„Au fost alocate resurse suplimentarare anul acesta pentru autoritățile locală de trei ori: la rectificarea bugetară, prin calamități sau prin fondul de rezervă. Nu am văzut din partea autorităților locale până în acest moment un minim efort de a reduce cheltuielile, nici unul”, a afirmat premierul interimar Florin Cîțu, aflat în fața Ministerului de Finanțe.

Și a continuat: „Deși am avut la începutul anului aceasta discuții cu autoritățile locale, vedem doar că au cerut mai mulți bani de la buget”.

Florin Cîțu a punctat că știe că au crescut prețurile, dar primăriile „nu au făcut niciun efort să reducă cheltuielile”.

Am înțeles că au crescut facturile, am înțeles că au crescut prețurile, dar totuși, aceste primării ar trebui să colecteze mai bine, pentru că multe primării am văzut că nu colectează venituri.

Florin Cîțu, premier interimar:

Afirmațiile premierului interimar vin în contextul în care Asociația Municipiilor din România a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat, a informat Europa Liberă.

Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt:

  • Plata în avans a unor cantități de combustibil
  • Realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
  • Plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil
  • Susținerea subvenționării costului gigacaloriei

Datele arată că suma necesară pentru a depăși iarna este de 1,8 miliarde de lei, potrivit Europa Liberă.

 
Citeşte şi:

Mihai Șora susține că „un diplomat român” i-a spus că îi dorește moartea. MAE: A fost angajatul Ministerului Economiei

SURSE: Percheziții DIICOT la Clanul Butoane. Acuzații de proxenetism și grup infracţional organizat

6 ani de la Colectiv. Primul mare dosar de corupție trimis în judecată după catastrofă trece în 2022 fără decizie în primă instanță

     
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon