„A fost tare Dragnea cu declaraţia că nu a ştiut nimic de controlul ANAF la Rise Project. Atât fostul premier Grindeanu, cât şi noul premier Tudose au vrut să îl demită pe şeful ANAF. Şi nu au reuşit. Oare cine i-a oprit? Să fie oare cel la care mă gândesc eu? Şi care a fost misiunea pentru care a fost păstrat în funcţie?”, a scris Orban pe Facebook.

Rise Project a anunțat, joi, publicarea unei anchete despre Liviu Dragnea și firma Tel Drum. Ancheta a fost întârziată de un control inopinat al ANAF la redacția Rise Project. Președintele PSD a spus că se arată indignat și că nu are nicio legătură, precizând că va cere explicații la ANAF pentru acest control.

Președintele ANAF a răspuns că inspecția a fost făcută în urma unei analize de risc realizate de către DGAF, după o sesizare şi că instituţia desfăşoară sute de controale, „fără legătură cu conţinutul editorial al unor publicaţii”.


Ultima lovitură primită de Liviu Dragnea. Raportul secret publicat de jurnaliștii de investigație de la Rise Project


„Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacţia Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declaraţii: nu am nicio implicare în prezenţa unor inspectori ANAF în redacţia Rise Project, sunt indignat de ceea ce se întâmplă, am sentimentul că se încearcă compromiterea mea, faptul că o instituţie de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nicio legătură cu implicarea instituţiilor statului în viaţa acelei instituţii de presă”, a transmis Dragnea.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Premierul Mihai Tudose i-a convocat, vineri la Palatul Victoria, pe şeful ANAF, Bogdan Stan, şi pe ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa. Prim-ministrul cere explicații celor două instituții despre gradul redus al colectării TVA. La ședință participă și șeful STS, Marcel Opriș.

Nu este prima discuție a premierului cu șeful ANAF. La începtul săptămânii, premierul Mihai Tudose a confirmat, după vizita la Primăria Capitalei, că l-a chemat la Guvern, după-amiază, pe șeful ANAF și că va participa și el la întâlnirea la care va fi prezednt și vicepremierul Marcel Ciolacu.

Avea o tumoră pe creier, dar medicii cu zis că e „alintată”. Moartea nedreaptă a unei tinere de 18 ani din Bârlad

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI