Situație tensionată într-un sat din Timiș, unde întreaga comunitate este în izolare, inclusiv angajații primăriei și primarul. 

În doar câteva zile, au fost șapte cazuri de infectări cu coronavirus. Bolnavii intraseră în contact cu cel puțin 21 de persoane, iar un bătrân de 73 de ani a murit. Un alt pacient infectat a fost luat cu ambulanța și internat la Spitalul Județean din Timișoara pentru două zile, până să fie depistat pozitiv și transferat la „Victor Babeș”, clinica de boli infecțioase din Timișoara . Criza s-a declanșat în etape.

Suspiciune de pneumonie

Duminica trecută, un bărbat din localitatea Sacoșu Turcesc, din județul Timiș, a chemat ambulanța pentru că se simțea foarte rău. 

„Medicii au constatat că are simptome de pneumonie. Intenția cadrelor medicale a fost să îl ducă la Spitalul CFR din Timișoara, dar până la urmă a fost internat la Spitalul Județean. Acolo i s-a făcut testul pentru coronavirus, iar acesta a ieșit negativ. Bărbatul a stat internat două zile la Spitalul Județean, după care testul a fost reluat și a ieșit pozitiv”, povestește pentru cititorii Libertatea primarul din localitate, Adrian Koller. 

După al doilea test, pacientul a fost transferat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Slujbă la Biserica Penticostală

Înainte să intre în contact cu medicii de pe ambulanță, cu cei de la Spitalul Județean, pentru ca peste abia două zile să fie depistat pozitiv, omul a intrat în contact și cu localnicii din Sacoșu Turcesc. 

Bărbatul face parte din comunitatea penticostală și, pe 22 martie, a fost la o slujbă la biserica din localitate. Primarul a încercat să refacă traseul omului în comunitate ca să înțeleagă cum de s-a extins boala atât de repede.

„El a fost plecat până anul trecut, a muncit în Londra, dar anul trecut a venit în octombrie. Nu a mai fost deloc plecat de anul trecut. Din ce informații am eu, în urmă cu două săptămâni la Biserica Penticostală, unde a fost și persoana de 73 de ani care a decedat, a fost o întâlnire. Nu au fost foarte mulți. Cred că a fost și pacientul depistat pozitiv. S-ar putea de acolo de la biserică, unde a venit și un pastor din Timișoara, acolo s-ar putea să fie un fir al infectărilor din localitate.”

”Mi se încinge telefonul”

Așa se face că în doar două săptămâni, localitatea ce numără o mie de locuitori a ajuns la un pas de carantină. Doi dintre cei șapte oameni depistați pozitiv sunt angajați ai Primăriei Sacoșu Turcesc și au fost duși la Spitalul „Victor Babeș”, împreună cu membrii familiei.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Din cauza îmbolnăvirilor, primăria s-a închis și ea. Toți angajații sunt în izolare, la domiciliu.

„ Eu sunt bine, acasă, în izolare, cu familia. Momentan sunt bine, ce să zic. Mi se încinge telefonul.”, spune primarul din Sacoșu Turcesc.

Edilul Adrian Koller a cerut autorităților carantină totală în localitate. Până la o decizie a oficialilor de la centru, autoritățile locale au impus restricții de circulație. Nu mai pot intra în localitate decât mașinile cu provizii.

„Comitetul Județean a înaintat către MAI propunerea de intrare în carantină. Așteptăm ordinul”, a  explicat edilul.

Dacă MAI acceptă solicitarea autorităților timișorene, Sacoșu Turcesc ar fi a doua comunitate în carantină, după Suceava și localitățile limitrofe.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI