Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În pădurea de la marginea comunei prahovene Cornu, la 20 de minute de mers pe jos de drumul asfaltat, un bărbat din Câmpina a amenajat, în cel mai rustic mod cu putință, „sufrageria din spatele casei”, locul păstrat secret unde merge să gătească ciobănește, cum îi place să spună, la vatră, în ceaun și tigaie.
Cuprins:
Este felul în care Horia Petrovanu, antreprenor în viața de zi cu zi, se retrage din nebunia stilului de viață contemporan din care este nevoit să facă și el parte în prima parte a zilei, împărtășind cu cei peste unsprezece mii de prieteni virtuali momentele speciale trăite în amurg, lângă foc, în mijlocul naturii.
„E atât de simplu pentru oricine să iasă din casă”
Fiecare fotografie sau videoclip care surprinde ceaunul plin cu tocănița care fierbe tihnit deasupra jarului încins stârnește sute de reacții din partea comunității care urmărește postările câmpineanului. Mulți dintre urmăritori solicită locul exact unde se află „sufrageria” și își anunță prezența, dornici să participe la ospăț, doar că vizita nu se concretizează niciodată.
„Le e greu să iasă din zona de confort, dar e atât de simplu să o facă. E atât de simplu pentru oricine să iasă din casă. Îmi scriu mulți pe messenger că vin și ei, îmi cer să le păstrez mâncare, îmi cer să-i anunț și pe ei când mai ies, anunță că vin cu copilul, cu nevasta, cu prietenii, anunță că aduc bere, vin, mâncare doar să le gătesc eu, că arată senzațional. Bun, dar când e de plecat și le scriu, o dau cotită, nu prea mai vrea nimeni să iasă cu mine. Dar, cu siguranță, odată ajunși în pădure, le-ar plăcea enorm. Da, faptul că ieși din casă și ajungi pe coclauri, în natură, e suficient să îți iasă frumosul în cale. E frumosul peste tot, trebuie să deschizi ochii și ușa casei și să-l vezi”, spune Horia Petrovanu.
Unde se află sufrageria din spatele casei
„Sufrageria din spatele casei” s-a născut din nevoia de intimitate și de evadare. Copilărind în zona Câmpina-Cornu, Horia cunoaște în detaliu tot ce îi pot oferi dealurile și pădurile care mărginesc cele două localități din gura Văii Prahovei. Aproape de apă, ferit de drumeții de ocazie, prea în hățiș pentru hoții de fier vechi, dar suficient de aproape de oraș, locul este ideal pentru conceptul de bucătăreală rustică, neaoș românească.
„E un loc unde mai las una, alta pitite, cumva pe acolo, ca să nu le găsească hoții. Seara, după muncă, pentru că muncesc și eu ca tot omul în cursul zilei, că n-am găsit încă rețeta vacanței veșnice, evadez la pădure. Acolo, în sufragerie, am construit o masă cu un blat din piatră, un scăunel la fel, o vatră de foc, o măsuță de tocat legume, de tăiat. Am amenajat inclusiv o afumătoare unde lăsăm carnea câteva ore, la fum, înainte să o punem în ceaun. Este un pârâu aproape, este perfect acolo ca locație de ieșit și de gătit”, explică Horia.
Vizitatori are, doar că au patru labe și nu sunt mereu prietenoși. Hăituiți dintr-un loc într-altul, urșii se retrag adesea dinspre oraș, unde au învățat că au de mâncare, înspre pădure, chiar pe poteca din dreptul sufrageriei. „Am făcut pace cu ei. Eu nu-i bag în seamă, ei nu mă bagă în seamă. Până acum ne-am împăcat”, spune Horia, care recunoaște că în timpul drumețiilor în zone mai sălbatice din Bucegi sau Făgăraș a avut parte de experiențe care l-au lăsat fără trei corturi și fără saci de dormit.
Cu găinile, rațele și doi iepuri, pe malul Dunării, la cort
Pasiunea pentru gătit în natură nu a apărut peste noapte. I-a fost inoculată mai întâi de bunica sa, profesoară de educație fizică, o rebelă a timpului ei, și apoi de către părinții lui, care își petreceau vacanțele cu cortul la munte și pe malul Dunării, ocolind confortul marilor hoteluri.
„Mergeam cu bunică-mea pe dealuri, bunică-mea profesoară de sport foarte energică și atletă. Făcea schi, călărie, motociclism, avea o motocicletă, mi-aduc aminte că mergea în picioare pe o motocicletă pe stradă. Și ea mă ducea pe toate coclaurile și-mi spunea: «Hai să ne luăm la noi, să ne gătim ceva, să facem mâncare. Nu găteam acolo, dar întindeam o masă și îmi plăcea atmosfera aia de stat acolo la iarbă verde, sub copaci, unde mergeam. Apoi cu părinții mei mergeam în vacanțe, înainte de Revoluție, în acele trei săptămâni libere pe care le avea fiecare, jumătate la munte, jumătate la Dunăre sau în Deltă. Aveam acasă, ca orice om, câteva găini, vreo două rațe. N-aveai cu cine să le lași când plecai, așa că le luam cu noi, cu mașina. Și găinile, și rațele, plus doi iepuri. Mergeam la cort, acolo pe malul Dunării, unde, la fel, amenajam punctul unde intram în apă, groapa de foc, groapa de gunoi, un gard de stuf. Era ca un camping amenajat așa pentru noi, dar cu găinile care se plimbau peste tot și oua fiecare pe unde apuca. Așa am crescut”, povestește Horia Petrovanu.
„Pe mine mă strâng pereții”
De la aceste vacanțe la firul ierbii s-a dezvoltat pasiunea pentru gătit, dar nu între pereții unei bucătării clasice, ci în inima pădurii sau în vârful celui mai sălbatic pisc de munte. Tigaia și ceaunul au fost tot timpul în ranița de drumeț a câmpineanului, doar că la începuturi, felul principal de mâncare era celebrul parizer cu ou ochi, combinația care l-a salvat atât în studenție, dar și în escapadele de tinerețe cu gașca.
Mai târziu a dat peste rețetarul mamei, la care a adăugat în timp câte o foaie cu indicații primite de la prieteni care împărtășeau aceeași pasiune. Așa a ajuns să devină expert în tocănițe, iahnie, varză călită cu coaste afumate, omletă din zece ouă, toate preparate pe genunchi, pe lespede, pe un ciot de copac, la foc de lemne, în vatră improvizată.
„Ai de muncă la o ieșire din asta. De când ajungi și mergi să culegi lemne, să faci vatra, să arunci jarul vechi, dacă a rămas acolo, să mai construiești o băncuță, să faci o apărătoare de vânt, afumătoare, du-te la râu, adu apă, adu niște pietre. Ai activitate nonstop, n-ai timp să stai. Am pus pe foc ceaunul și acum gata, stau două ore. Nu, faci febră musculară de cât te tot ridici să amesteci în ceaunul ăla, să pui lemne. Dar uite așa uit de toate grijile de peste zi, de încurcăturile de la serviciu. Da, mirosul ăla de jar, de pământ, de lemn, pâlpâitul ăla al mâncării din ceaun, totul e ca un drog, recunosc”, se destăinuie aventurierul.
Horia Petrovanu mai spune că natura are puterea de a-l vindeca.
„Când ajung pe o pajiște, pe o albie de râu, îmi dau jos încălțările și merg desculț pe pietre sau prin apă ori pe iarbă, cred că asta mă vindecă, mă încarc cumva cu energia asta a pământului, a apei, sună ca un șablon așa, dar... Pe cuvânt de onoare, mă tăvălesc prin frunze și pup pământul. Aș fi murit repede dacă ar fi trebuit să stau în București, să ies seara la mall, iar în weekend să stau în casă să mă uit la televizor. Pe mine mă strâng pereții”, spune Horia Petrovanu.
Rețeta de aripioare de porc la ceaun
I-am cerut să dezvăluie secretul unuia dintre preparatele de mâncare preferate, pe care le-a gătit recent în sufrageria lui din spatele casei. S-a oprit la aripioare de porc la ceaun, mâncare grea, de toamnă-iarnă, pentru care e nevoie de ceva timp și de bere neagră.
„Ca să ajungi la aripioarele de porc, se înlătură osul gros de la picior. Rămâne un os subțire ca de pui și cu un mușchi lângă. E fraged și bun. Eu iau cam trei aripioare din acestea, pe care le fac la ceaun, cu bere neagră. Fierte în bere neagră. Întâi pun o lingură de untură. Îmi place să gătesc cu untură, nu cu ulei vegetal. Are alt gust și e mult mai sănătoasă grăsimea animală. Aripioarele se prăjesc puțin, cât să prindă o crustă - efectul Maillard se numește - ca să nu iasă zeama din ele. Le sigilez, să zic, cu o crustă, astfel încât să rămână înăuntru suculente. După care se adaugă bere neagră, câteva legume, o jumătate de ceapă roșie, un ardei iute, un pătrunjel, condimente, un fir de rozmarin, un cimbru și le lași să zacă acolo, la foc mic, să facă câte un «blop, blop, blop», să bolborosească așa un pic. Se fierb cam două, trei ore. La final, dacă pui osul în picioare în farfurie, cade pur și simplu carnea de pe el”, este rețeta oferită de Horia Petrovanu.
Cum se gătește în vase din fontă
În drumețiile sale pe munte sau la Dunăre, Horia folosește în special recipiente din fontă. „N-au moarte”, spune el, dacă sunt tratate cum trebuie, iar mâncarea nu se lipește, căpătând totodată un gust special imposibil de reprodus pe o plită clasică.
„Dacă le asezonezi, așa se numește, sunt pe veci. Le încălzești și le ungi cu o grăsime, când sunt fierbinți, la 200 de grade. Se formează o peliculă în stratul de metal. Se brunează, așa cum se bruna fierul înainte vremuri, ca să nu ruginească. Fierul forjat folosit la garduri nu se vopsea cu nimic. Îl încingi când îl modelezi și îl bagi în ulei. Uleiul intră în stratul lui și nu mai ruginește. Cu ceaunele se procedează la fel. N-au moarte. Nu se mai lipește mâncarea, nu mai au aderență. Poți să faci clătite în ele. Nu se lipește nimic. N-au aluminiu, deci sunt bune pentru sănătate”, explică bucătarul Petrovanu.
Fără să recomande cuiva stilul lui de viață, Horia Petrovanu este convins că trupul și mintea trebuie mai întâi să sufere la efort fizic, de sete, de foame, pentru ca în cele din urmă să se poată bucura de răsplată.
„Ai văzut când faci o baie într-o apă rece, rece, rece, apă înghețată, într-un lac înghețat? Nu-i plăcut când intri, deloc. E o stare de disconfort. Urlă, să revoltă totul din tine. Dar când ieși de acolo și te ștergi, cât de bine și plăcut e. Atât timp cât ai activitate fizică și cerebrală, îți prelungești viața. Eu așa cred. Mă gândesc la un pom fructifer pe care îl tunzi. Cu cât îl tai, cu atât rodește și face fructe mai multe. Îl chinui și rodește. După un chin urmează răsplata asta cumva”, este concluzia omului care a ales să-și petreacă timpul de după serviciu în natură, în locul lungilor cozi la semafoarele din intersecțiile marilor orașe.
AndreyRlz 02.10.2024, 21:48
Ar trebui amendat mai ales ca este bogat și are curte la casă dar el prefera sa facă grătare în pădure direct. Ptiu de el sa fie
K476 04.10.2024, 19:13
Da focul in padure este interzis. Nu e nici bine nici rau, dar sigur e periculos mai ales pe seceta asta.