Bodog: „Vaccinarea obligatorie este o necesitate și o urgență”

„Sănătatea populației este o chestiune ce ține de siguranța națională, iar pericolul reprezentat de răspândirea alarmantă a unor virusuri letale trebuie să aibă un răspuns ferm. (…) Va fi o prioritate pentru noi în această sesiune parlamentară să dezbatem și să adoptăm proiectul. Vaccinarea obligatorie este o necesitate și o urgență. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă și mai sigură măsură pe care România o poate lua pentru a proteja viețile copiilor noștri”, a transmis, printr-un clip video, pe Facebook, fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog.

Paradoxal, deşi se laudă că vor adopta proiectul, cei de la PSD sunt responsabili de blocarea lui în Parlament, încă din 2017, când Guvernul de la acea vreme, cu Florian Bodog ministru, în trimitea spre dezbatere şi adoptare.

Parcursul proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie:

  • 9 august 2017 – Guvernul adoptă Legea vaccinării
  • 23 octombrie 2017 – Senatul votează legea, cu amendamente
  • 30 octombrie 2017 – Camera Deputaţilor înregistrează proiectul şi îl repartizează la comisii
  • 7 noiembrie 2017 – termenul de depunere a amendamentelor
  • 14 noiembrie 2017 – termenul de depunere a raportului de către Comisia de sănătate – depăşit
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!
Recomandări
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!

Libertatea i-a întrebat, în 2018, pe parlamentarii din comisia de sănătate, de ce nu adoptă un raport pe această lege pentru a merge la votul final, în plen.

„Sunt 95 de parlamentari din PSD care au încă această credinţă în păducelul care vindecă şi alte leacuri băbeşti, care nu au nimic în comun cu legea vaccinării, care a venit, culmea, cu vot unanim din Senat. Fac apel la majoritatea parlamentară să deblocheze această lege care este gata, a fost dezbătută şi urmează doar o decizie politică care ar putea să salveze vieţi, pentru că suntem pe primul loc de la coadă în Europa la toate problemele legate de lipsa vaccinării”, spunea Emanuel Ungureanu, de la USR.

Comisia a avut mai multe dezbateri care nu s-au finalizat cu nicio concluzie.

Părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor pot primi amenzi între 1.000 şi 2.500 de lei, se arată în proiectul privind vaccinarea copiilor.



Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Observatornews.ro
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.