Statului Major al Apărării din 30 noiembrie 2023, fiind cel mai înalt grad militar din Armata României.

Anterior, acesta a deținut mai multe funcții importante în cadrul armatei:

  • locțiitor al șefului Statului Major al Apărării
  • locțiitor pentru operații și instrucție (2020–2022)

DNA Militar investighează fapte de corupție și infracțiuni comise de cadre militare sau în legătură cu structurile de apărare ale statului.

Până la acest moment, ancheta în care este vizat Gheorghiță Vlad nu a fost detaliată oficial.

Ancheta este în desfășurare.

Știre în curs de actualizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.