Pârtiile de schi din Poiana Brașov au fost deschise. Recomandările salvamontiștilor

Comentează
Oameni pe pârtia de schi, în Poiana Brașov

Au fost deschise oficial pârtiile de schi în Poiana Brașov. Salvamontiștii au oferit recomandări, pentru ca oamenii să evite situațiile neplăcute, relatează Brașov.net.

Recomandările salvamontiștilor

Pârtiile sunt destinate practicanților de schi sau snowboard. Se interzice folosirea dispozitivelor de alunecare improvizate (saci de nailon, plastice), săniilor, dispozitivelor de alunecare chiar și omologate, dar care nu pot fi folosite pe pârtiile de schi (biciclete sau trotinete pentru zăpadă), precum și combinarea unor sporturi, cum este cazul speedfly-ului. 

De asemenea, se recomandă purtarea unui echipament adecvat, care să protejeze de precipitații, vânt și care să ofere confort termic.

Echipamentul trebui dublat întotdeauna și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească ochelarii, casca, mănușile de schi și nu în ultimul rând protecția pentru coloană. De asemenea, echipamentul trebuie reglat corespunzător. Un reglaj corect va face ca legăturile schiurilor să elibereze piciorul în cazul unei suprasarcini sau al unui șoc puternic, protejându-l.  

„Totodată, servisați schiurile periodic și ascuțiți canturile ori de câte ori este necesar. Pârtiile sunt acoperite preponderent cu zăpadă artificială, care are o consistență deosebit de dură și care tocește foarte repede canturile, făcând schiurile mult mai greu de controlat și de oprit în condiții de siguranță.

Nu vă supraestimați în alegerea gradului de dificultate a pârtiei.

Fiți responsabili în luarea unei astfel de decizii, deoarece în joc este siguranța proprie și a celor din jur” , spun salvamontiștii.

Schiul și snowboardul par sporturi ușor de învățat, stăpânirea noțiunilor de bază, legate de frânare și ocolire, poate necesita o perioadă lungă.  

Alegerea pârtiilor de schi

Oamenii trebuie să aleagă pârtiile în funcție de pregătirea tehnică, dar și fizică. De asemenea, trebuie consultată harta domeniului schiabil, pentru a cunoaște pârtiile și a vedea care sunt pretabile.

Salvamontiștii recomandă respectarea semnificației balizajelor de avertizare și interdicție și să nu intre pe pârtii închise, deoarece există un risc mare de accidentare din cauza stratului insuficient de zăpadă. Mai mult decât atât, oamenii trebuie să schieze cu o viteză în care să fie mereu în control, pentru a putea evita obstacole sau a putea opri în siguranță.   

Oamenii trebuie să evite oprirea în mijlocul pârtiei

„Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele cu vizibilitate, pentru ca și ceilalți schiori să vă poată repera și ocoli ușor. 

Evitați să vă opriți in mijlocul pârtiei, sub ruperi de pantă, în curbe etc.

În zonele înguste ale pârtiei, schiați astfel încât să lăsați culoare, pentru ca și ceilalți practicanți să vă poată depăși în siguranță. 

Dacă sunteți schiori începători, vă recomandăm să apelați întotdeauna la un instructor de schi autorizat. Astfel, veți fi permanent în siguranță, nu veți ajunge pe pârtii care să vă depășească nivelul și nu vă veți rătăci. În plus, veți învăța să schiați într-o manieră corectă, care ulterior va fi mult mai ușor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponențial mai rapid, decât dacă alegeți să învățați singuri”, spun salvamontiștii.

Reguli pentru începători

În situația în care oamenii aleg să învețe să schieze singuri, trebuie să rămână pe pârtiile de începători, BRADU și STADION și să nu urce pe pârtia Drumul Roșu decât în momentul în care sunt capabili să oprească în condiții de siguranță.

„Nu urcați pe masiv aproape de ora închiderii instalațiilor de transport pe cablu. Coborârea unei pârtii ca Drumul Roșu este foarte solicitantă și poate dura mult mai mult decât anticipați. Astfel, riscați să fiți prinși de lăsarea întunericului.

Aducem la cunoștință faptul că pârtiile se închid la o jumătate de oră de la ultima cursă, care este de regulă la ora 16.00. 

Dacă sunteți schiori avansați nu ieșiți niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioturi, șanțuri etc.). Spre deosebire de alte masive cu gol alpin, Masivul Postăvaru nu este pretabil schiatului în afara pârtiei. În plus, făcând acest lucru, vă puteți rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care să includă ceața. 

Nu schiați cu viteză mare pe pârtiile de începători sau pe cele destinate nivelurilor medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteză dintre dumneavoastră și cei care schiază mai lent.

Dacă sunteți implicați sau martorii unui accident, puteți alerta echipa salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668)”, au recomandat salvamontiștii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!