” Întru Împărăția ta când vei veni … Mai țineți minte, nu? Sunt ultimele cuvinte pe care un pământean i le adresează Mântuitorului. Cuvinte de nădejde și pocăință deopotrivă. Pentru vindecarea grelei noastre înțelegeri, Hristos face exercițiul venirii an de an, an după an. Crăciun. Un soi de aducere aminte, cuminte și dumnezeiască, semnal de orientare în spațiu și timp pierdutei minții umane. Nesăbuita parteneră de gândire a umanității”, spune părintele Necula.

 Crăciunul nu vine pentru a umple rafturile de produse

Potrivit părintelui profesor Constantin Necula, Crăciunul nu vine ”la întâmplare” sau pentru a ne transforma în ”alergătorul la raft”.

”Nu vine la întâmplare, nici pentru a împlini calculele numerologilor de astăzi și nici pentru a umple rafturile de produse de post ori dulce, doar pentru a ne transforma în chipul atavic din galeria umană legată de cea mai perfidă iconografie a comunismului: omul care trăiește cu asiduitate mercantilă, trecerea de la comunism la consumism. Alergătorul la raft!”, mai spune părintele Necula.

Pentru a trăi cu adevărat frumusețea Sărbătorii Nașterii, oamenii trebuie să lase năravurile vechi și să se curățească

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

Părintele Necula spune că ”Puștiul Betleemului” încă incomodează și, deși vine constant la oameni, îi găsește neschimbați.

”Venit în Împărăția Sa, Liturghie de Liturghie, sărbătoare după sărbătoare, Hristos ne găsește neschimbați. Irod cu irozii, păstori cu păstorii, îngeri cu îngerii… Magii par tot mai puțini și pare că aceștia, crescuți azi sub zodia eficienței cu orice preț, nu l-ar mai lăsa nesatisfăcut pe Irod în curiozitate. În fond, mai nou, curiozitatea care ucide face parte din orizontul drepturilor conducătorilor de partid și, uneori, de stat. O vrană de ură aduce din plin în vinele lumii uituce Golgota. Puștiul Betleemului încă incomodează. Chipul nevinovăției Sale și curăției care redefinește curatul poartă stigmatul sărutului ce-L va vinde, făcându-L hrană pe cruce ochilor avizi de putere coruptă și corupătoare. Câtă diferență între sărutul tandru al Fecioarei ce-L primește pe Dumnezeu-Prunc și sărutul fără noimă al Iudei ori al celor ce-i plătesc vânzarea”, adaugă părintele Necula.

Să nu ne îmbătăm cu vinul tare al democrațiilor mucede de sângele celor căzuți pentru viața noastră de acum

Părintele Necula mai spune că nu despre îmbrățișare este Crăciunul, ci despre ”curăție, despre distanța intimă a Nașterii, despre clipa în care Dumnezeu se întrupează în istorie”.

Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU
Recomandări
Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU

”Nu se înțeleg termenii? Noi, care credem în teorii matematice pricepute doar de aderenții, în număr infim, la sistem, ori care ne îmbătăm, vai, cu vinul tare al democrațiilor mucede de sângele celor căzuți pentru viața noastră de acum, să nu pricepem cuvintele simple: feciorie, naștere, întrupare? Ori poate asta și pentru că nici nașterile nu mai sunt la modă”, arată părintele Necula.

Crăciunul scos din ”noima Evangheliei” aduce un nod în gât, iar Iisus Hristos este pus la colțul societății de oamenii fără ideal.

”De aici nodul în gât ce ni-l aduce Crăciunul. Din scoaterea lui din noima Evangheliei, Cartea care ne dă înțelegerea minții lui Dumnezeu. Aud, de ani buni, cum Biserica este hulită că ar crede fără a cerceta. Serios? Dar ce este îndemnul ei de a trăi adevărul evanghelic dacă nu un îndemn continuu de a nu lăsa neînțelese paradigmele gândirii lui Dumnezeu, ce alta este efortul de a explica, mereu și mereu, Liturghie după Liturghie, spațierea infimă între iubirea lui Dumnezeu și neputința noastră de a rămâne curajoși, oameni? Când privesc spre aroganțele prin care Hristos este pus la colțul societății de oamenii societății fără ideal, simt gustul acrit al minciunii, ajunsă sistem de culturalizare. Niciodată Dumnezeu nu ne cere să fim aroganți, înguști, retrograzi ori debili în morală”, adaugă părintele.

Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune
Recomandări
Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune

Bucuriile aduse de Crăciun credincioșilor nu pot fi negociate

”Nu se pot negocia urmările Crăciunului, urmările unirii ipostatice pe care o prăznuim la Nașterea lui Hristos. Ele sunt darul lui Hristos pentru noi. Putem sau nu să le acceptăm, să le creștem, să le rodim și să ne înviem prin ele. Dar nu, nu sunt negociabile și nici nu pot fi achiziționate din laboratoarele eticii lipsite de Duhul Sfânt, Farmacistul Vindecării noastre de moarte. Pentru că, da, de Crăciun prăznuim ieșirea din umbra morții, cumnata minciunii ucigătoare de libertate. Dacă ne vrem morți, alergăm în brațele irozilor ce abia ne așteptă demisia din umanitate. De vrem veșnicia, ipostase ale tâlharului pocăit, învățăm parola Raiului: ”Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta! Leru-i Doamne, Ler”, spune părintele Necula.

Crăciunul nu trece după trei zile libere, ci șade asemeni unui izvor de făptuire și har

”Crăciunul nu trece. El șade asemeni unui izvor de făptuire și har în miezul tuturor celorlalte gânduri și făptuiri din an. Timpul, în fond, a căpătat sens prin întrupare, prin Crăciun. De aici și nevoia de a conserva darul său în fiecare clipă a vieții noastre. Desigur, putem candida la postul călduț al Irozilor și Iudelor, deși, privindu-le sfârșitul, parcă îți dispare pofta. Dar cine mai gândește la sfârșit într-o lume a lui ”aici și acum”… Dacă voim însă împlinirea ca oameni, ea nu vine decât din măsura umplerii vieții noastre cu Hristos. Din an în an, din clipă în clipă, disponibili la disponibilitatea Lui. Din acest transfer de disponibilitate, boieria noastră în El, Împăratul Slavei”, încheie părintele Constantin Necula.


Citește și: 

REPORTAJ/Drama copiilor cu părinții în străinătate: ”Nu-mi doresc de la Moș Crăciun decât să mi-i aducă acasă” | FOTO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI