Acțiunea vine după scăderea cu 60% a acțiunilor Intel în acest an. La acest moment, Intel are o capitalizare bursieră de 93,4 miliarde de dolari, iar Qualcomm – cel mai mare producător de cipuri pentru telefoane mobile – are o valoare de 188 de miliarde de dolari.

Aceasta ce ar putea fi o afacere transformatoare în sector, dar se confruntă cu multe obstacole, conform sursei citate.

Directorul general al Qualcomm, Cristiano Amon, este implicat personal în negocierile pentru achiziționarea Intel. Negocierile se află în prezent într-un stadiu incipient, a relatat Reuters citând o sursă care a fost informată cu privire la acest subiect.

Anterior, Qualcomm a explorat, de asemenea, achiziționarea unor părți din activitatea de proiectare de cipuri a Intel.

Fondul de investiții Apollo vrea acțiuni la Intel

Concomitent, fondul de investiții Apollo Global Management s-a oferit să facă o investiție de până la 5 miliarde de dolari în Intel, a raportat duminică Bloomberg News.

Vestea vine într-un moment de slăbiciune pentru Intel. Directorii Intel au cântărit propunerea Apollo, a relatat Bloomberg, adăugând că discuțiile privind tranzacția sunt într-un stadiu preliminar și nu au fost finalizate.

Bloomberg a precizat că dimensiunea investiției potențiale în Intel s-ar putea schimba, iar discuțiile privind o tranzacție ar putea, de asemenea, să eșueze.

Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt
Recomandări
Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt

Intel a refuzat să comenteze informația Bloomberg, în timp ce Apollo nu a răspuns la solicitarea Reuters de comentarii.

La începutul acestui an, Apollo a declarat că va achiziționa o participație de 49% într-o societate mixtă legată de noua unitate de producție a Intel din Irlanda pentru 11 miliarde de dolari.

Gigantul cu picioare de lut

Intel a fost fondată în anul 1968 de către pionierii semiconductorilor Gordon Moore și Robert Noyce. Alături de aceștia s-a aflat investitorul Arthur Rock și Andrew Grove – care a avut viziunea economică a companiei.

Moore este autorul celebrei „legi a lui Moore” care spune că numărul de tranzistori dintr-un cip se dublează la fiecare doi ani, în vreme ce Intel este una dintre companiile care au dus renumele Silicon Valley în întreaga lume.

Principalul atu al companiei îl constituie arhitectura x86 pentru procesoare, aceasta fiind cea mai răspândită în domeniul calculatoarelor.

Intel are o cotă de 63,5% pe piața calculatoarelor și laptopurilor, procesoarele sale regăsindu-se pe două din trei PC-uri vândute la nivel mondial, conform Statista. Anterior, a avut cote și de 90% din piață și era cunoscută pentru logo-ul „Intel inside”.

Qualcomm producea inițial cipuri pentru conectarea mobilelor la rețelele de telefonie, iar compania are brevete esențiale pentru funcționarea rețelelor 4G și 5G. Compania are drept clienți Samsung și Apple.

Antonescu, după zece ani de nimic. Fapte, vorbe și post-adevăr
Recomandări
Antonescu, după zece ani de nimic. Fapte, vorbe și post-adevăr

Cipurile sale pentru telefoane folosesc arhitectura Arm, dezvoltată de compania britanică ARM Holdings.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Singurele persoane care sunt scutite de la plata impozitelor în 2025. Lista completă a românilor care nu plătesc taxe pentru teren și clădire
FANATIK.RO
Singurele persoane care sunt scutite de la plata impozitelor în 2025. Lista completă a românilor care nu plătesc taxe pentru teren și clădire
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Elle.ro
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI