Cei 143 de pasageri ai zborului AA1716 de la Greensboro la Aeroportul Internațional Dallas-Fort Worth (Texas) se pregăteau de decolare când o bubuitură puternică a zguduit avionul. Un camion de gunoi intrase în Boeingul companiei American Airlines!

„Iată ceva nou pentru aceia dintre noi care călătoresc cu avionul”, a scris pe X antrenorul de baschet Steve Forbes, aflat printre pasageri.

El a spus că incidentul s-a simțit ca un cutremur: „Stau în avion, în Greensboro, și mă pregătesc de plecare. Avionul începe să se clatine violent. Este un cutremur? Nu, doar o mașină de gunoi a intrat cu viteză în aparatul de zbor”.

Potrivit imaginilor de la fața locului, o parte din mașina de gunoi, care era operată de un contractor American Airlines, s-a rupt și a rămas înfiptă în aripa stângă a aeronavei.

Pasagerii au fotografiat modul în care echipajul Boeing, personalul aeroportului și poliția au înconjurat avionul, au inspectat și fotografiat daunele.

„Aeronava a fost scoasă din funcțiune pentru lucrări de întreținere”, a explicat un purtător de cuvânt al American Airlines.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Toți pasagerii și cei șase membri ai echipajului (doi piloți, patru însoțitori de zbor) au trebuit să părăsească avionul și să se întoarcă la aeroport.

Zborul către Dallas a fost reprogramat peste câteva ore, cu o nouă aeronavă. American Airlines a cerut scuze: „Mulțumim membrilor echipei noastre pentru profesionalismul lor și le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerile create”.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI