Fostul ambasador al României la Washington, punctual ca un ceas elveţian, a ajuns la sediul Ringier fix la ora stabilită. A coborât destins din maşină şi a intrat jovial în redacţia Libertatea.ro. Pe drumul până la locul unde urma să aibă loc interviul a dat mâna cu toţi oamenii care i-au ieşit în cale, s-a prezentat şi a schimbat câteva vorbe cu ei.
Discuţia cu Mircea Geoană, programată iniţial pentru 60 de minute, a durat aproape o oră şi jumătate, timp în care politicianul a consumat doar o cafea cu lapte fără zahăr.
Domnule Geoană, aţi fost un copil cuminte sau un copil problemă?
Eram relativ liniştit, citeam mult, în schimb, ca să-mi consum energia, făceam mult sport, chiar şi de performanţă, la Palatul Cotroceni (e o chestiune de destin, să sperăm că se va împlini). Făceam şi eu tot felul de prostii. Erau bătăi între cartiere, între găşti, iar odată am păţit o chestie simpatică în Cişmigiu, le puneam tot soiul de obstacole rivalilor noştri, iar într-o zi m-am lovit la gât într-o sârmă pusă tot de noi pentru ceilalţi. Dar nu cred că le-am dat de cap părinţilor mei prea mult.
Aţi luat vreodată bătaie de la ei?
Tata mă mai altoia, era o fire un pic mai aspră. Pe vremea aia ţi-o luai cu cizme, d’astea militare, am luat vreo două. Plus nişte curele… În schimb, noi nu ne-am atins niciodată copiii. Nu cred în teoria conform căreia unde dă un părinte creşte.
Ce poreclă aveaţi când eraţi mic?
Păi, în şcoala generală eram mai dolofan aşa, motiv pentru care eram alintat cu Grasul, Grăsuţul, alte derivate. Ulterior, în adolescenţă, graţie sportului, m-am subţiat şi m-am înălţat, aşa că m-am ales cu altă poreclă: Ţeavă.
Când aţi sărutat prima dată o fată?
Eee.. La 14 ani. Cati o chema.
Dumneavoastră alergaţi după fete sau invers?
Au fost cazuri când alergam eu după ele şi nu reuşeam, dar şi cazuri când alergau ele după mine şi reuşeau. Ambele variante au funcţionat de minune.
Cum se cucereau fetele în anii 70-80? V-aţi ars vreodată din dragoste?
Irezistibil era trucul cu discul la subraţ. Veneai frumos cu discul la vedere şi aşteptai să atragi atenţia fetelor, aşteptai să vină una să te invite la ceaiul de sâmbăta. Eu obişnuiam să împrumut discuri cu formaţiile în vogă de la un prieten al cărui tată lucra la Tarom, ceea ce însemna mare lucru pe vremea aia. Dacă aveai un disc cu Pink Floyd sau cu Queen, erai cineva. Dar m-am perpelit şi eu de vreo două ori, am suferit destul din dragoste.
Pe soţia dumneavoastră cum aţi cucerit-o?
Într-o manieră absolut simpatică. Era prin 1981-1982 şi m-am dus cu un grup de prieteni la Predeal, să învăţ să schiez. Şi, ca orice începător, mi-am format echipamentul împrumutând diverse piese de la vreo 3 colegi diferiţi. Aşa se face că aveam un fes verde, o canadiană din aia făcută în casă, cu nişte „cârnăciori” pe post de mâneci, de culoare maro, cu pantaloni roşii şi cu clăpari galbeni sau portocalii. Eram ca o sperietoare de ciori pe câmp.
Astfel echipat, m-am nimerit lângă soţia mea, la coadă, la telecabină, iar atracţia a fost instantanee. Practic, cucerirea s-a făcut în telescaun, la Predeal.
Cum a fost nunta?
Am făcut nunta la Casa Armatei. Am tras o spaimă zdravănă cu o noapte înainte, când cineva l-a sunat pe tata să-i spună că petrecerea nu poate avea loc acolo, pentru că sunt prea mulţi invitaţi, iar zgomotul de la muzică o să afecteze clădirea, şi aşa una şubredă la vremea aceea. Am intrat în panică, dar s-a rezolvat.
Îmi mai amintesc că o călcam mereu pe voal pe nevastă-mea şi că, la petrecere, a fost o mare competiţie între muzica oltenească (din partea părinţilor mei) şi cea machedonească (familia Mihaelei). Iarăşi foarte simpatic a fost că l-am rugat pe Adrian Sârbu, la vremea aceea, regizor la Sahia Film, să ne dea şi nouă un cameraman să filmăm nunta, lucru destul de rar pe atunci. Ne-a dat, dar a doua zi când am vrut să vedem caseta, am văzut numai „purici”. Nu se trăsese nimic.
Aţi făcut nuntă cu dar?
Da, şi chiar am ieşit un pic pe plus. S-a dovedit atunci că machidonii sunt mai generoşi decât oltenii (râde). Apoi, pe post de lună de miere am mers la mare o săptămână, la Mamaia. Cam asta însemna luxul pe vremea aceea.
Care a fost cel mai fericit moment din viaţa dumneavoastră?
Fără îndoială, naşterea copiilor mei, a lui Alexandru şi a Anei Maria. Nu există un moment mai frumos decât când Dumnezeu şi soţia îţi dăruiesc un copil. Îmi amintesc, din copilăria lor, că eram la Minister, la Externe, şi veneam seara acasă special ca să-i fac baie lui Alexandru – numai eu făceam asta! Îmi suflecam mânecile, îi făceam baie, apoi plecam înapoi la muncă. La Ana Maria nici n-aveam apă caldă, încălzeam pe aragaz. Într-o astfel de ocazie, întrucât oala cu pricina avea mânere şubrede, mi-am ars destul de rău mâinile. Dar sunt amintiri minunate.
Aţi avut emoţii la naşterea lor?
Aoleu, imense. Am avut emoţii uriaşe. Mai ales că eu nu prea suportam spitalele. Ştiţi teoria că un copil devine gelos când i se naşte un frăţior. Îmi amintesc, când am adus-o pe Ana Maria acasă, ea „i-a adus un cadou” lui Alex. Zis şi făcut, el a fost foarte vesel la început, bucuros de cadou, pentru ca, mai pe seară, să ne pomenim cu el: „Bine-bine, gata, ne-am jucat, da’ acum când pleacă acasă?”
Când v-aţi îmbătat ultima oară?
Am făcut-o lată de tot la 18 ani. Eram la un chef cu nişte prieteni şi le-am amestecat prost: vodcă, martini, vin. Mi-a fost aşa de rău, două zile după aceea nu am mai fost om, încât am zis că nu mai beau aşa de mult în viaţa mea. Mai beau un pahar în plus la o nuntă, o petrecere, dar niciodată în exces.
Aţi fumat?
Da, m-am apucat în liceu, ştiţi cum e, anturajul, ideea că eşti mai bărbat dacă fumezi… Apoi am avut o experienţă, în urma unui joc de baschet, m-am sufocat, nu mai puteam să respir. Mi-a intrat asta în cap şi ulterior, am lăsat-o mai moale cu ţigările, până când m-am lăsat de tot.
Marijuana aţi încercat?
Nu, nu am ajuns până acolo. Şi nici nu mi s-a propus.
Cum a fost ca arbitru de fotbal?
Am fost şi central, şi tuşier. Am arbitrat la nivelurile inferioare până în 1989, când Revoluţia a întrerupt ceea ce se anunţa a fi o ascensiune fulminantă în arbitrajul românesc. Mi-a prins bine şi acea experienţă. Era mai urât când arbitram la linie, dacă dădeai un offside care nu convenea celor vreo 50 de suporteri din tribune, te trezeai cu tot felul de apelative. Dar n-am fost fugărit niciodată de suporteri sau de jucători. Mi s-au sugerat şi blaturi, dar n-am dat curs. Miza era o canistră de benzină, lucruri dastea.
Ţineţi cu Dinamo?
Nu, simpatia mea se împarte între Rapid şi Ştiinţa Craiova. Părinţii mei ţineau cu Craiova, iar eu am fost mereu fanul echipelor mai mici, am o simpatie aparte pentru ele. Când am timp, mă mai duc la meciurile Rapidului, sau, atunci când au meciuri în Bucureşti, la partidele Craiovei sau ale Timişoarei. Dintre jucători, Dobrin m-a impresionat cel mai mult, este de departe cel mai bun jucător român din istorie. Păcat că a ratat şansa transferului la Real Madrid, l-ar fi făcut şi mai mare decât a fost.
Clasica întrebare cu insula. Sunteţi naufragiat pe o insulă pustie, împreună cu Traian Băsescu, Elena Udrea şi Marko Bela. Nu puteţi salva decât unul. Pe cine salvaţi?
Pe Marko Bela, pentru că minorităţile naţionale trebuiesc apărate.
Sunteţi favorit la casele de pariuri în cursa pentru Cotroceni. Le-aţi recomanda românilor să-şi investească banii în dumneavoastră, pe timp de criză?
Da? Ce cotă am? 1.80. Păi, eu sunt o investiţie mai puţin spectaculoasă, dar mai sigură.
De ce l-ar vota românii pe Mircea Geoană?
La ora asta, e un masiv vot negativ la adresa actualului preşedinte. Preocuparea mea e să transform acest vot negativ într-unul pozitiv pentru Mircea Geoană. Sunt mai potrivit pentru România în acest moment. Evident, nu există un lider ideal. Dar, după 5 ani de scandal, e nevoie de o personalitate, ca om, care să-i adune pe români, nu să-i dezbine.
Credeţi că Traian Băsescu percepe duelul cu dumneavoastră ca pe unul în care are un avantaj clar, doar pentru că v-a mai învins înainte?
Dacă el asta crede, atunci are o problemă. Eu îl las să creadă că are un ascendent asupra mea.
În termeni de tenis, cum vedeţi finalul „meciului” dumneavoastră cu Traian Băsescu?
Acum îl bat în două seturi. Tie-break în primul set şi 6-4 în cel de-al doilea.
Adică 60 la 40 în turul 2?
Aşa spun eu.
Mircea Geoană, pe scurt, despre…
… Marian Vanghelie – Perfectibil
… CV Tudor – Absolvent la Sava, nu pot să vorbesc urât de el
… Dinu Patriciu – un arhitect talentat, a fost profesorul soţiei mele
… Dan Voiculescu – mai mult decât Grivco
… Cozmin Guşă – un politician care s-a maturizat
… Adrian Mutu – un pic din povestea Meşterului Manole
… Mircea Badea – genial
… Sorin Oprescu – un medic bun
… Crin Antonescu – un băiat de caracter
… Gigi Becali – un machidon adevărat
… Elena Udrea – a treia Elena
… Valentin Stan – o minte de politică externă cum sunt puţine în România
… Sorin Ovidiu Vântu – un jucător sofisticat
… Adrian Năstase – cel mai bun prim-ministru din ultimii 20 de ani
… Ion Iliescu – cel mai important om de stat din ultimii 60 de ani
… Traian Băsescu – un viitor fost preşedinte