Nebunia de la cimitir a început puţin după ora 8.00 dimineaţa, când paznicii au primit ordine stricte să nu lase pe nimeni să intre. Şi asta pentru că mormintele cuplului dictatorial urmau să fie deschise pentru ca, mai apoi, legiştii să efectueze teste ADN pentru a afla identitatea celor două personaje îngropate acolo. Echipaţi în combinezoane sterile şi cu măşti pe figuri, legiştii au scos la lumină, după mai mult de două decenii, rămăşiţele pământeşti ale cuplului dictatorial, operaţiune filmată de un cameraman angajat de Mircea Oprean, ginerele Ceauşeştilor. Surse apropiate anchetatorilor ne-au dezvăluit că din ceea ce odată a fost trupul lui “nea Nicu” au ajuns la IML craniul, mandibula în care a rezistat o lucrare dentară din aur, tibia piciorului drept, găurită de un glonte, şi coloana vertebrală.

Oasele Elenei erau degradate

Din osemintele “coanei Leana” au fost luate câteva coaste,Nicolae şi Elena Ceauşescu craniul – găurit de gloanţe în partea dreaptă – şi coloana vertebrală. “În cavoul lui din beton, trupul s-a păstrat bine. În căciula din astrahan, în palton şi în pantoful drept erau urme de gloanţe. Trupul şi hainele ei însă nu s-au conservat atât de bine, din cauza faptului că mormântul este undeva la umbră, unde solul este mult mai umed. Pentru identificarea celor doi se va face ADN-ul, care va fi comparat cu al lui Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae, şi cu cel al lui Valentin, fiul cuplului, care vor da şi ei probe în acest sens”, ne-au declarat surse apropiate anchetei.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

La finalul cercetărilor ştiinţifice, osemintele soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu vor ajunge tot într-un mormânt din Cimitirul Ghencea. “Familia va cumpăra un alt loc la Ghencea, în care îi va îngropa pe amândoi”, a declarat Oprean, cel care va suporta toate costurile legate de efectuarea ADN-ului, sumă care se va ridica la aproximativ 6.000 de lei. “Nu s-a lămurit nici un Acestea sunt hainele cu care dictatorii au fost îngropaţimister. Eu înclin să cred că sunt ei, dar, până nu se face ADN-ul, nu sunt convins sută la sută. Am îndeplinit, astfel, ultima dorinţă a Zoiei (n.r., fiica soţilor Ceauşescu), dar toată lumea vrea adevărul. Azi am dezgropat neomenia celor care s-au erijat în conducătorii ţării”, a adăugat Oprean la ieşirea din cimitir, imediat după deshumarea socrilor săi.

Ce se întâmplă dacă nu sunt rămăşiţele soţilor Ceauşescu?

Dacă proba ADN dovedeşte că soţii Ceauşescu nu sunt îngropaţi în Cimitirul Ghencea, în mod automat, devine o necunoscută locul în care sunt cadavrele. Mai mult, s-ar putea pune sub semnul întrebării chiar executarea Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu sau anumite date esenţiale legate de acest eveniment petrecut, după toate probabilităţile, la 25 decembrie 1989.

Aşa arătau, ieri, locurile de veci ale dictatorilor, după ce medicii legişti au scos rămăşiţele. Mormântul Elenei Ceauşescu (foto stânga) a fost refăcut, iar cel al lui Nicolae (dreapta) a fost imediat acoperit cu lumânări aduse de nostalgici Aşa arătau, ieri, locurile de veci ale dictatorilor, după ce medicii legişti au scos rămăşiţele. Mormântul Elenei Ceauşescu (foto stânga) a fost refăcut, iar cel al lui Nicolae (dreapta) a fost imediat acoperit cu lumânări aduse de nostalgici

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Apoi, pentru că fără cadavre nu se pot elibera documente de constatare a morţii, acte medico- legale sau adeverinţe de înhumare, toate acestea, vehiculate intens până acum şi depuse inclusiv la Mircea Opreandosarul deshumării, ar putea fi false. Ar putea atrage răspunderea penală cel puţin a celor care au întocmit documentele menţionate.

Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu: «Au pus sub ei rumeguş»

Mircea Oprean (foto), soţul Zoiei Ceauşescu, a declarat, ieri, la ieşirea de la Cimitirul Ghencea Civil, că socrii săi au fost îngropaţi de nişte păgâni. “Nu numai că au fost criminali, dar s-au purtat cu nişte cadavre ca nişte păgâni, au pus sub ei rumeguş”, a afirmat acesta supărat. În plus, Oprean susţine că a luat din sicriu căciula şi brâul socrului său.

Cum se fac testele ADN

“Tehnicile de laborator sunt laborioase şi diferă de la probă la probă. De pildă, muşchiul este disecat, iar oasele sunt sfredelite cu burghiul. Materialul genetic se păstrează cel mai bine în dinţi, care sunt protejaţi de smalţ”, ne-au explicat specialiştii în medicină legală.

Nu aveau voie să închidă cimitirul

Reprezentanţii Administraţiei Cimitirelor susţin că administratorul Cimitirului Gencea nu avea dreptul să interzică accesul oamenilor în interior. Cu toate acestea, se pare că firma de pază a lăcaşului a avut o înţelegere cu Mircea Oprean pentru a nu lăsa pe nimeni să intre în cimitir. Poliţiştii nu au intervenit însă pentru că nimeni nu a reclamat faptul că nu i s-a permis accesul.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Deshumarea, subiect în presa străină

Deshumarea fostului preşedinte român, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale, Elena, a fost intens mediatizată în presa străină.

Groparii au lucrat aproape trei ore pentru a scoate ramăşiţele, iar apoi pentru a reface mormintele

  • AFP scrie despre acest eveniment că este punctul final al unui demers început de familia dictatorului, în urmă cu 10 ani.
  • Reuters pune accent pe faptul că prelevarea probelor pentru testele ADN s-au făcut sub supravegherea soţului Zoiei Ceauşescu.
  • The Telegraph noteză că autorităţile s-au opus în cei 20 de ani să facă acest demers, fiind nevoie de o acţiune în instanţă.
  • Francezii care au comentat ştirea la News M6 nu văd rostul acestei acţiuni. “Au murit de 20 de ani. Oare nu şi-a imaginat cineva că mai sunt în viaţă, nu?”, scrie un cititor pe site- ul postului TV.
  • AP citează un muncitor care a săpat la deshumare şi care a povestit că Ceauşescu avea un palton gros, cu urme de sânge şi de gloanţe.

Nepotul din Scorniceşti a aflat totul de la televizor

Nepotul fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, din Scorniceşti, Olt, a aflat despre ce s-a întâmplat ieri la Cimitirul Ghencea Civil de la televizor.

Emil Bărbulescu, lângă bustul pe care l-a ridicat unchiului său

“E normal din punct de vedere creştinesc şi al curiozităţii să facă deshumarea. Eu sunt sigur că sunt acolo, dar trebuie să se convingă şi Valentin, pentru liniştea lui, să ştie unde să meargă cu o lumânare”, a declarat Emil Bărbulescu. Nepotul lui Ceauşescu a reuşit să monteze săptămâna aceasta un bust al unchiului său în curtea casei natale a fostului lider comunist din Scorniceşti.(Elena Alexandru)

4474-275595-122q.jpg

fotografii: Robert Hanciarec, Agerpres, imagini surprinse din elicopterul închiriat de Realitatea TV

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI